Invat sa fiu buna

Oferta de carte la Libraria Sophia

2010-10-04T08:32:00.000+03:00

Libraria Sophia, Str. Bibescu Voda nr. 19, Program: Luni-Vineri 9-19.30; Sambata: 10-14

http://www.librariasophia.ro/

Acoperamantul Maicii Domnului

2010-10-01T08:06:00.000+03:00

Acatistul:
http://biblioteca.golia.ro/acatistier/Acatistul_Acoperamantului.html
Audio:
http://www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/acatiste-marian-moise/acatistul-acoperamantului-maicii-domnului-3639.html
Proloage:

Praznicul de astazi, al Acoperamantului, a inceput a se praznui pentru o pricina ca aceasta:
In zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), in Constantinopol, spre Duminica, facandu-se priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, intru slava Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, la intaia zi a lunii octombrie si de fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?" Iar el a zis: "O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele."
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste".
Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Mutarea sfântului si întru tot lãudatul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul

2010-09-26T18:06:00.000+03:00

Acest Sfant Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odata, pesti la marea Tiberiadei cu fiii sai, a venit Iisus si, stand pe tarm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicand: "Iacob si Ioan, veniti dupa mine si va voi face pe voi pescar de oameni". Deci, lasand ei pe tatal lor in corabie, au mers dupa Iisus si mult i-a iubit pe dansii.

Acest Ioan a fost, mai intai, ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul si invatase de la acesta sa creada in Iisus, ca el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii, si asa, cunoscandu-L pe Iisus, impreuna cu Andrei, au vorbit amandoi, pentru prima data cu Domnul. Sfantul Ioan Evanghelistul a fost insa unul din cei doisprezece Apostoli, alesi de Iisus, si era cel mai tanar din ceata Sfintilor Apostoli, drept aceea, si traditia Bisericii arata ca el a trait pana aproape de sfarsitul veacului apostolic (adica pana aproape de anul o suta). Sfantul Ioan era, apoi, unul din Apostoli cei mai apropiati ai Domnului Iisus, incat, in Evanghelia sa, el se numeste "ucenicul pe care il iubea Iisus (Ioan, 21, 20), negresit pentru fecioria si darurile lui. Este ucenicul care la Cina s-a rezemat pe pieptul Domnului si asa s-a adapat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul caruia Domnul, cand era rastignit pe Cruce, i-a incredintat pe Preacurata Sa Maica, iar, dupa Inaltarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stalpii Bisericii lui Hristos, impreuna cu Sfantul Petru si Iacov, ruda Domnului.

La randul ei, Traditia Bisericii ne da stirea ca, dupa moartea Maicii Domnului, Sfantul Apostol Ioan a mers la Efes, in Asia, propovaduind credinta lui Iisus. Aceeasi Traditie mai spune ca, din porunca lui Domitian imparatul (81-96), "Apostolul dragostei" a fost surghiunit in insula Patmos si ca acolo a vietuit el multa vreme. Tot acolo a scris el si Evanghelia sa, cele trei Epistole si cartea Apocalipsei. Deci, murind Domitian si venind imparat Nerva (96-98) Sfantul Ioan s-a intors la Efes si, asezand episcopi si preoti, i-a invatat sa pazeasca toate cate le-au auzit de la dansul si sa aduca pe oameni la Hristos.
Sfantul Ieronim istoriseste ca sfantul Ioan, ajuns la adanci batraneti, la varsta neputintelor, cerea sa fie dus la adunarile crestinilor si, in loc de lungi cuvantari, se multumea sa repete mereu: "Fiilor, iubiti-va unii pe altii". Ascultatorii il intrebau de ce repeta el mereu aceleasi indemnuri. Iar el raspundea, zicand: "Aceasta este porunca Domnului. Impliniti-o si este de-ajuns". Sfantul Ioan a murit in pace, la Efes, in alt treilea an al imparatiei lui Traian (98-117), dupa ce a iesit nevatamat dintr-un cazan cu undelemn in ferbere, la Roma (Tertullian).
El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus pana la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a 4-a si al Apocalipsei.

Sursa: Proloage

Începutul Anului Nou Bisericesc

2010-09-01T11:52:00.002+03:00

1 Septembrie este inceputul Anului Nou Bisericesc. Acest lucru, aflam de aici,

s-a hotărât de către Sfinţii Părinţi (318) participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mântuitorului, după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a şaptea, numită Tişri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).
Biserica Mântuitorului Hristos prăznuieşte începutul anului creştinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viaţa cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm" (Romani 6, 4).
Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (II Cor. 13, 13) sunt comoara nepreţuită a Legii cele Noi, pe care o aflăm în anul Domnului început în luna septembrie.
După tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe, în toate bisericile din ţară se oficiază Slujba Te Deum-ului la începutul anului nou bisericesc, pe data de 1 septembrie.

Bucuresti, 29 august: Concert caritabil pentru Siluan Bota

2010-08-28T18:11:00.001+03:00

Duminica, 29 august 2010, orele 19, la Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena - Parcul Calarasi (in apropiere de statia de metrou Piata Muncii), va avea loc un Concert de muzica psaltica, sustinut de Grupul Tronos , al Patriarhiei Romane, condus de diaconul Mihail Buca.

Siluan este baietelul de numai 6 luni, al preotului Bota George Laurentiu. Sufera de ciroza si atrezie a cailor biliare si are nevoie de un transplant de ficat foarte costisitor: 126.000 euro.

Daca nu puteti veni la concert dar totusi doriti sa faceti o mica donatie, incepand de ieri, sunt deschise trei linii Romtelecom pentru teledon:

0900.900.830 - 10 euro/apel;

0900.900.834 - 5 euro/apel;

0900.900.832 - 2 euro/apel.

Sfintii Mucenici Adrian si Natalia

2010-08-26T11:30:00.000+03:00

din Acatistul Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia

Condacul 13

O, sfintilor mucenici ai lui Hristos, Adrian si Natalia, fericiti soti si purtatori de chinuri straluciti. Auziti-ne pe noi cei ce ne rugam cu lacrimi, venind la biserica, rugati-L pe Stapanul cel milostiv, Domnul nostru lisus Hristos, sa ne daruiasca noua tuturora: pace in familie, sanatate trupeasca si sufleteasca, mantuirea sufletului, ca intotdeauna sa-l cantam Lui: Aliluia.

Rugaciune catre Sfintii Adrian si Natalia

O, sfintilor soti, sfintilor mucenici ai lui Hristos, Adrian si Natalia, fericiti soti si straluciti purtatori de chinuri! Ascultati-ne pe noi ce ne rugam si mijlociti pentru noi, ca sa ni se dea toate cele de folos trupurilor si sufletelor, si rugati pe Hristos Dumnezeu, sa ne miluiasca si sa faca cu noi dupa indurarile Sale, ca sa nu pierim in pacatele noastre. Asa sfintilor mucenici, primiti glasul rugaciunilor noastre si cu mijlocirile voastre, izbaviti-ne de foamete, de ciuma, de cutremur, de potop, foc si grindina, de sabie si de navalirea celor de alt neam, de razboiul cel dintre noi, de moartea cea napraznica si de toate nenorocirile, scarbele si durerile; ca intotdeauna prin mijocirile voastre fiind intariti, sa slavim pe Domnul lisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, cu Cel Fara de inceput al Sau Parinte si Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Viata acestor sfinti: aici

2010-08-10T09:16:00.003+03:00

A venit pe lume în luna lui Brumar, a anului 1918, de ziua Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, în satul Răcătău-Răzeşi, comuna Horseşti, judeţul Bacău, ca al treilea băiat şi ultimul fiu al familiei Nicolae şi Elisabeta Galeriu, ţărani răzeşi înstăriţi, cu numele de Costachi, în amintirea unui frate mai mare al tatălui.

Cu două zile înainte de marea trecere, a venit la spital Preasfinţitul Ambrozie (pe atunci fiind Episcop-vicar patriarhal), ca delegat al preafericitului părinte patriarh Teoctist, pentru a-i citi rugăciunile de dezlegare şi uşurare a despărţirii sufletului de trup – era vineri, 8 august. Duminică, 10 august, la vremea înserării (orele 21:00), părintele Galeriu părăsea această lume, în anul Domnului 2003.

Un popas in viata parintelui Galeriu, ne ofera astazi ziarul Lumina in articolul: Viaţă închinată propovăduirii Cuvântului : Părintele Galeriu, o făclie de Paşti

Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii!

Brasov: Concert caritabil pentru Siluan Bota

2010-08-07T15:30:00.001+03:00

Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23.

2010-08-01T23:10:00.008+03:00

"În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că, de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te de aici dincolo şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte." Matei 17, 14-23.

Sursa: Ziarul Lumina

Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

2010-07-27T15:27:00.001+03:00

Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spunea: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

Sursa text aici. Viata de aici.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui calitatea inalta a sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.
Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate. Apoi, fie scufundat in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.
De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Parintele Arhimandrit Teofil Bădoiu

2010-07-21T11:24:00.002+03:00

Articol preluat de pe Blogul Schitului Darvari
Pe YouTube, puteti asculta cuvinte de folos, rostite de Parintele Arhimandrit Teofil Bădoiu.

Parintele Arhimandrit Teofil Bădoiu - starețul Mănăstirii Slănic, din jud. Argeș a plecat la Domnul în seara zilei de sâmbătă 17 iulie a.c.

A plecat în lumea îngerilor care slujesc neîncetat lui Dumnezeu după vremea vecerniei, ca o promisiune divină că va continua Liturghia în ceruri…

Pe 11 septembrie ar fi împlinit 85 de ani, dintre care aproape 67 i-a petrecut în mănăstirea Slănic, devenită azi ”Taborul Argeșului”. Din 1987 a primit ascultarea de stareț al Mănăstirii Slănic, urmând părintelui Vitimion, un aspru dar duhovnicesc stareț.

O impresionantă statornicie pe vatra Slănicului, care a rodit în jurul său nu doar realizări administrative - ridicând aici o frumoasă catedrală, dar și numeroși ucenici, între care unii au ajuns să slujească Biserica pe înalte trepte ierarhice.

A fost un monah râvnitor, iubitor de slujbe și de oameni - pe care îi primea cu zâmbetul pe buze adresându-le cuvinte frumoase : ”Nu mai încape inima în mine de bucurie că vă văd aici….”.

A avut în viața sa și multe necazuri, între care cel mai greu a fost decretul comunist din 1959 prin care monahii erau siliți să părăsească mănăstirile. A fost alungat pentru puțină vreme din mănăstire, dar a stat în preajma ei, în satul Corbi unde a muncit și s-a rugat ca să îngăduie Dumnezeu să revină la vatra monahală pe care a iubit-o.

În grădina din fața chiliei sale erau permanent flori, zmeură și legume proaspete.

Nimeni din cei care îi treceau pragul chiliei nu pleca nemângâiat cu câte ceva….

Însă darul cel mai de preț pe care îl oferea cu generozitate părintele Teofil era bucuria și nădejdea.

Nu știu dacă avea dușmani însă le ura acestora astfel:

”Să trăiască toți dușmanii mei și mă vadă fericit!”

Dumnezeu sa-l odihnească cu drepții și cu sfinții îngeri!

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

2010-07-20T16:53:00.004+03:00

Troparul: Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos, Ilie slăvitul, care a trimis de sus lui Eelisei har, bolile alungă şi pe cei leproşi curăţeşte, pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc le izvorăşte tămăduiri.

Condacul: Prorocule şi înaintevăzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care prin cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul Iubitorul de oameni.

Acatistul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

Viața și minunile Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

La vreme de ploaie, apel de compasiune si solidaritate

2010-07-01T08:11:00.000+03:00

"Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea" (Marcu XI, 24)

Ziarul Lumina prezinta un comunicat din partea Biroului de presă al Patriarhiei Române:

În aceste zile când mulţi semeni din nord-estul ţării sunt greu încercaţi de revărsarea nemiloasă a apelor, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii de la parohii şi mănăstiri ca la Sfânta Liturghie şi la alte sfinte slujbe să înalţe rugăciuni pentru oprirea ploilor, conform îndrumărilor din Liturghier (Adunare de cereri la diferite trebuinţe din viaţa omului).
În acelaşi timp, în semn de compasiune şi solidaritate cu cei afectaţi de inundaţiile din nord-estul Moldovei, care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi au provocat mari pagube materiale, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocşi de la parohii şi mănăstiri să organizeze colecte în bani, alimente neperisabile şi alte bunuri materiale (inclusiv materiale de construcţii) pentru ajutorarea familiilor sinistrate.
Sumele colectate vor fi depuse în următoarele conturi pentru sinistraţi ale Patriarhiei Române:
RO54RNCB0075004895030091(Lei),
RO27RNCB0075004895030092(Euro),
RO97RNCB0075004895030093(USD), cu menţiunea "PENTRU SINISTRAŢI", deschise la Banca Comercială Română, filiala Sector 4, Bucureşti.
Ajutorul financiar din partea clerului şi credincioşilor ortodocşi români va fi distribuit de către Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române familiilor sinistrate în urma prezentării situaţiei de către eparhiile din zonele afectate de revărsarea nemiloasă a apelor. Ajutoarele în alimente neperisabile şi alte bunuri materiale vor fi trimise direct în zonele sinistrate prin intermediul Sectoarelor social-filantropice ale eparhiilor din nord-estul ţării sub coordonarea Biroului de asistenţă socială al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Rugăciunea unită cu fapta bună în sprijinul familiilor sinistrate reprezintă un act de responsabilitate şi coeziune socială care întăreşte credinţa şi speranţa că necazurile şi lipsurile cu care se confruntă majoritatea românilor în această perioadă vor fi depăşite, potrivit cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea" (Marcu XI, 24).

Sobor de Sfinti Apostoli

2010-06-30T17:42:00.001+03:00

Sfanta noastra Biserica praznuieste, astazi pe toti cei doisprezece Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos, ca pe unii, care s-au nevoit a raspandi, pana la marginile lumii, dreapta credinta crestina si a vesti tuturor marginilor pamantului pe Hristos Dumnezeu, chemand toate neamurile la mantuire. Ei au fost chemati la apostolie chiar de Domnul Insusi, si au fost martorii propovaduirii patimilor si Invierii Sale, ca sa-L marturiseasca, apoi, printre oameni.

Astfel, Sfantul Apostol Petru, intaiul intre egali, se numea Simon, mai inainte de a fi chemat de Domnul. El a propovaduit Evanghelia, mai intai, in Iudeia, apoi in Antiohia, in Pont, Capadochia, in Asia, Bitinia, Galatia, si dupa traditia Bisericii, a mers si la Roma. In cele de pe urma, fiind rastignit de Nero imparatul, cu capul in jos, s-a dus la cele ceresti.

Sfantul Apostol Andrei, "cel intai chemat", era fratele Sfantului Petru. Dupa traditie, el a propovaduit credinta lui Hristos in toate tarile de pe langa Marea Neagra si in Dobrogea, dupa care, s-a intors in Tracia si s-a dus in Grecia, iar la Patras, a fost rastignit pe o cruce in forma literei X, "Crucea Sfantului Andrei".

Sfantul Apostol Iacob, fiul lui Zevedeu, a fost numit de Domnul, "fiul tunetului", ca si fratele sau, Sfantul Ioan Evanghelistul. Impreuna cu acesta, si cu Petru, a vazut Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor. Dupa Inaltarea la cer a Domnului, el a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in Ierusalim si in Iudeea si a fost ucis de Irod Agripa, cu sabia.

Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul, numit si Teologul, adica, cuvantatorul de Dumnezeu, era ucenicul iubit, care, la Cina si-a rezemat capul pe pieptul lui Hristos, iar, langa Cruce, a stat cu Preacurata Fecioara si s-a invrednicit a se numi fiu al ei. Acesta a propovaduit Evanghelia in Efes si in toata Asia si a scris Evanghelia a patra, Apocalipsa si cele trei Epistole din Noul Testament. El a adormit, in Domnul, la Efes, batran fiind cu anii.

Sfantul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea lui Petru si Andrei. Acesta a adus la Hristos pe Natanail si a propovaduit pe Hristos, in partile Asiei, cu sora sa Mariam, a avut sfarsit mucenicesc, in Ieropole, din Frigia.

Sfantul Apostol Bartolomeu, a propovaduit pe Hristos, o vreme, impreuna cu Apostolul Filip, in Asia, iar, dupa moartea acestuia, a mers pana in India, si a talcuit, pentru indieni Evanghelia scrisa de Sfantul Matei. S-a dus, apoi, de acolo, in Armenia cea Mare si in Albana a primit moarte de mucenic.

Sfantul Apostol Toma este cel caruia i se mai spunea si "Geamanul" si care a pipait ranile Mantuitorului, dupa Invierea Lui. A purtat lumina Evangheliei pana in partile Indiei si a murit strapuns de sageti, pentru Hristos.

Sfantul Apostol Matei, care pe cand era vames, se numea Levi, lasand toate, n-a pregetat sa mearga dupa Hristos. Si, fiind scriitor, a scris cel dintai, Evanghelia Domnului, in limba ebraica, si, apoi, aceeasi Evanghelie, in greceste. El a propovaduit pe Hristos in toata Etiopia si, traditia spune, Apostolul a primit moarte de mucenic, fiind ars pe rug, in Etiopia.

Sfantul Apostol Iacob al lui Alfeu, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu in multe tari din rasarit, inchinatoare la idoli. Deci, nenumarate neamuri aducand la Hristos, a primit moarte de mucenic, iar, cei ce s-au intors la credinta, l-au numit "samanta dumnezeiasca."

Sfantul Apostol Iuda Tadeul, este acela care a propovaduit pe Hristos in Iudea, in Galileea si in Samaria, in Arabia, in Siria si in Mesopotamia. Si, fiind spanzurat de un lemn, de slujitorii idolilor, din partile Araratului, si-a pus sufletul pentru Domnul sau.

Sfantul Apostol Simon Zilotul era din Cana Galileii. A propovaduit cu mult zel, cuvantul mantuirii in Mauritania si, din Africa, pana in Britania. Si, rastignit fiind de cei necredinciosi, si-a dat lui Dumnezeu duhul sau.

Sfantul Apostol Matia a fost ales in locul lui Iuda, vanzatorul, numarandu-se cu cei unsprezece Apostoli. El a propovaduit pe Hristos in Capadochia si in Etiopia. Si acolo, multe patimind, cu moarte napraznica s-a savarsit.

Sfantul mare Apostol Pavel, care in urma tuturor, a fost chemat de Sus, de la Domnul, la apostolie, s-a aratat vas ales al lui Hristos, ca L-a purtat pe Domnul neamurilor si a imparatilor de la Ierusalim si pana la Roma. Deci, si-a savarsit nevointa alergarii sale, fiind ucis de Nero, cu sabia. Drept aceea, acest Sfant Apostol se praznuieste, de catre Biserica, impreuna cu Sfantul Petru, ca unul ce, mai mult decat alti Apostoli, s-a ostenit, cu bunavestirea lui Hristos Dumnezeului nostru slava!

Sursa aici.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel

2010-06-29T15:42:00.001+03:00

Troparul:

“Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.”

Partile 2,3 si 4 le puteti asculta aici.

Acatistul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Pomenirea Sfintilor, slavitilor si intru tot laudatilor si mai marilor Apostoli Petru si Pavel

Epistolele Sfantului Apostol Pavel:

Romani
I Corinteni
II Corinteni
Galateni
Efeseni
Filipeni
Coloseni
I Tesaloniceni
II Tesaloniceni
I Timotei
II Timotei
Tit
Filimon
Evrei

Epistolele Sfantului Apostol Petru:

I Petru
II Petru

In octombrie 2008, o particica din sfintele moaste ale Sfantului Apostol Pavel a poposit pentru cateva zile in Bucuresti spre bucuria credinciosilor.

Pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi!

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

2010-06-24T13:21:00.000+03:00

Din Evangelia dupa Luca:

Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: "Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit". Şi a zis Zaharia către înger: "După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei". Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: "Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi iată vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor". Şi poporul aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi ieşind, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că a văzut vedenie în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut. Şi când s-au împlinit zilele slujirii lui la templu, s-a dus la casa sa. Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit şi cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: "Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea". Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: "Nu! Ci se va chema Ioan". Şi au zis către ea: "Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta". Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: "Ioan este numele lui". Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: "Ce va fi, oare, acest copil?". Căci mâna Domnului era cu el. Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui". Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.

(Luca 1, 5-25, 57-68, 76, 80)

Sursa foto: aici

Săptămâna a IV-a după Rusalii

2010-06-20T23:24:00.005+03:00

Anul acesta Săptămâna a IV-a după Rusalii a fost cuprinsa intre 14 iunie si 20 iunie.

Suntem in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Luni: Rm 9, 18-33; Mt 11, 2-15.
Marţi: Rm 10, 11-21; 11, 1-2; Mt 11, 16-20.
Miercuri: Rm 11, 2-12; Mt 11, 20-26.
Joi: Rm 11, 13-24; Mt 11, 27-30.
Vineri: Rm 11, 25-36; Mt 12, 1-8.
Sâmbătă: Rm 6, 11-17; Mt 8, 14-23.
Duminică: la Utrenie – Lc 24, 1-12, iar la Liturghie – Rm 6, 18-23; Mt 8, 5-13.

Lecţionar (colecţie de fragmente din Sfanta Scriptură) preluat de pe www.DERVENT.ro

Pentru a citi fragmentele respective, deschideti cu un click grupul de litere si cifre.
Ex: Ef 5, 8-19. Se va deschide o pagina unde vom gasi un fragment, cuprins intre versetele 8 si 19, colorat cu roz.

De preferat este sa citim din carte, dar daca nu avem o Biblie acasa, putem citi si de pe net pana cand ne vom cumpara Sfanta Scriptura. (V-am spus aici de ce meritam sa ne facem acest dar).

Cel putin o data pe saptamana, duminica, sa participam la Sfanta Liturghie, unde se va citi din Apostol si din Evanghelie, urmand sa ascultam si predica ce aduce lamuriri celor citite.

Doamne, ajuta!

Săptămâna a III-a după Rusalii

2010-06-12T23:01:00.002+03:00

Anul acesta Săptămâna a III-a după Rusalii este cuprinsa intre 7 iunie si 13 iunie.

Suntem postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Luni: Rm 7, 1-13; Mt 9, 36-38; 10, 1-8.
Marţi: Rm 7, 14-25; 8, 1-2; Mt 10, 9-15.
Miercuri: Rm 8, 2-13; Mt 10, 16-22.
Joi: Rm 8, 22-27; Mt 10, 23-31; Vineri: Rm 9, 6-19; Mt 10, 32-36; 11, 1.
Sâmbătă: Rm 3, 28-31; 4, 1-3; Mt 7, 24-29; 8, 1-4.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 19-20, iar la Liturghie – Rm 5, 1-10; Mt 6, 22-23.

Lecţionar (colecţie de fragmente din Sfanta Scriptură) preluat de pe www.DERVENT.ro

De preferat este sa citim din carte, dar daca nu avem o Biblie acasa, putem citi si de pe net pana cand ne vom cumpara Sfanta Scriptura. (V-am spus aici de ce meritam sa ne facem acest dar).

Cel putin o data pe saptamana, duminica, sa participam la Sfanta Liturghie, unde se va citi din Apostol si din Evanghelie, urmand sa ascultam si predica ce aduce lamuriri celor citite.

Doamne, ajuta!

Săptămâna II-a după Rusalii

2010-05-31T12:59:00.002+03:00

Anul acesta Săptămâna a II-a după Rusalii este cuprinsa intre 31 mai si 5 iunie.

A inceput postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Luni: Rm 2 , 28-29; 3, 1-18; Mt 6, 31-34; 7, 9-11.
Marţi: Rm 4, 4-12; Mt 7, 15-21.
Miercuri: Rm 4, 13-25; Mt 7, 21-23.
Joi: Rm 5, 10-16; Mt 8, 23-37.
Vineri: Rm 5, 17-21; 6, 1-2; Mt 9, 14-17.
Sâmbătă: Rm 3, 19-26; Mt 7, 1-8.
Duminică: la Utrenie – Mc 16, 1-8, iar la Liturghie – Rm 2, 10-16; Mt 4, 18-23.

Lecţionar (colecţie de fragmente din Sfanta Scriptură) preluat de pe www.DERVENT.ro (pentru a-l gasi, fiind intocmit pe tot anul, accesati fotografia alaturata, si pe urma accesati Anexe).

De preferat este sa citim din carte, dar daca nu avem o Biblie acasa, putem citi si de pe net pana cand ne vom cumpara Sfanta Scriptura. (V-am spus aici de ce meritam sa ne facem acest dar).

Cel putin o data pe saptamana, duminica, sa participam la Sfanta Liturghie, unde se va citi din Apostol si din Evanghelie, urmand sa ascultam si predica ce aduce lamuriri celor citite.

Doamne, ajuta!

Săptămâna I după Rusalii

2010-05-30T18:42:00.002+03:00

Anul acesta, saptamana cuprinsa intre 24 si 30 mai a fost Săptămâna I după Rusalii iar fragmentele citite din Sfanta Scriptura sunt prezentate in lectionarul urmator:

Luni: Ef 5, 8-19; Mt 18, 10-20.
Marţi: Rm 1, 1-7, 13-17; Mt 4, 25; 5, 1-13.
Miercuri: Rm 1, 18-27; Mt 5, 20-26.
Joi: Rm 1, 28-32; 2, 1-9; Mt 5, 27-32.
Vineri: Rm 2, 14-29; Mt 5, 33-41.
Sâmbătă: Rm 1, 7-12; Mt 5, 42-48.
Duminica tuturor sfintilor: Paremii – la Vecernie (sambata seara): Is 43, 9-14; Sol 3, 1-9; Sol 5, 16-6, 1; la Utrenie – Mt 28, 16-20, iar la Liturghie – Evr 11, 33-40; 12, 1-2; Mt 10, 32-35, 37-38; 19, 27-3

Lecţionar (colecţie de fragmente din Sfanta Scriptură) preluat de pe www.DERVENT.ro (pentru a-l gasi, fiind intocmit pe tot anul, accesati fotografia alaturata, si pe urma accesati Anexe).

Pentru a citi fragmentele respective, deschideti cu un click grupul de litere si cifre.
Ex: Ef 5, 8-19. Se va deschide o pagina unde vom gasi un fragment, cuprins intre versetele 8 si 19, colorat cu roz.

De preferat este sa citim din carte, dar daca nu avem o Biblie acasa, putem citi si de pe net pana cand ne vom cumpara Sfanta Scriptura. (V-am spus aici de ce meritam sa ne facem acest dar).

Cel putin o data pe saptamana, duminica, sa participam la Sfanta Liturghie, unde se va citi din Apostol si din Evanghelie, urmand sa ascultam si predica ce aduce lamuriri celor citite.

Doamne, ajuta!

Duminica Tuturor Sfintilor

2010-05-30T14:23:00.000+03:00

Sursa: CrestinOrtodox.RO

Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica Tuturor Sfintilor. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti.

Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului (Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Durmezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )

Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : "Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?" Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : " Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !" Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : " Fiti sfinti sau fiti desavarsiti ", care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am prorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecat semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.

Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

A doua conditie: Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

Si a treia conditie : Implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru: Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune "Fericirea " a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale.

Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede? (I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 15, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).

Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16).

Si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu

Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama

Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin

Parintele Sofian Boghiu

Sursa: CrestinOrtodox.RO

Rugaciunea de duminica

2010-05-30T14:04:00.002+03:00

Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau!
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

Sfantul Ioan Gura de Aur despre rugaciune

2010-05-28T12:11:00.002+03:00

Sursa si continuarea : primul fragment Cuvant despre rugaciune
al doilea fragment Puterea rugaciunii

Toată lumea ştie că rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mîntuirii şi a vieţii veşnice. Cu toate astea socot că trebuie neapărat să vorbesc după putere despre rugăciune, pentru ca pe cei ce obişnuiesc să trăiască în rugăciune şi sînt cu luare aminte la slujba lui Dumnezeu, cuvîntul meu să-i facă mai sîrguincioşi, iar pe cei care trăiesc în trîndăvie, care-şi lasă sufletul pustiu de rugăciune, să cunoască paguba ce-au avut-o pînă acum şi să nu se mai lipsească pentru restul vieţii de mîntuire.

Desigur, nimic nu este mai puternic decat rugaciunea. Un imparat in haina de porfira nu e mai marit decat rugatorul pe care il impodobeste vorbirea sa cu Dumnezeu. Precum un om, vorbind cu imparatul in prezenta intregii ostiri [...] prin aceasta atrage asupra-si ochii tuturor si capata insemnatate, asa se intampla si cu cel ce se roaga. Socoteste numai ce inseamna cand un om, in prezenta tuturor Ingerilor, Arhanghelilor, Serafimilor, Heruvimilor si a tuturor puterilor ceresti, cu toata bucuria si siguranta, se apropie de imparatul imparatilor si cuteaza a vorbi catre Dansul? Care cinste s-ar putea asemana cu aceasta? Dar nu numai cinste, ci si un mare folos urmeaza pentru noi din rugaciune, chiar inainte de a fi primit lucrul pentru care ne rugam.

Din Intelepciunea lui Solomon

2010-05-28T12:00:00.007+03:00

Ascultati stapanitorilor si intelegeti cei ce aveti dregatorii si toti cei preamariti in neamurile oamenilor ca, de la Dumnezeu, s-a dat voua stapanirea si puterea, de la Cel Preainalt, si ca niste slugi ale lui Dumnezeu sunteti. Pentru ce nu paziti legea, si nici nu voiti sa umblati dupa sfatul Celui Preainalt? Cum de nu judecati cu dreptate si, pentru aur, pierdeti adevarul?

Ca tot dregatorul, cel cu dreptate, are ingereasca si sfintita randuiala. Iar cel ce asupreste, cu nedreptate, se face pe sine sluga a satanei, ca puterea diavolului este in madularele lui. Pentru aceasta, infricosata si fara de veste pierzare va veni asupra lui si manie cumplita, de la Dumnezeu, va navali peste dansul, ca cel tare, cu strasnicie, va fi intrebat la Judecata.

Sursa: Proloagele lunii mai

Cuviosului Parinte Nichita Marturisitorul, episcopul Calcedonului

2010-05-28T12:00:00.005+03:00

Cuviosul Parintele nostru Nichita, iubind, din tinerete, pe Hristos, a ales viata monahiceasca si, placand lui Dumnezeu, prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca faclia pusa in sfesnic, impodobind Biserica lui Hristos. Ca, s-a dovedit, in zilele sale, implinitor, in totul, al dumnezeiestilor porunci si pazitor, cu sfintenie, al pravilelor randuite de Apostoli si de Sfintii Parinti, bun pastor si plin de osardie in sporirea dreptei credinte. Si era, cu deosebire, milostiv si miluia pe cei saraci, din agonisita muncii sale; pe cei flamanzi ii hranea, imbraca pe cei goi si primea pe straini, asemenea se arata aparator vaduvelor, tata orfanilor si celor nenorociti mangaietor si prin cuvantul si prin fapta.

In vremea lui, s-a ivit in Biserica lupta impotriva Sfintelor icoane si se facuse dezbinare intre crestini. Unii pazeau credinta cea adevarata si aratau folosul icoanelor, ca unele ce ajuta invatatura credintei, luminand, cu chipurile zugravite pe icoane, viata Domnului si a Sfintilor. Altii, ziceau ca nu se cuvine a cinsti niste lemne cioplite si zugravite, ca aceasta seamana cu inchinarea paganilor la idoli. In zadar aratau crestinii intelepti ca dreptcredinciosul nu se inchina lemnului, ci Sfantului din Cer, al carui chip se afla zugravit pe icoana, precum un chip zugravit ne aduce aminte de un prieten. Ratacitii de la credinta socoteau Sfintele icoane afara din biserici, le sfaramau si le ardeau. Si insusi imparatul, din vremea aceea, Leon Armeanul, cazuse in ratacire si prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane.

In anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig aparator al credintei statornicite de Sfintii Parinti, marturisind, pretutindeni, ca icoanele sunt vrednice de cinstirea crestinilor si ca alungarea lor din Biserica este o grea ratacire de la dreapta credinta. A fost scos din scaun, pentru ravna lui, si osardit la batjocura si la un indepartat surghiun, iar, dupa multe suferinte, izgoniri si chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic in marturisirea lui pana la capat.
Sursa: Proloagele lunii mai

Rugaciune in vreme de necaz si nefericiri

2010-05-28T11:16:00.000+03:00

Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. Amin!

Cuvant pentru preoti; de folos si pentru noi

2010-05-27T13:17:00.003+03:00

Datoria preotilor este ca, in acest fel, sa poarte grija de popor: mai intai, sa faca rugaciune, din tot sufletul, pentru oameni, dupa aceea de la moarte sa-i apere si, in incercari, sa-si puna sufletul lor pentru turma lui Hristos. Si, iarasi, dator este preotul sa ajute celor asupriti, sa mangaie, la intristare, pe cei scarbiti, si sa nu tina manie. Iar de va tine preotul manie, niciodata nu va aduce jertfa curata lui Dumnezeu, fiind rautate in inima lui. Deci, de nu se va impaca cu aproapele si de nu-si va lepada rautatea sa, sa nu se apropie de altar. Adu-ti aminte, cum a poruncit Domnul, zicand: "De vei aduce darul tau la altar, si, acolo, iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, sa mergi, mai intai, sa te impaci cu fratele tau si numai atunci sa-ti aduci darul tau." Deci, sa nu treci cu vederea porunca Domnului, ca sa nu fii osandit.

Sa nu te deprinzi cu inselaciunea, pe unul a-l inalta, iar, pe altul, a-l pogora. Nici sa cinstesti pe cel bogat, ca sa te puna sa stai mai sus, nici sa treci cu vederea pe cel sarac, care nu are de unde sa-ti dea daruri, ci, la fel, sa-i socotesti pe ei. Iar clevetirile sa nu le primesti si pe oameni sa nu-i judeci numai din auzire. Ca multi, din invidie, cu nedreptate clevetesc. Sau, de-l vei afla, cu multa cautare, pe acela ce a gresit, sa nu-l mustri, nici sa-l vadesti pe el inaintea tuturor, pana ce vei afla o vreme potrivita. Sa nu te rusinezi de cineva. Doua rautati sunt, cand vadesti pe cineva inaintea tuturor. Una, ca pacatele cele vadite il duc pe om la rusinare, dar in alte pacate il arunca. Si alta, ca unii, fara de socoteala ocarati fiind, alearga indata si-si fac seama. Deci, pentru aceste pedepse, dator este preotul sa fie foarte bland si sa ia aminte de turma si, cu multa bagare de seama, sa ingrijeasca de mantuirea ei, iar, de va afla pe vreun om gresit, sa nu-l izgoneasca pe el indata din biserica, ca sa nu-l rapeasca satana si sa-l traga la sine. Cine, daca se va desparti, fara de socotinta, de preot si de-l va rapi pe el satana, apoi, nu se va mai departa de la el niciodata. Drept aceea, nu se cade preotului, a desparti sau a blestema pe cineva. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa: Proloagele lunii mai

Sfantul Mucenic Eladie

2010-05-27T13:13:00.002+03:00

Acest Sfant, curatindu-se pe sine de toata inselaciunea si facandu-se vas ales Sfantului Duh, a fost uns arhiereu, cu alegere dumnezeiasca. Si, increditandu-i-se ocarmuirea bisericii lui Hristos, gonea pe oamenii cei cu chip de lup de la turma sa si, ca un vrednic si priceput pastor, o indruma, pazind-o necalcata si neatinsa de tot raul.

Deci, de vreme ce tiranii l-au adus inaintea lor, legat, atunci, el, si mai mult a stralucit si a luminat cugetele credinciosilor. Ca, mergand cu osardie la lupte si propovaduind liber dreapta credinta, a fost dat la multe chinuri si, fiind strujit foarte rau la trup, i s-a aratat Hristos, Dumnezeul nostru, si i-a vindecat toata durerea ranilor, si l-a facut, de aici inainte, si mai staruitor. Deci, umplandu-se tiranii de manie, au aruncat pe Sfantul Eladie in foc si, ramanand nears, pe multi i-a tras la credinta in Hristos. Dar, fiind chinuit cumplit, si-a dat sufletul la Dumnezeu in anul 615.

Sursa: Proloagele lunii mai

Sfantul Ioan Rusul

2010-05-27T12:33:00.006+03:00

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc. Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani.

Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor. Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de grajd, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului. A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor.

Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730. Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica "Sfantul Gheorghe”.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci. Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

Sursa: aici.

Particele din moaste se afla si in Bucuresti la capela din curtea spitalului Polizu (Gara de Nord) si la capela Spitalului TBC din Sibiu.

Citeste si:

Acatistul Sfantului Ioan Rusul

Paraclisul Sfantul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul si pilda unei altfel de mucenicii

Sfantul Mucenic Terapont

2010-05-27T12:25:00.003+03:00

Sfantul Mucenic Terapont a trait pe vremea stapanitorului Iulian (361-363) si a fost arhiereu al sfintei episcopii a Sardelor unde, cu invatatura sa, pe multi pagani de la inselaciunea idolilor i-a intors la Hristos si cu Sfantul Botez i-a luminat. Deci, prins a fost de Iulian stapanitorul si, pus fiind in butuci si in lanturi, l-au inchis in temnita, si cu foamea si cu setea, multa vreme, l-au pedepsit. Scotandu-l, apoi, l-au dus legat la cetatea de scaun a Frigiei si, apoi, la Ascira, cetatea Galatiei, si pretutindenea, in multe feluri, l-au schingiuit. Ducandu-l, apoi, la un rau ce se chema Astalin, l-au intins pe el gol cu fata la pamant, legat fiind de patru pari uscati ce erau infipti in pamant, si l-au batut tare pana ce cadea carnea de pe oase si se rosise pamantul sub el de sangele lui. Deci, au odraslit parii de care era legat si au inverzit cu ramuri si cu frunze, cu care se tamaduiau toate neputintele oamenilor. A fost dus, apoi, in Lida Traciei, aproape de raul Ermia, in episcopia Sataliei, de sub mitropolia Sardelor si, acolo, dupa multe alte chinuri, a fost junghiat pentru Hristos si a luat astfel, cununa cea nestricacioasa.

Sursa: Proloagele lunii mai

Despre smerita cugetare

2010-05-26T13:20:00.002+03:00

Cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Efrem Sirul, despre smerita cugetare : "Iubite, daca vreodata ganduri spurcate ar tulbura mintea ta, sa nu deznadajduiesti, ci adu-ti aminte de indurarile lui Dumnezeu. Ca un capitan de corabie nu e mustrat pentru ca a lasat valurile sa loveasca in corabia sa, ci pentru ca s-a lenevit si nu s-a luptat impotriva valurilor si n-a scapat la limanul ce sta inaintea sa. Iar indurarile lui Dumnezeu sunt limanul acesta.

Ca, daca vrajmasul ridica impotriva noastra tulburare de ganduri necurate, pe care ne este rusine a le pomeni si ne zice: Ai pierit, nu mai este, pentru tine, nici o nadejde de mantuire, vrand sa ne cufunde intru deznadajduire, tu sa nu te increzi in cele zise de el, ca sa nu-ti sperii sufletul. Ci, cu cat el ingreuiaza, cu deznadejdea, sufletul tau, cu atat noi sa-l usuram, cu nadejdea celor ce vor sa fie, aducandu-ne aminte de indurarile lui Dumnezeu. Deci, cand zic ei catre noi: Ai pierit, nu mai poti sa te mantuiesti, noi sa zicem catre ei: Avand pe Dumnezeu indurat si indelungrabdator, nu vom deznadajdui de a noastra mantuire; ca Cel ce a zis: Nu numai de sapte ori a ierta aproapelui, ci de saptezeci de ori cate sapte, Acela, cu mult mai mult, va lasa pacatele celor ce asteapta mantuirea Lui.

Deci, cazand ei in aceasta parte, in alta parte alearga, zicand: Indurat si mult-milostiv, mult rabdator fiind Dumnezeu, Care iarta pacatele, pentru ce nu va indulciti, mai mult, din dulcetile lumii, ca, dupa aceea, va veti pocai? Sa zicem si noi catre ei: Ceea ce am facut, am facut. Iar acum, fiindca Scriptura marturiseste ca este ceasul cel mai de pe urma, sa luam aminte la acest ceas, sa nu ne lenevim de mantuirea noastra, si nimic rau sa nu mai facem inaintea Domnului. Ca te-ai asemanat unui barbat ce sta sub un copac si cand s-au adunat asupra lui fiarele cele salbatice, el se suie sus si fiarele nu-l ating pe el. Socoteste, dar, copac, frica de Dumnezeu, si-ti va fi darul ajutator tie, in toate caile in care vei merge, si vei surpa pe vrajmasii tai, dedesubtul tau.

Asa se cade a calatori credinciosii intru aceasta viata. Daca s-ar intampla noua bucurie, ori sporire, ori daruri, sa socotim ca, nu departe, sta intristarea, iar, cand ar veni asupra noastra intristarea, sa asteptam bucuria, care este aproape de noi. Sa luam pilda pe cei ce calatoresc pe mare, ca acestia, cand se ridica asupra lor vant si furtuna cumplita, nu deznadajduiesc de a lor mantuire, ci se impotrivesc valurilor, buna alinare asteptand. Iar, cand se impartasesc de liniste, vifor asteapta. Pentru aceea stau de veghe totdeauna, ca nu cumva, napraznic, ridicare de vant facandu-se, sa-i afle pe dansii negatiti si sa-i rastoarne pe ei in mare. Asa se cade, ca si noi sa luam aminte la amandoua. Ca ceea ce se asteapta, de va veni, nu inspaimanta pe cel ce o asteapta, ca nu-l afla nepregatit. Deci, cand se intampla noua necaz sau stramtorare, ajutor sa asteptam de la Dumnezeu, ajutor care se va face noua, ca nu cumva, zabovind necazul, sa ne pricinuiasca noua moarte, ca si cand nu ar fi nadejde de mantuire pentru noi. Asemenea, si cand se face noua bucurie, necaz sa asteptam, ca nu, prin bucuria cea multa, sa uitam plansul." Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa: Proloagele lunii mai

Dupa fapta si rasplata

2010-05-26T13:18:00.001+03:00

Cuvant din Pateric.

S-au dus odinioara trei frati la seceris si si-au luat, fiecare cate sasezeci de masuri de aratura. Iar unul dintr-insii s-a imbolnavit, in ziua dintai, in chilia sa. A zis unul din cei doi, catre celalalt: "Iata, frate, vezi ca s-a imbolnavit fratele nostru; sileste-ti, dar, putin gandul, si cu putin, si credem ca, prin rugaciunile lui, vom secera si locul lui." Deci, dupa ce s-a sfarsit lucrul, vrand sa mearga si sa-si ia plata, chemau si pe fratele, zicand: "Vino, ia-ti plata ta, frate." Iar el a zis: "Ce plata sa iau, nesecerand?" Iar ei au zis: "Cu rugaciunile tale s-a facut secerisul tau; deci, vino, ia-ti plata ta." Iar el nu se invoia. Deci, multa impotrivire facandu-se intre ei, s-au dus sa se judece, la un batran. Si i-a zis lui fratele: "Parinte, am mers cate trei sa seceram si, in ziua cea dintai, m-am imbolnavit si m-am intors la chilia mea si ma silesc fratii pe mine, care, nici macar un ceas nu am secerat, sa iau plata pentru secerisul, pe care ei l-au secerat, in locul meu." Si au zis aceia: "Parinte, cate trei au luat sasezeci de masuri de aratura sa le seceram. Si, daca am fi fost toti trei, nu am fi putut sa le savarsim, dar, cu rugaciunile fratelui, degraba am savarsit secerisul. Si ii zicem lui: Ia-ti plata ta, si el nu voieste." Iar batranul, auzind, s-a minunat. Si a zis fratelui celui ce era impreuna cu ei: "Loveste in toaca, sa se adune toti fratii." Iar, dupa ce au venit toti, a zis lor batranul: "Veniti, fratilor, auziti astazi judecata dreapta." Si le-a spus lor toate. Iar ei au hotarat pe frate sa-si ia plata sa si sa faca cu ea ce va voi. Si s-a dus fratele indreptat la chilia sa.

Sursa: Proloagele lunii mai

Cum scoate diavolul pe oameni din biserica, inainte de sfarsitul slujbei

2010-05-26T13:16:00.003+03:00

A fost un staret, mai inainte vazator, cu duhul, in manastirea Pecersca, anume Matei. Iar, odata, stand el in biserica, la locul sau, si ridicandu-si ochii, privea catre fratii, care stateau la cantare in biserica, de amandoua partile. Si a vazut pe dracul, umbland si dand tarcoale, imbracat in chip lumesc, si, purtand in poale niste scai, umbla de jur imprejur pe langa frati, luand scai din poale si aruncand la fiecare din ei. Si daca se lipea scaiul de vreunul din fratii cei ce cantau, atunci, dupa putin, acela se slabea cu mintea si, gasindu-si oarecare pricini, iesea din biserica la chilie si dormea. Iar, daca nu se lipea de cineva scaiul, acela sta intemeiat la cantare, pana ce se sfarsea Utrenia si, atunci, iesea din biserica, la chilia sa. Deci, aceasta, vazand-o, staretul acela, a spus-o fratilor. Iar ei, dupa ce au auzit aceasta s-au intarit cu gandul si nu ieseau din biserica inainte de sfarsit.

Sursa: Proloagele lunii mai

Sfantului Apostol Carp

2010-05-26T13:13:00.001+03:00

Sfantul Carp era unul din cei saptezeci de Apostoli, despre care vorbeste Evanghelia Sfantului Luca si a fost slujitor si ucenic al Sfantului Apostol Pavel, ca unul care ducea scrisorile lui, celor carora le erau trimise. Si era, de loc, din Troada Asiei.

Acesti 70 de Apostoli au fost chemati, de Mantuitorul, ca sa raspandeasca pretutindeni cuvantul Sau, si ii trimitea inaintea Sa, doi cate doi, pe oriunde avea El sa mearga. Dar, putine stiri, despre lupta propovaduirii lor, au strabatut veacurile, pana in zilele noastre. Cumplitele prigoniri, pe care le-au indurat crestinii din partea imparatilor pagani, n-au ingaduit sa se pastreze stiri si istorisiri, mari bogate, despre ostenelile si jertfa lor.

Tot ce stim despre Sfantul Carp sunt cele cateva cuvinte ce le scrie Sfantul Pavel, in una din epistolele sale. Asa, aflam ca Sfantul Carp a slujit marelui Apostol, ajutandu-l la mantuitoarea raspandire a Evangheliei, si, anume, ca el a gazduit, o vreme, pe Sfantul Pavel, in una din calatoriile lui. Cu acest prilej, Apostolul Pavel i-a lasat, spre pastrare, un felon si niste carti, despre care marele Apostol, insusi, aminteste in Epistola sa, catre Timotei, zicand: "Cand vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lasat in Troada, la Carp, percum si cartile, mai ales pergamentele" (II Timotei 4,13).

Traditia a pastrat stirea ca Sfantul Carp ar fi pastorit, ca episcop, in cetatea Veria, din Tracia, in care vrednicie, pe multi pagani i-a intors, de la inchinarea la idoli, la Hristos, Dumnezeu. El s-ar fi ostenit cu propovaduirea cuvantului si in insula Creta, unde ar fi primit, in casa sa, pe Sfantul Dionisie Areopagitul, care, la randul sau, marturiseste ca Sfantul Carp nu incepea a savarsi Liturghia, pana nu vedea un semn dumnezeiesc din cer. Neindoielnic este faptul ca a propovaduit credinta cea noua a crestinilor, fara odihna si neinfricat, despartind prin Sfantul Botez pe credinciosi de cei necredinciosi.

Asemenea, si pe iudei i-a invatat, sa creada, ca Hristos cel rastignit este Dumnezeu adevarat si Facatorul tuturor. Dar, dupa aceasta, a fost ucis cu nemilostivire de cei care nu crezusera. Si asa si-a dat sufletul in mainile Domnului sau.

Sursa: Proloagele lunii mai

Pogorarea Sfantului Duh

2010-05-23T07:31:00.002+03:00

Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh. Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de-viata-facator al infierii si de slava cea de Sus pe cei ce alearga la El intru curatie, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga: Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte, si te salasluieste intru noi!

ACATISTUL SFANTULUI DUH

Sfintii Mari Imparati Constantin si mama sa Elena

2010-05-21T07:22:00.001+03:00

Sfantul Constantin a fost fiul imparatului Constantius Chlorus si al Elenei. S-a nascut la 27 februarie 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia). Dupa moartea tatalui sau din 304, a fost proclamat imparat. Intra in conflict cu Maxentiu, fiul imparatului Maximian, pentru ca acesta dorea sa ocupe functia pe care el o detinea.

In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Noaptea, in vis, i se descopera Hristos si-l indeamna sa puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va iesi biruitor din lupta.

In anul 313 va da un decret prin care va opri prigonirea crestinilor si astfel, crestinismul devine religie permisa in imperiu. Religia crestina va deveni religie de stat, in vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395).

Amintim ca in vremea imparatului Constantin s-a tinut primul Sinod Ecumenic, la Niceea in anul 325, unde a fost inlaturata erezia lui Arie si s-au alcatuit primele articole din Crez.
Imparatul Constantin a murit in anul 337, la zece ani de la trecerea la cele vesnice a mamei sale.

Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Sursa: aici

Duminica a saptea dupa Paste

2010-05-16T16:50:00.001+03:00

Inchipuiti-va ca ii vedeti pe ucenicii unui invatator despre care nu ati auzit nimic. Ii vedeti smeriti, cumpatati, intelepti, ravnitori, ascultatori si indestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre invatatorul lor? Fara indoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Inchipuiti-va ca ii vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. Ii vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, indestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum il veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta il veti socoti vrednic de toata lauda.

Inchipuiti-va ca se afla inaintea voastra un fruct oarecare, pe care nu l-ati vazut niciodata nici nu l-ati gustat in viata voastra; un fruct aratos ochilor, cu gust minunat si miros placut. Va veti intreba ce fel de pom rodeste astfel de fructe si, daca voi nu ati cunoscut inainte pomul acela, il veti socoti cel mai bun pom din lume, si il veti lauda pana la cer.

Inchipuiti-va doar o clipa ca nu stiti nimic despre Domnul Iisus Hristos; ca nu ati auzit de El niciodata; ca nu ati citit niciodata Evanghelia Lui. Si inchipuiti-va in acelasi timp ca va aflati intr-o tara ai carei singuri locuitori sunt Apostolii Lui, sfintii si mucenicii, barbati si femei bine placuti lui Dumnezeu; toti cei care L-au urmat pe Hristos si au vietuit dupa Legea si exemplul Lui. Atunci, v-ati afla printre ucenicii unui invatator necunoscut voua; printre soldatii unei capetenii necunoscute voua; si veti vedea roadele unui pom necunoscut voua.

Nestiind nimic despre Hristos, ati ajunge sa-L cunoasteti prin oamenii Sai. Prin ucenicii Sai, ati ajunge sa-L cunoasteti pe cel mai bun Invatator care se afla sub soare; prin soldatii si urmatorii Sai, ati ajunge sa-L cunoasteti pe cel mai puternic si mai biruitor Carmuitor care a pasit vreodata pe pamant; prin roadele Lui, ati ajunge sa cunoasteti pomul cal mai dulce si mai roditor, Pomul Vietii, a carui dulceata intrece dulceata tuturor celorlalti pomi din lumea zidita.

Astazi Biserica sarbatoreste pomenirea unei cete mici de ucenici si urmatori ai Sai. Astazi Biserica aduce inaintea voastra numai trei sute optsprezece dintre roadele Sale dulci, inmiresmate si nestricacioase. O ceata mica dar aleasa. Acestia sunt cei treisute si optsprezece Sfinti Parinti ai Primului Sinod Ecumenic, care s-a tinut la Niceea in anul 325, in timpul imparatului Constantin cel Mare, pentru apararea, lamurirea si intarirea Credintei Ortodoxe. La vremea aceea, se aratasera lupi ingrozitori (Fapte 20:29) sub chipul inselator al pastorilor Bisericii, care din pricina vietilor lor desfranate, nu au putut afla un loc pentru adevarul lui Hristos in launtrul lor, ci au lasat credinta deoparte, invatandu-i pe oameni desfranarea pe care o traiau ei.

De aceea, Duhul Sfant i-a adus pe acesti sfinti ai lui Dumnezeu la un loc, la un Sinod, astfel incat, adevaratii invatatori ai lui Hristos sa fie vazuti, ca impotrivitori ai minciunii; si pentru ca sa se vada taria celor care lupta pentru Hristos asupra celor care lupta impotriva Lui; pentru ca sa se vada roada adevarata, dulce a Pomului Celui bun care este Hristos, impotrivindu-se roadelor putregaite si amare ale pomului celui rau. Precum stelele care licaresc pe cer isi primesc lumina de la soare, tot asa Sfintii Parinti au stralucit la Niceea, primind lumina de la Domnul Hristos si Duhul Sfant. Acestia erau barbati purtatori de Hristos, caci Hristos traia si stralucea in fiecare dintre ei. Acestia erau mai mult salasluitori ai cerului decat ai pamantului, mai mult ca ingerii decat oameni. Acestia erau, intru adevar, Biserica a Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis ca: "Voi locui in ei si voi umbla in ei" (II Corinteni 6:16).

Nu este destul sa pomenim doar pe trei dintre ei, pe cei pe care ii cunoasteti cel mai bine, ca sa va faceti o idee despre felul cum erau ceilalti trei sute cincisprezece: Sfantul nostru Parinte Nicolae, Sfantul Spiridon si Sfantul Atanasie cel Mare?

Multi dintre ei au venit inaintea Sinodului, purtand pe trupurile lor ranile primite pentru Hristos: de exemplu, Sfantul Pafnutie isi pierduse un ochi la locurile de suferinta. Toti straluceau cu o lumina launtrica, care venea de la Dumnezeu, si in care adevarul era vazut si stiut. Ca urmatori ai lui Hristos care a fost rastignit, ei priveau suferintele lor ca pe nimic, care le-au adus o neinfricare nemarginita si de negrait prin cuvant, in apararea adevarului. Prin cunoasterea adevarului cea data lor de la Dumnezeu si prin neinfricarea lor in apararea adevarului, acesti Sfinti Parinti au dovedit netemeinicia si au dat o lovitura ereziei lui Arie celui rau, si au alcatuit Crezul pe care il tinem si il marturisim astazi ca pe adevarul mantuirii lui Dumnezeu.

Sursa: Sfantul Nicolae Velimirovici, aici

Rugaciunea de duminica

2010-05-16T16:48:00.000+03:00

Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau!
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

Rugaciunea de joi

2010-05-06T11:17:00.000+03:00

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

Sfantul si Dreptul Iov

2010-05-06T11:13:00.002+03:00

Acesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani.

Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai06.htm

Pomenirea Sfântului Prooroc Ieremia

2010-05-01T23:49:00.004+03:00

Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn". Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai01.htm

La început Dumnezeu vorbea faţă către faţă cu noi

2010-05-01T23:35:00.002+03:00

Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi (Biblia), ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o cale nouă (ca să-l dobândim iarăşi).

Prima cale era negreşit mai bună, şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele şi faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă, pentru că a găsit sufletul lor curat. Când însă întreg poporul a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu.

Şi vei vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate.

Şi ca să cunoaşteţi că era mai bună această cale, ascultă ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia: “Şi voi face cu voi un legământ nou, dând legile Mele în mintea voastră şi le voi scrie pe inimi şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu (Ier.31,32,33)”. Pavel deasemenea arătând superioritatea acestei căi, spunea că a primit legea nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii (2 Cor.3,3). Cu vremea, însă, oamenii s-au abătut de la drumul cel drept; unii din pricina învăţăturilor greşite, iar alţii din pricina vieţii şi purtărilor lor. De aceea a fost nevoie de aducerea aminte a scripturilor.

Gândeşte-te cât de rău am ajuns! Noi, care eram datori să vieţuim atât de curat, încât să nu mai fie nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Duhului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am ajuns să avem nevoie de scrieri. Şi cu toate acestea nici acest al doilea leac, de Sfintele Scripturi, nu ne-am folosit cum trebuie.

Noi suntem de vină că am avut trebuinţă de Sfintele Scripturi şi că nu am atras asupra inimilor noastre harul Duhului Sfânt.
(Sfântul Ioan Gură de Aur – Comentariu la Evanghelia după Matei)

Sursa: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2008/10/la-nceput-dumnezeu-vorbea-fata-catre-fata-cu-noi/

Rugaciunea de sambata

2010-05-01T19:47:00.001+03:00

Doamne lisuse Hristoase, Judecatorul meu Preadrept! Cunosc ca pacatele mele sint fara de numar. De aceea Te rog in aceasta zi, in care de Iosif si de Nicodim pus fiind in Mormint, Te-ai pogorit in iad cu Sfintul si Indumnezeitul Tau suflet si de acolo ai departat intunericul cu lumina Dumnezeirii Tale si ai adus bucurie nespus de mare stramosilor nostri, caci i-ai mintuit de sclavia cea cumplita si i-ai suit in rai.
Ingroapa pacatele mele si cugetele mele cele rele si viclene, ca sa piara din mintea mea si sa nu se mai lupte cu sufletul meu. Lumineaza intunecatul iad al inimii mele, alunga intunericul pacatelor mele, si suie mintea mea la cer, ca sa ma bucur de Fata Ta. Asa Doamne, primeste umilita mea rugaciune ca o tamiie mirositoare, pentru rugaciunile iubitei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit intre doi tilhari, si de durerile Tale cumplite i s-a ranit inima; care impreuna cu ucenicii si cu mironositele Te-au pus in mormint, care a treia zi Te-au vazut inviat din morti si la inaltarea Ta Te-a vazut suindu-Te de la pamint la cer, insotit de Sfintii Tai Ingeri.
Indura-Te, Doamne, si de cei vii si de cei raposati, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, catre care zic si eu, nevrednicul: 0, fericiti servitori ai lui Dunmezeu! Nu incetati a va ruga Lui, ziua si noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea gresim cu atitea nenumarate pacate! Mijlociti pentru noi Darul si ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu stim a-l cere dupa cuviinta.
Nu incetati a va ruga, pentru ca prin rugaciunile voastre, pacatosii sa cistige iertare, saracii ajutorul, intristatii mingiiere, bolnavii sanatate, cei slabi la minte intelepciune, cei tulburati liniste, cei asupriti ocrotire, si toti impreuna Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, in marirea lui Dumnezeu Celui in Treime laudat, Caruia i se cuvine cinste si inchinaciune in veci. Amin.

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur

2010-04-30T12:08:00.003+03:00

Aceasta va spun eu voua, prietenilor si fratilor mei, ca s-ar fi cazut ca, din zi in zi, mai mult popor sa se adune la biserica, pentru ascultarea dumnezeiestilor cuvinte, iar acum, mai putini ati venit. Daca as fi grait eu de la mine, apoi ati fi facut nevenind de loc. Dar eu va arat voua voia lui Dumnezeu, pe care de o veti face, va veti mantui. Daca cineva aduce o scrisoare imparateasca, la cetateni, acestia nu se uita la viata celui ce a adus-o, de este bogat sau sarac, de este drept sau pacatos, ci toti asculta cu luare aminte cele ce se citesc, sau de nu le aude cineva, apoi intreaba pe cela ce le-a auzit.

Deci, daca atata frica fata de un domn pamantean este la voi, apoi, cu cat mai mult, se cade sa ascultam, cu luare aminte aici, in biserica, unde, din partea Facatorului puterilor ceresti, vorbim noi, pacatosii, slujitorii Sai. Drept aceea, va rog pe voi, cei ce veniti aici, sa invatati pe cei lenesi ca sa vina si ei la biserica. Pentru ca voi ati gustat din dulceata invataturii, iar aceia, nu. Pentru ca, daca cineva va face istet pe cel lenes, spre cele placute lui Dumnezeu, mult folos va lua de la Dumnezeu. Dar, inca si despre rugaciune va voi invata; ca printr-insa, se savarsesc faptele cele bune. Ca daca se suia cineva catre Dumnezeu, din inima smerita, fara de rautate, apoi, ca tamaia se suie acolo. Pentru aceasta si Proorocul a zis: "Sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta." Precum tamaia este binemirositoare, cand este pe foc, asa si rugaciunea, cand se face din inima aprinsa, se apropie de Dumnezeu. Deci, veniti fratilor si surorilor si ascultati aceasta invatatura sfanta, care va fi spre mantuirea sufletelor voastre, de o veti face. Iar nefacand-o, osanditi veti fi, pentru ca n-ati ascultat pe acela ce v-a invatat. Voi n-ati mers atat cale, cat a mers imparateasa de la miaza-zi, ca sa auda intelepciunea lui Solomon. Si, iata, aici, mai mult, decat Solomon este. Ca nici pe cale lunga nu va osteniti, nici treceti peste mare, nici nu cheltuiti averi, nici de boli nu suferiti. Ca Biserica adapostire este tuturor celor ce alearga la dansa. Ca de esti drept, sa intri, ca sa nu-ti pierzi dreptatea, iar de esti pacatos, sa vii, ca sa te mantuiesti. Pentru ca eu, nu pentru mine va indemn pe voi, ca sa veniti, ca mai pacatos decat toti sunt, dar de veti asculta invatatura, veti mantui sufletele voastre. Iar, neascultand invatatura cea sfanta, cum va putea cineva a-si indrepta sufletul sau?

Ca lumina este cuvantul lui Dumnezeu si, inca, lumina mai mare decat lumina cea vazuta, ca pe suflet lumineaza. De aceasta si Isaia Proorocul a zis: "Poporul cel ce sedea intru intuneric, a vazut Lumina mare," invatatura cea adevarata. Deci, cati veniti la biserica, indemnati si pe cei ce nu vin, si nimeni sa nu zica: "Nu sunt slobod." Sa-ti aduci aminte, frate, de cei chemati la Cina cea Imparateasca, si care n-au mers, unul zicand: Perechi de boi am cumparat; altul: Mosie am dobandit, altul: Femeie mi-am luat. Si s-a maniat, pentru aceasta, asupra lor Imparatul. Oare, nu puteti voi sa daruiti lui Dumnezeu, nici macar un ceas? Ce greutate iti este tie, dupa ce vei asculta cantarea in biserica, in ziua Domnului, indata apoi, in celelalte zile sa mergi la lucrul tau? Ca de s-ar imparti la biserica, o data pe saptamana, aur si argint, sau miere sau bautura, apoi n-ati venit, oare, singuri si nechemati? Iata, aici, la biserica, totdeauna se impart cuvintele lui Dumnezeu, cele mai de pret decat aurul si mai scumpe decat pietrele cele de mult pret, mai dulci decat mierea, iar voi va lipsiti de ele, pentru a voastra lenevire, ca nu veniti la biserica, umbland cu nebagare de seama. Nu va lipsiti, deci, de a voastra voie, de invatatura cea duhovniceasca, prin care bine ati vietui si sufletele v-ati putea mantui, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sursa http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage24Apr.shtml

Rugaciunea de Vineri

2010-04-30T11:59:00.003+03:00

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vîrtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Apostol Iacov

2010-04-30T11:45:00.003+03:00

Sfantul Iacov, fiul lui Zevedei, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari si a fost frate cu Sfantul Ioan, cuvantatorul de Dumnezeu, si era unul din cei doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie "de la vanarea pestilor". A fost numit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul cu acelasi nume, care a fost cel dintai episcop al Ierusalimului si care s-a numit Iacov cel Mic.

La chemarea Domnului, cei doi frati au lasat mrejele si pe tatal lor si au urmat pe Hristos. Ei stiau, ca fosti ucenici ai Botezatorului, ca Iisus este Mesia-Hristos si credeau in El, luand aminte la invataturile ce ieseau in preacurata gura Lui si fiind martori la minunile facute de El. Si atat ii iubea Domnul, incat unuia i-a dat spre rezemare pieptul Sau, iar celuilalt i-a fagaduit paharul pe care El Insusi l-a baut. Insa si ei atat L-au iubit pe Domnul si atata ravna au aratat fata de Dansul, incat si foc din cer au voit sa pogoare peste cei ce nu credeau in El. Pe acesti doi frati si pe Petru, nicidecum nu-i lasa Mantuitorul fara sa le descopere mai mult decat celorlalti Apostoli dumnezeiestile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, cand a voit sa-Si arate slava dumnezeiestii Sale, iar, mai tarziu, in Ghetsimani, cand le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adanca a Crucii si a smereniei Sale.

Traditia marturiseste ca, dupa patima cea de bunavoie, dupa Invierea si Inaltarea Domnului la cer, dupa primirea Sfantului Duh, Sfantul Apostol Iacov a fost in Spania si in alte parti si, acolo, a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu si ca s-a intors la Ierusalim, invatand cu toata indrazneala ca Iisus este adevaratul Mesia, Mantuitorul lumii.

Aceasta vazand-o, paganii s-au pornit cu manie mare si au indemnat pe Irod Agripa (41-44) sa ridice prigoana asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov sa-l ucida. Deci, Irod a pus mana pe cativa din fruntasii Bisericii, ca sa-i piarda si a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au inchis in temnita. Si, spune traditia, ca, dupa taiere, ucenicii Sfantului Iacov, luand trupul invatatorului lor, dupa dumnezeiasca povatuire, l-au dus in Spania, unde si pana acum, la mormantul lui de la Compostella, savarsesc minuni, intru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, de toata faptura, in veci.

sursa http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage30Apr.shtml

HRISTOS A INVIAT!

2010-04-04T18:52:00.001+03:00

Rugaciune la moartea prietenilor

2010-01-26T16:10:00.005+02:00

Doamne, Doamne, Creatorule si Ziditorule a toate, Cel ce ai pus in sufletul omenesc puterea dragostei ce leaga inimile apropiate si ne-ai dat noua, ca pe o sete, trebuinta de a ne cauta semeni, spre a ne impartasi aceleasi ganduri si simtiri, insuti Tu, Preabunule Doamne, cauta cu indurare spre durerea grea care-mi framanta astazi fiinta, ca si oarecand durerea care a lovit pe proorocul si imparatul David care, la stirea mortii prietenului sau Ionatan, astfel jelea: "Munti din Ghilboa! Nici roua, nici ploaie sa nu cada peste voi! Cum au cazut vitejii in mijlocul luptei ?! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, ma doare de tine, frate Ionatane! Tu erai placerea mea, dragostea ta catre mine era uimitoare!".

Asculta Doamne, rugaciunea pe care eu, smeritul, Ti-o inalt din inima curata, dar franta de durere, precum ai ascultat rugaciunea Fiului Tau si Mantuitorului nostru. Care venind in Betania si afland mort pe prietenul Sau Lazar, S-a intristat cu duhul si-l plangea in fata iudeilor, care vazandu-L au grait: "iata cat il iubea de mult!".

Da, Doamne, sufletului roabilor tai Andra, Luis si Cosmina Andreea iertare pacatelor cate ca un om, cu stiinta sau fara stiinta, a savarsit in aceasta viata si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie, ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor. Amin!

Sfantul Apostol Timotei; Sfantul Anastasie Persu

2010-01-22T15:02:00.003+02:00

Sfantul Apostol Timotei s-a nascut din tata pagan elin si din mama de neam evreu. Originar din cetatea Listra, Sfantul Timotei a fost ucenic al Sfantului Apostol Pavel. Din Faptele Apostolilor, aflam ca Sfantul Apostol Pavel ajunge impreuna cu Barnaba in Listra, unde va tamadui un schiop din pantecele maicii sale. In urma acestei minuni, mama lui Timotei il gazduieste in casa sa, si-l daruieste pe fiul ei lui Pavel, ca dar pentru binecuvantarea adusa in cetatea ei.

Mai tarziu, dupa ce Sfantul Evanghelist Ioan va fi alungat de imparatul Domitian in insula Patmos, Sfantul Apostol Pavel il va hirotoni episcop in locul acestuia. Patimirea sa este legata de o sarbatoare in cinstea zeilor. Exista obiceiul in timpul anului, ca inchinatorii la idoli sa poarte masti si sa omoare persoanele pe care le intalneau pe strazi. Socoteau ca asa aduc jertfa zeilor. In timpul acestui obicei, Timotei iese cu indrazneala in fata acestora si Il marturiseste pe Hristos. Acestia, neprimind cuvintele Sfantului Timotei, l-au batut pana cand si-a dat duhul. Trupul sau a fost ingropat cu cinste in locul ce se numea Pion. Din porunca imparatului Constantiu (337-361), moastele sale au fost duse in Constantinopol, de Sfantul Artemie mucenicul si au fost puse in biserica „Sfintii Apostoli”, alaturi de Apostolii Luca si Andrei.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea
- Sfantului Cuvios Mucenic Anastasie Persul;
- Sfintilor Mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavriil, Ioan, Parod si alti 377 de mucenici.

sursa http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/98874-sfantul-apostol-timotei-sfantul-anastasie-persul

Sfantul Maxim Marturisitorul

2010-01-21T11:44:00.003+02:00

Sfantul Maxim Marturisitorul este unul dintre cei mai mari teologi, in rand cu Sfantul Ioan Teologul sau Sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu. De altfel, cartea cea mai cunoscuta a Sfantului Maxim, Ambigua, este constituita din talcuiri ale unor locuri mai greu de inteles din scrierile Sfantului Grigorie si a Sfantului Dionisie Areopagitul. Cu toate acestea, Biserica l-a retinut nu ca “Teologul”, ci ca “Marturisitorul”, intrucat lucrarea sa de marturisire a fost cruciala pentru credinta ortodoxa.

Maxim s-a nascut in anul 580, intr-un sat din Golan, dintr-o familie nobila. Ramas orfan la noua ani, el a fost incredintat unei manastiri din Palestina. In anul 614 sfantul se retrage la o manastire din Chrysopolis (astazi, Skutari) de pe tarmul rasaritean al Bosforului. Dupa inca zece ani, Maxim se muta la Manastirea Sfantul Gheorghe, din Cyzic. In anul 626 fericitul monah este silit sa plece din cauza persilor, astfel incat, dupa ce trece prin Grecia si Egipt, se stabileste intr-o manastire din Cartagina.

In acest timp, Sfantul Maxim Marturisitorul devenise deja principalul aparator al Ortodoxiei impotriva monotelitilor, care sustineau ca in Hristos se afla nu doua vointe (dumnezeiasca si omeneasca), ci doar una, cea dumnezeiasca. Sfantul Maxim, impins de Duhul Sfant, pregateste in anul 649 sinodul de la Roma, care condamna, sub papa Martin I, erezia monotelita.

continuarea aici :http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/98868-maxim-marturisitorul-sfantul-inchisorilor-bizantine

Cuviosul Eftimie cel Mare

2010-01-20T18:02:00.001+02:00

Eftimie cel Mare a trait in secolul al IV-lea. S-a nascut in Melitina (Armenia), ca rod al rugaciunii parintilor sai, care i-au pus numele Eftimie („voie buna“, in limba greaca). Dupa moartea tatalui sau, a fost dus de mama sa la Evtroiu, episcopul Melitinei, care l-a hirotonit preot. La varsta de 29 de ani a plecat la Ierusalim si a ramas acolo, intr-o pestera, impreuna cu Cuviosul Teoctist. Aici a vindecat multi bolnavi si a savarsit numeroase minuni: a hranit 400 de calatori cu putine paini mici si a facut roditoare, cu rugaciunea lui, pe multe femei care nu puteau sa aiba copii. A murit la varsta de 97 de ani.

Tot astazi, Biserica face pomenirea Sfintilor Mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu si Vasilid; a Sfintilor Mucenici In, Pin si Tim; a fericitului Petru Vamesul; a Sfintilor Mucenici Tira si Agni; a evlaviosului imparat Leon cel Mare din Tracia; a Sfintei Mucenite Ana si a Sfantului nou Mucenic Zaharia.

sursa: http://www.crestinortodox.ro/vietile-sfintilor/72996-cuviosul-eftimie-cel-mare

Sfantul Ierarh Spiridon

2009-12-12T12:50:00.005+02:00

Viata Sf. Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

ACATISTUL

Tot astazi sunt pomeniti si Sf. Mc. Sinet; Sf. Ierarh Alexandru

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina

2009-11-25T17:18:00.011+02:00

Viata

Acatistul

Sfinte moaste in Bucuresti

Biserica Sfanta Ecaterina

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina - viata si patimirea

2009-11-25T17:01:00.004+02:00

Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.

Deci, rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd că o supără mult, a zis către dînşii: "De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

Ei, văzînd că nu este cu putinţă a se afla vreun tînăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decît dînsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dînsa. Iar Ecaterina zicea: "Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!"

Maică-sa cunoscînd un părinte duhovnicesc, om sfînt şi plăcut lui Dumnezeu, care vieţuia într-un loc ascuns afară de cetate, a luat pe Ecaterina şi a mers cu dînsa la acel bărbat ce petrecea cu plăcere de Dumnezeu, ca să primească un sfat bun de la dînsul. Iar el, văzînd pe fecioara cu chip frumos şi cu bună rînduială şi auzind măsuratele ei cuvinte cele cu bună înţelegere, şi-a pus în minte s-o vîneze pentru slujba lui Hristos, Împăratul ceresc.

Astfel, a zis către dînsa: "Eu ştiu un tînăr minunat, care fără asemănare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis că le ai; pentru că frumuseţea Lui întrece strălucirea soarelui, iar înţelepciunea Lui îndreptează toate făpturile şi pe cele simţite şi pe cele gîndite. Apoi vistieria bogăţiei Lui se împarte în toată lumea şi niciodată nu se împuţinează, ci cu cît este împărţită, tot mai mult se înmulţeşte; iar neamul Lui cel bun este negrăit, neajuns şi neştiut".

Acestea auzindu-le fericita Ecaterina, socotea că spune de vreun domn pămîntesc şi s-a tulburat cu inima şi s-a schimbat la faţă şi a întrebat pe bătrînul dacă sînt adevărate cele grăite. Iar el o încredinţa că sînt adevărate şi încă mai multe daruri are tînărul acela pe care nu-i este cu putinţă a le spune. Atunci a întrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu Îl lauzi atîta?" Iar el a răspuns: "Acest tînăr nu are tată pe pămînt, ci S-a născut negrăit mai presus de fire dintr-o fecioară de bun neam, preacurată şi preasfîntă, care, pentru curăţenia şi sfinţenia ei, s-a învrednicit a naşte un fiu ca acesta. Ea este înălţată mai presus de ceruri şi ei i se închină toţi îngerii, ca unei împărătese a toată făptura".

Ecaterina a zis către dînsul: "Oare este cu putinţă ca să-L văd pe tînărul Acela, de care vorbeşti nişte lucruri atît de minunate?" Iar bătrînul a zis către dînsa: "Dacă vei face precum te voi învăţa eu, apoi te vei învrednici a vedea preastrălucita Lui faţă". Iar ea a zis către dînsul: "Te văd pe tine om priceput, bătrîn cinstit şi cred că nu minţi. Deci gata sînt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai să văd pe Cel lăudat de tine".

Atunci bătrînul i-a dat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc în braţe şi a zis către dînsa: "Aceasta este închipuirea Fecioarei şi a Maicii tînărului Aceluia, de Care ţi-am spus nişte asemenea minunate vrednicii. Deci, ia-o în casa ta, şi închizînd uşile cămării tale, fă rugăciune către dînsa cu bună cucernicie, toată noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dînsa, ca să-ţi arate pe Fiul său; şi am nădejde că de o vei ruga cu credinţă, te va asculta pe tine şi te va învrednici a vedea pe Acela de Care doreşte sufletul tău".

Atunci, luînd fecioara sfînta icoană s-a dus la casa sa. Şi după ce a înnoptat s-a închis singură în camera sa şi s-a rugat precum o învăţase bătrînul. Deci rugîndu-se, a adormit de osteneală şi a văzut în vedenie pe Împărăteasa îngerilor, precum era închipuită pe icoană, cu Preasfîntul Prunc în braţe, care dădea raze mai strălucite decît soarele. Dar îşi întorcea faţa către Maica Sa, încît nu putea Ecaterina să-L vadă în faţă; deci a mers în acea parte, iar Hristos şi-a întors faţa Sa şi de acolo.

Aceasta făcîndu-se de trei ori, a auzit pe Preasfînta Fecioară zicînd către Fiul său: "Vezi, Fiule, pe roaba Ta Ecaterina, cît este de frumoasă şi cu chip cuvios". Iar El a răspuns: "Foarte întunecată este şi grozavă, încît nu pot privi la dînsa!" Apoi iarăşi a zis Preasfînta Născătoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai înţeleaptă decît toţi ritorii, mai bogată şi mai de bun neam decît fecioarele tuturor cetăţenilor?" Iar Hristos a răspuns: "Adevăr zic ţie, Maica Mea, că fecioara aceasta este fără de minte, săracă şi de neam prost; căci se află în păgînătate şi de aceea nu voi căuta spre dînsa, nici nu voiesc ca să Mă vadă la faţă".

Iar Preabinecuvîntata Maică a zis către Dînsul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu trece cu vederea zidirea Ta, ci o învaţă pe ea şi-i spune ce să facă, ca să se îndulcească de slava Ta şi să vadă prealuminata şi preadorita Ta faţă pe care doresc îngerii să o vadă". Iar Hristos a răspuns: "Să meargă la bătrînul care i-a dat ei icoana şi precum o va învăţa acela, aşa să facă; şi atunci Mă va vedea şi va afla de la Mine dar".

Acestea văzînd şi auzind Ecaterina, s-a deşteptat şi se mira de acea vedenie. Făcîndu-se ziuă, a mers cu cîteva roabe ale sale la chilia sfîntului bătrîn şi, căzînd cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia şi-l ruga să o povăţuiască pe dînsa ce trebuie să facă pentru ca să se îndulcească de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amănuntul toate tainele adevăratei credinţe creştineşti, începînd de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pînă la venirea cea mai de pe urmă a Stăpînului Hristos; despre slava cea negrăită a raiului şi despre munca cea cu durere şi fără de sfîrşit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte învăţată şi înţeleaptă, degrabă le-a priceput toate şi a crezut din toată inima în Hristos; apoi a primit de la dînsul Sfîntul Botez. Deci i-a poruncit ei bătrînul să se roage iarăşi cu multă rîvnă către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să i se arate ei ca şi mai înainte.

Dezbrăcîndu-se Ecaterina de omul cel vechi şi îmbrăcîndu-se în haina înnoirii Duhului, s-a dus la casa sa şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi pînă cînd a adormit. Şi atunci, iarăşi a văzut pe Împărăteasa cerului cu dumnezeiescul Prunc în braţe, Care căuta asupra Ecaterinei cu multă milostivire şi blîndeţe. Şi a întrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Său, zicînd: "Îţi place Ţie Fiul meu, fecioara aceasta?" Iar El a răspuns: "Foarte plăcută îmi este, pentru că acum este prealuminată şi slăvită, pe cînd mai înainte era ruşinată şi ocărîtă. Acum este bogată şi înţeleaptă, pe cînd mai înainte era săracă şi nepricepută; acum o iubesc pe dînsa, pe cînd mai înainte o compătimeam; şi atît de mult o iubesc, încît voiesc să Mi-o logodesc mireasă".

Atunci Ecaterina a căzut la pămînt, zicînd: "Nu sînt vrednică, Preaslăvite Stăpîne, a vedea împărăţia Ta; ci mă învredniceşte ca să fiu împreună cu robii Tăi". Iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mîna cea dreaptă şi a zis către Fiul său: "Dă-i Fiul meu, inel de logodnă şi o fă pe dînsa mireasa Ta, ca să o învredniceşti împărăţiei Tale". Atunci Stăpînul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicînd acestea: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasa Mea veşnică; deci să păzeşti arvuna aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum arvună de la alt mire pămîntesc".

Acestea zicînd Hristos Domnul, s-a sfîrşit vedenia. Şi deşteptîndu-se fecioara, a văzut cu adevărat în dreapta sa un inel preafrumos şi a primit în inima ei atîta veselie şi bucurie, încît din acel ceas s-a robit cu inima ei de dumnezeiasca dragoste. Şi atît s-a schimbat de minunat, încît nu mai gîndea nicidecum la lucrurile pămînteşti, ci numai la preaiubitul său Mire cugeta ziua şi noaptea. Pe Acela Îl dorea şi de la Acela se povăţuia întotdeauna.

În acea vreme a venit în Alexandria împăratul cel fără de lege care avea rîvnă fără măsură pentru nesimţitorii zei, fiind el însuşi nesimţitor. Şi voind să le facă praznic mare, a trimis prin toate cetăţile şi laturile de primprejur, poruncind popoarelor ca să se adune la dînsul cu jertfe pentru ca să cinstească pe zei. Deci, s-a adunat mulţime de popor fără de număr, aducînd fiecare după puterea sa la jertfă unii boi, alţii oi, iar cei săraci păsări şi altele asemenea. Iar cînd a sosit ziua urîtei prăznuiri, a jertfit mai întîi nebunul împărat o sută şi treizeci de junci iar ceilalţi domni şi boieri au jertfit mai puţin şi fiecare om aducea jertfa după puterea sa. Deci, s-a umplut toată cetatea de răcnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau şi de mirosul din fumul jertfelor, încît pretutindeni era strîmtorare şi tulburare şi tot văzduhul era necurat.

Săvîrşindu-se acestea şi văzînd binecredincioasa şi preafrumoasa Ecaterina atîta înşelăciune şi pierzare de suflete omeneşti, s-a rănit cumplit la inimă, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiască rîvnă, a luat cu sine puţine slugi şi a mers la capiştea unde se săvîrşeau jertfele. Iar cînd a stat în uşile capiştei, a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei, ceea ce era mărturie a frumuseţii ei celei dinlăuntru. Apoi a vestit pe împăratul că are să-i spună un cuvînt foarte de folos. Iar el a poruncit să intre.

Venind Ecaterina înaintea împăratului, mai întîi i s-a plecat, dîndu-i cinstea cuviincioasă, apoi i-a zis: "Cunoaşte, o, împărate, înşelăciunea cu care v-aţi înşelat de diavoli, de slujiţi ca unui Dumnezeu idolilor stricăcioşi şi nesimţitori. Cu adevărat mare ruşine este a fi cineva atît de orb şi de nesimţitor, ca să se închine unor urîciuni ca acestea. Măcar crede pe înţeleptul tău Diodor care grăieşte că zeii voştri au fost odinioară oameni şi şi-au sfîrşit viaţa lor ticăloşeşte; şi pentru nişte lucruri vestite ce au făcut ei, le-au zidit oamenii statui. Iar neamurile cele de pe urmă, neştiind gîndul strămoşilor lor, numai pentru pomenire le- au pus lor statui şi părîndu-li-se că este un lucru de mare cinste şi de bună cuviinţă, au început a se închina lor ca unor zei; de care şi Plutarh Hironeanul se îngreţoşase şi-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede măcar învăţătorilor noştri, o! împărate, şi nu fii pricină pierzării atîtor suflete pentru care ai să moşteneşti munca cea veşnică. Ci cunoaşte pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fără de început şi fără de moarte, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a făcut om pentru mîntuirea noastră. Prin El împăraţii împărăţesc, ţările se îndreptează şi toată lumea împreună se bucură şi cu singur cuvîntul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic şi preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea, nici nu se veseleşte de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceşte ca să păzim poruncile Lui neclintite".

Acestea auzindu-le împăratul, s-a mîniat foarte şi a rămas fără de răspuns mult timp. Apoi, neputînd a se împotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasă-ne acum să ne săvîrşim jertfa şi după aceasta vom asculta cuvintele tale".

Deci, săvîrşind necredinciosul împărat praznicul său cel păgînesc, a poruncit să aducă pe sfînta fecioară la palatul împărăţiei sale şi a zis către dînsa: "Spune-ne nouă, fecioară, cine eşti tu şi ce sînt cuvintele pe care le-ai grăit către noi?" Eu sînt fiica împăratului celui ce a fost mai înainte de tine şi mă cheamă Ecaterina. Am învăţat tot meşteşugul cărţilor ritoriceşti, filosofice şi a măsurării pămîntului şi alte înţelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea căci sînt deşarte şi nefolositoare şi am voit a mă face mireasa Stăpînului Hristos, care grăieşte prin proorocul Său acestea:

Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa ştiutorilor o voi lepăda. Iar împăratul s-a mirat de înţelepciunea ei şi, văzînd la dînsa atîta bună cuviinţă şi frumuseţe, i se părea că nu este născută din părinţi muritori, ci o zeiţă din zeii pe care-i cinstea el; încît abia a vrut să creadă că a ieşit din pămînteni aşa frumuseţe negrăită, de a cărei frumuseţe rănindu-se, a început a-i grăi cuvinte de desfrînare.

Iar Sfînta, cunoscînd gîndul lui cel fărădelege, a zis către dînsul: "Diavolii pe care îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti; iar eu mă socotesc a fi pămînt sau tină, zidită de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Şi m-a cinstit cu această frumuseţe, ca din aceasta mai vîrtos să se minuneze oamenii de înţelepciunea Ziditorului, cum într-o faţă atît de proastă şi făcută din tină, a putut să dea o bună înţelegere şi frumuseţe ca aceasta".

Atunci s-a supărat împăratul de aceste cuvinte ale ei şi a zis: "Nu grăi de rău zeii care au slavă nemuritoare". Iar sfînta a răspuns împotrivă: "Dacă vei vrea să scuturi puţin de pe minte negura şi întunericul înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu al Cărui nume, numai dacă se grăieşte de cineva sau dacă se însemnează Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărîmă. Şi de vei porunci, îţi voi arăta adevărul aievea".

Împăratul, auzind vorba ei cea slobodă, n-a vrut să mai vorbească cu dînsa, temîndu-se să nu-l biruiască prin cuvintele sale înţelepte şi să-l ruşineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cuviinţă împăratului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei înţelepţi ca să vorbească cu tine; şi atunci vei cunoaşte neputinţa ghiciturilor tale şi vei crede în dogmele noastre".

Zicînd acestea a poruncit să păzească pe sfînta fecioară cu dinadinsul. Şi îndată a trimis cărţi prin toate cetăţile stăpînirii sale, în acest fel: "Împăratul Maximin, înţelepţilor filosofi şi ritori care vă aflaţi sub stăpînirea noastră, bucuraţi-vă! Toţi care slujiţi preaînţeleptului zeu Ermi şi chemaţi pe muze, pricinuitoarele înţelepciunii, veniţi la mine să astupaţi gura unei femei preaînţelepte, care s-a arătat zilele acestea şi batjocoreşte pe marii zei, numind faptele lor basme şi bîrfeli. Deci, arătaţi-vă înţelepciunea voastră părintească, pentru ca să vă preamăriţi între oameni iar de la mine să primiţi răsplată şi daruri pentru osteneala voastră.

Deci, s-au adunat ritorii cei mai aleşi şi mai înţelepţi, cincizeci la număr, isteţi cu mintea în înţelepciune şi puternici în grai, cărora împăratul le-a zis astfel: "Gătiţi-vă cu sîrguinţă şi fără de lenevire spre o nevoinţă cu bărbăţie împotriva unei fecioare, pentru ca să o puteţi birui în cuvinte; şi nu fiţi cu nebăgare de seamă şi să socotiţi că aveţi să vorbiţi cu o femeie, ci ca şi cum aţi avea a sta împotrivă unui nevoitor cu bărbăţie şi preaînţelept, aşa să puneţi toată sîrguinţa şi să vă arătaţi înţelepciunea voastră, de vreme ce eu o cunosc preabine, căci covîrşeşte în înţelepciune chiar şi pe minunatul Platon. Deci vă rog, ca şi cum aţi avea a vă lupta cu un filosof, să puneţi multă sîrguinţă, şi dacă o veţi birui, apoi mari daruri vă voi da; iar de veţi fi biruiţi, apoi vă veţi umplea de negrăită ruşine şi în loc de daruri veţi primi moarte cumplită".

Zicînd acestea împăratul, un ritor care era mai vestit şi mai înţelept, a răspuns zicînd: "Nu te teme, împărate, că deşi este isteaţă la minte acea femeie, însă ea nu poate fi desăvîrşită în înţelepciune şi în meşteşugul iscusitei retorici; porunceşte numai să stea înaintea noastră şi vei vedea că îndată ce va vedea atîţia ritori şi filosofi, se va ruşina". Iar împăratul, auzind pe filosoful care se lăuda, s-a umplut de bucurie şi de veselie, nădăjduind că limba cea îndrăzneaţă va birui pe fecioara cea plină de blîndeţe şi de dumnezeiască înţelepciune.

Deci a poruncit să aducă îndată pe Sfînta Ecaterina înaintea lor - fiind adunată la privelişte mulţime de popor -, vrînd să vadă şi să audă acea dispută de cuvinte. Dar mai înainte, pînă a nu ajunge trimişii la sfînta, a venit la dînsa din cer Arhanghelul Mihail şi a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, căci Domnul tău îţi va da mai multă înţelepciune, ca să biruieşti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori şi nu numai aceia ci şi mulţi alţii vor crede prin tine în Hristos şi toţi vor primi cununa muceniciei".

Acestea zicîndu-i îngerul, s-a dus. Şi venind trimişii au luat-o şi au dus-o înaintea împăratului, a filosofilor şi a toată priveliştea. Îndată acel viteaz filosof care se lăuda, a zis cu mîndrie către Sfînta Ecaterina: "Tu eşti aceea care fără de ruşine şi fără de minte ocărăşti pe zeii noştri?" Iar sfînta i-a răspuns cu blîndeţe: "Eu sînt, însă nu fără de ruşine, nici fără de minte, precum zici tu; ci cu măsură şi iubire de adevăr grăiesc acestea, că zeii voştri sînt nimicuri". Dar ritorii au zis:

"De vreme ce marii făcători de stihuri, poeţii, îi lăudau pe zeii cei înalţi, deci cum grăieşte limba ta cu atîta îndrăzneală asupra lor, de la care ai luat atîta înţelepciune şi te-ai împărtăşit de dulceaţa darurilor lor?" Însă ea a răspuns: "Eu nu de la zeii voştri ci de la Unul adevăratul Dumnezeul meu, Care singur este Înţelepciune şi viaţă, am darul înţelepciunii. Şi dacă cineva se teme de Dînsul şi păzeşte dumnezeieştile Lui porunci, acela este cu adevărat filosof, iar lucrurile zeilor voştri şi poveştile voastre sînt vrednice de rîs şi de ocară şi pline de înşelăciune. Însă spune-mi, care sînt marii făcători de stihuri ai tăi şi cum i-au numit pe ei zeii?"

Ritorul a zis: "Mai întîi preaînţeleptul Homer, rugîndu-se către Die, grăieşte: "Prea slăvite Zeus, prea mare zeule şi alţi zei fără de moarte". Asemenea şi preaslăvitul Orfeu, mulţumind lui Apolon, grăieşte acestea: "O, fiul lui Laton, departe săgetătorule, puternice Fivie, care spre toţi priveşti şi împărăţeşti peste cei muritori şi peste cei fără de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!" În acest fel cinsteau pe zei cei dintîi, şi marii şi slăviţii făcători de stihuri, şi aievea i-au numit pe ei fără de moarte. Deci tu nu te înşela, nici nu te închina Celui răstignit ca unui Dumnezeu, căci nimeni din înţelepţii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu şi nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfînta Ecaterina a răspuns: "Acelaşi Homer al vostru grăieşte în alt loc despre marele zeu Die că este mincinos, înşelător şi viclean şi că au vrut să-l lege alţi zei, adică Hera, Poseidon şi Atena, de n-ar fi fugit să se ascundă. Asemenea şi multe alte lucruri de ocară asupra zeilor voştri arată cărţile voastre. Iar de vreme ce ai zis că pe Cel răstignit nici unul din dascălii cei vechi nu-L mărturisesc a fi Dumnezeu, apoi deşi nu se cade a cerceta mult despre Dînsul, pentru că este Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pămîntului, al mării, al soarelui, al lunii şi a tot neamul omenesc, neajuns, neurmat şi negrăit; dar pentru o mai învederată încredinţare, voi arăta dovezi din cărţile voastre.

Ascultă ce grăieşte despre dînsul prea înţeleapta voastră Silvia, mărturisind despre dumnezeiasca Lui întrupare şi despre mîntuitoarea răstignire: "Va veni mai tîrziu cineva pe acest pămînt şi va fi trup fără de păcat, cu hotarele dumnezeirii celei fără de osteneală va dezlega patimile cele nevindecate, şi Acestuia I se va face zavistie de către poporul cel necredincios şi va fi spînzurat la înălţime, ca şi cum ar fi fost vrednic morţii". Ascultă şi pe nemincinosul tău Apolon, cum fără voia lui a mărturisit pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc mă sileşte pe mine, Cel Care este Lumina în trei străluciri; şi Cel ce a pătimit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a pătimit, căci amîndouă sînt, şi muritor cu trupul şi străin de stricăciune, acelaşi Dumnezeu este bărbat, răbdînd toate de la cei muritori, adică cruce, ocară şi îngropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevăratul Dumnezeu, Care este fără de început, asemenea cu Cel ce L-a născut pe El şi pururea deofiinţă, început, rădăcină şi izvor al tuturor bunătăţilor zidite; a zidit lumea din nefiinţă în fiinţă şi o chiverniseşte pe dînsa şi, fiind de o fiinţă cu Tatăl, S-a făcut om pentru noi şi a umblat pe pămînt, arătînd, învăţînd şi bine făcînd oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemulţumitori, ca să deslege osîndirea cea dintîi şi să primim îndulcirea şi fericirea cea de demult.

Şi astfel, iarăşi ne-a deschis uşile raiului ce au fost încuiate şi, înviind a treia zi, S-a înălţat la cer, de unde a trimis Duhul Sfînt ucenicilor Săi. Iar ei, mergînd în toată lumea, au propovăduit dumnezeirea Lui, în care şi ţie, filosofule, ţi se cade a crede, ca să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu şi să fii rob al Aceluia, Care este milostiv şi mult îndurat şi pe cei ce au greşit îi cheamă, zicînd: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Deci, crede măcar pe învăţătorii şi pe zeii tăi, pe Platon, pe Orfeu şi pe Apolon, care au mărturisit curat şi luminat pe Hristos Dumnezeu.

Acestea şi multe altele ca acestea grăind preaînţeleapta Ecaterina, s-a spăimîntat filosoful, rămînînd fără răspuns şi neputînd să mai grăiască ceva împotrivă. Iar împăratul, văzîndu-l biruit, minunîndu-se, a poruncit celorlalţi să vorbească cu sfînta fecioară. Dar ei s-au lepădat, zicînd: "Nu putem sta împotriva adevărului, căci dacă începătorul nostru a tăcut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci împăratul mîniindu-se, a poruncit să aprindă un foc mare în mijlocul cetăţii pentru ca să ardă pe toţi filosofii şi ritorii. Însă ei, auzind judecata şi răspunsul împăratului asupra lor, au căzut la picioarele sfintei, cerînd să se roage pentru dînşii către Unul adevăratul Dumnezeu, ca să le ierte toate cîte au greşit din neştiinţă şi să-i învrednicească de Sfîntul Botez şi de darul Preasfîntului Duh.

Sfînta, umplîndu-se de bucurie, a zis către dînşii: "Cu adevărat sînteţi fericiţi, căci lăsînd întunericul, aţi cunoscut lumina cea adevărată şi, trecînd cu vederea pe acest împărat stricăcios de pe pămînt, v-aţi apropiat de Cel ceresc. Deci, să nădăjduiţi fără îndoială spre mila Lui şi să credeţi că focul cu care vă înfricoşează păgînii vă va fi vouă botez şi scară care vă înalţă la cer. În acest foc curăţindu-vă de toată necurăţia trupului şi a duhului, vă veţi afla ca nişte stele luminate şi curate înaintea slavei Împăratului şi veţi fi iubiţii Lui prieteni".

Zicînd acestea Sfînta, i-a bucurat cu această nădejde şi a însemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adică cu Sfînta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire şi, luîndu-i ostaşii, i-au aruncat în foc, în a şaptesprezecea zi a lunii noiembrie. Făcîndu-se seară, au mers nişte oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu ca să adune moaştele lor şi i-au aflat pe toţi întregi, căci nici părul capului lor n-a fost ars; pentru care mulţi s-au întors la adevărata cunoştinţă, iar moaştele lor le-au îngropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar împăratul avea purtare mare de grijă pentru Sfînta Ecaterina în ce chip ar putea s-o întoarcă la a sa păgînătate. Şi nesporind nimic cu silogismele filosofice, a început cu îmbunări şi vicleşuguri a o amăgi, zicînd: "Ascultă, fiică bună, te sfătuiesc ca un părinte iubitor de fii, închină-te marilor zei şi mai vîrtos muzicescului Ermi, care te-a împodobit cu atîtea daruri filosofice, şi eu voi împărţi cu tine împărăţia mea, martori îmi sînt zeii, şi îţi voi da jumătate din stăpînirea mea şi vei vieţui împreună cu mine, veselindu-te neîncetat".

Iar Sfînta, ca o înţeleaptă ce era, pricepînd gîndul, vicleşugul şi înşelăciunea lui, a zis către dînsul: "Leapădă, o, împărate, vicleşugul şi nu te asemăna vulpii; pentru că eu ţi-am spus o dată că sînt creştină şi m-am logodit cu Hristos; pe Dînsul Îl am Mire şi Sfetnic şi frumuseţea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele muceniceşti decît porfira împărătească". Împăratul iarăşi a zis: "Mă sileşti, deşi nu voiesc, să-ţi necinstesc vrednicia ta şi trupul tău să-l înfăşor cu multe răni".

Dar Sfînta a răspuns: "Fă ce voieşti, pentru că, cu această ocară vremelnică, îmi vei mijloci mie slava cea veşnică şi mulţime de popor, precum nădăjduiesc, va crede prin mine în Hristosul meu. Şi din palatul tău mulţi vor merge împreună cu mine în sfinţitele cămări cereşti". Acestea a proorocit Sfînta, iar Dumnezeu, Care priveşte din înălţime, a adus la îndeplinire proorocia ei.

Atunci împăratul, mîniindu-se foarte, a poruncit să dezbrace de pe dînsa porfira şi aşa s-o bată fără milă cu vine de bou. Deci au bătut-o slugile pe Sfînta Muceniţă Ecaterina două ceasuri peste spate şi peste pîntece, pînă ce s-a umplut de răni tot trupul ei cel fecioresc şi s-a făcut fără chip în bătăi, ea, care mai înainte era atît de frumoasă. Iar sîngele ei curgea şiroaie şi s-a înroşit pămîntul de dînsul. Dar Sfînta stătea cu bărbăţie şi vitejie, încît toţi cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urmă a poruncit fiara cea cumplită ca s-o ducă în temniţă şi să nu-i dea mîncare pînă cînd se va mai gîndi cu ce fel de munci s-o piardă pe dînsa.

Augusta, soţia împăratului, avea însă mare dorinţă să vadă faţa Sfintei Ecaterina, căci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de înţelepciunea şi de bărbăţia ei; iar mai vîrtos, că avusese o vedenie în somn, din care pricină s-a rănit cu inima spre dragostea ei, încît nu mai putea nici să doarmă. Ieşind împăratul din cetate pentru o pricină şi zăbovind acolo cîteva zile, împărăteasa a avut prilejul să dobîndească ceea ce dorea. Căci era acolo un boier mare, credincios prieten al împăratului, cu dregătoria voievod, anume Porfirie, om foarte înţelept. Acestuia i-a mărturisit Augusta gîndul său, în taină, zicîndu-i acestea:

"Într-una din nopţile trecute am văzut în vedenie pe Ecaterina, şezînd în mijlocul multor tineri şi fecioare frumoase, îmbrăcată în haine albe; şi atîta strălucire ieşea din faţa ei, încît nu puteam privi la dînsa. Iar ea m-a aşezat aproape de dînsa şi mi-a pus pe cap o cunună de aur, zicîndu-mi: "Stăpînul Hristos îţi trimite ţie această cunună". De atunci am atîta dorinţă ca să o văd, încît nu aflu odihnă inimii mele. Rogu-te dar, fă în vreun chip ca să o văd în taină". Iar Porfirie i-a răspuns: "Eu voi împlini dorinţa ta împărătească". Deci, făcîndu-se noapte, voievodul a luat cu sine două sute de ostaşi şi a mers la temniţă împreună cu împărăteasa şi dînd străjerilor bani, au intrat la Sfînta.

Cînd a văzut-o împărăteasa, s-a mirat de strălucirea feţei ei, care înflorea cu dumnezeiescul dar. Căzînd degrabă la picioarele ei, cu lacrimi în ochi a început a zice acestea: "Acum sînt împărăteasă fericită, că m-am învrednicit a te vedea, lucru foarte mult dorit sufletului meu; şi însetam ca cerbul să aud limba ta cea izvorîtoare de miere. Şi acum, fiindcă m-am învrednicit a dobîndi ceea ce am dorit, nu mă voi mai mîhni, chiar dacă m-aş lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Căci mă bucur cu inima şi cu sufletul, privind la atîta strălucire ce răsare din preafrumoasa ta faţă. Fericită eşti tu şi vrednică de laudă că te-ai lipit de un Stăpîn ca Acesta, de la Care primeşti atîtea daruri".

Iar Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Fericită eşti şi tu, o! împărăteasă pentru că văd cununa capului tău, ridicată la înălţime de cetele îngereşti, pe care după trei zile o vei primi pentru puţina pătimire ce vei răbda, ca să mergi la adevăratul Împărat şi să împărăţeşti cu El veşnic". Iar ea a zis către dînsa: "Mă tem de munci şi mai vîrtos de bărbatul meu, căci este foarte aspru şi fără de omenie". Zis-a ei Sfînta: "Îndrăzneşte, că vei avea pe Hristos în inima ta, Care îţi va ajuta ca să nu se atingă nici o muncă de sufletul tău. Căci numai puţin va boli trupul tău, cîtăva vreme şi apoi se va odihni acolo veşnic".

Acestea zicînd Sfînta, a întrebat-o pe ea Porfirie, zicînd: "Ce dăruieşte Hristos celor care cred într-Însul? Pentru că voiesc şi eu să cred într-Însul şi să fiu ostaşul Lui". Zis-a lui Sfînta Muceniţă: "Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura creştinească?" Iar Porfirie a răspuns: "Eu din copilăria mea tot cu războiul m-am îndeletnicit şi de alte lucruri n-am avut purtare de grijă". Zis-a lui Sfînta: "Nu poate limba să mărturisească bunătăţile pe care le-a gătit Preabunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie negrăită şi a crezut în Hristos, împreună cu cei două sute de ostaşi şi cu împărăteasa. Şi sărutînd toţi cu bună cucernicie pe muceniţă, s-au dus. Iar milostivul şi iubitorul de oameni Hristos, n-a lăsat pe sfînta Sa mireasă nebăgată în seamă atîtea zile ci, ca un părinte iubitor de fii, avea purtare de grijă de dînsa şi-i trimitea în toate zilele hrană, printr-o porumbiţă. Apoi, chiar Hristos a venit de a cercetat-o cu mare slavă şi cu multe cete cereşti. Şi mai mult a întărit bărbăţia ei şi a umplut-o de îndrăzneală, zicînd: "Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sînt cu tine şi prin răbdarea ta pe mulţi vei întoarce către Mine, şi de multe cununi te vei învrednici". Cu astfel de cuvinte mîngîind-o pe ea Domnul, S-a dus.

A doua zi, şezînd împăratul la judecată, a poruncit să o aducă pe muceniţă, care a intrat în curţile împărăteşti cu lumina cea strălucitoare şi cu atîtea daruri duhovniceşti, încît cei ce stăteau înainte se minunau de strălucirea frumuseţii ei. Şi s-a minunat împăratul foarte tare, văzînd că n-a slăbit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumuseţea feţii sale în atîtea zile, socotind că i-a dat cineva hrană în temniţă şi de aceea voia să pedepsească pe străjeri. Dar Sfînta Ecaterina, ca să nu fie alţii munciţi fără vină pentru dînsa, a mărturisit adevărul, zicînd: "Să ştii, împărate, că mie nu mi-a dat hrană vreo mînă omenească, ci Stăpînul meu Hristos, Care îngrijeşte de robii Săi. Acela m-a hrănit pe mine".

Deci, mirîndu-se împăratul de o frumuseţe ca aceea, a vrut să o ispitească pe dînsa iarăşi cu îmbunări şi cu vicleşug, zicîndu-i acestea: "Ţie ţi se cade să împărăţeşti, fiica mea, căci eşti doamnă în chipul soarelui, care şi pe Artemida o covîrşeşti cu frumuseţea. Vino dar de jertfeşte zeilor, ca să împărăţeşti cu noi şi să ai viaţă plină de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ţi pierde cu muncile o aşa podoabă şi frumuseţe". Sfînta a zis: "Eu sînt pămînt şi cenuşă şi toată frumuseţea ca o floare se veştejeşte şi ca visul piere prin boală sau de bătrîneţe; iar după moarte cu totul putrezeşte. Deci nu te îngriji de buna cuviinţă şi de frumuseţea mea".

Acestea vorbindu-le Sfînta Ecaterina cu împăratul, un eparh cu numele Hursaden, aspru cu obiceiul, tiran şi chinuitor nemilostiv, vrînd să arate către împăratul dragoste şi bună voire, a zis: "Eu, împărate, am aflat o muncă prin care vei birui pe această fecioară. Porunceşte să se facă patru roţi de lemn într-o osie şi să bată împrejur suliţe ascuţite şi alte fiare ascuţite; două roţi să se întoarcă în stînga şi două în dreapta, iar în mijlocul lor să fie fecioara legată. Şi aşa, întorcîndu-se roţile, să-i zdrobească trupul ei. Însă mai întîi să se întoarcă roţile singure înaintea fecioarei, pentru ca, văzîndu-le, să se teamă de munca cea cumplită şi să se plece la voia ta; iar de nu, apoi să primească amară moarte".

Plăcînd împăratului sfatul eparhului, a poruncit să facă acel fel de roţi. Şi fiind adusă sfînta la acea cumplită muncă, a întors roţile cu multă nevoie înaintea ochilor ei, ca să o înfricoşeze. Apoi a zis tiranul către dînsa: "Oare vezi ce muncă ţi s-a pregătit, în care vei lua moarte amară, de nu te vei închina zeilor?" Iar ea a răspuns: "De multe ori ţi-am spus gîndul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fă ceea ce voieşti".

Văzînd el că nu poate să o înfricoşeze cu nimic şi să o întoarcă de la Hristos, a poruncit să o lege între roţi şi să le întoarcă repede, pentru ca, cu acele fiare ascuţite, să fie zdrobită în bucăţi şi să moară cu cumplită moarte. Deci începîndu-se acea muncă, îndată s-a pogorît îngerul Domnului din cer şi a dezlegat pe Sfînta din legături, iar roţile le-a sfărîmat în bucăţi, iar acelea, sărind din locul lor, pe mulţi păgîni rănindu-i, i-au omorît. Iar poporul ce era de faţă, văzînd acea minune preamărită, striga: "Mare este Dumnezeul creştinilor!" Dar împăratul se întunecase de mînie şi iarăşi se gîndea ca să afle asupra muceniţei vreo muncă mai nouă.

Împărăteasa, auzind acea minune, a ieşit din camera ei şi a început a mustra pe împăratul, zicînd: "Cu adevărat eşti nebun şi fără de minte, dacă îndrăzneşti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, şi a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fără nădejde, auzindu-le împăratul, s-a sălbăticit de mînie şi s-a făcut fără de omenie, mai mult decît toate fiarele. Şi, lăsînd pe Sfînta Ecaterina, şi-a întors mînia asupra soţiei sale, uitîndu-şi dragostea cea firească faţă de dînsa.

Deci a poruncit ca să aducă o ladă mare şi să o umple cu plumb, ca să fie nemişcată. Acolo a pus sînii femeii sale, între capac şi ladă şi a bătut cuie prin capac şi prin ladă, străpungîndu-i, încît i s-a pricinuit o durere nespusă şi i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericita Augusta, răbdînd acea durere negrăită, se bucura, pătimind pentru adevăratul Dumnezeu, către Care se şi ruga ca să-i trimită ajutor din înălţime.

Deci, rupîndu-se sînii ei, curgea sîngele ca un izvor şi toţi care erau de faţă s-au umplut de jale şi-i durea inima pentru aceea care pătimea munca cea mai amară şi mai nesuferită. Iar tiranul cel nemilostiv n-a miluit pe soţia sa, ci a poruncit să-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osînda aceasta a zis către Sfînta Ecaterina: "Roaba adevăratului Dumnezeu, fă rugăciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca să împărăţeşti cu Hristos în veci!" Şi astfel a fost tăiată fericita împărăteasă afară din cetate în ziua de douăzeci şi trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luînd noaptea trupul ei, l-a îngropat cu cinste. Iar a doua zi a stat înaintea împăratului, împreună cu ostaşii cei ce crezuseră în Hristos, şi a zis: "Şi noi sîntem ostaşi ai marelui Dumnezeu".

Aceasta nerăbdînd împăratul să audă, a oftat din adîncul inimii, zicînd: "Vai, am pierit, că m-am păgubit de minunatul Porfirie!" Apoi, întorcîndu-se către ceilalţi ostaşi, a zis: "Şi voi, ostaşii mei preaiubiţi, v-aţi înşelat şi v-aţi îndepărtat de zeii părinteşti? Dar cu ce v-au greşit vouă zeii de i-aţi părăsit pe dînşii?" Iar ei nu i-au răspuns lui cuvînt, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce laşi capul şi întrebi picioarele? Vorbeşte cu mine". Iar el a zis: "Cap rău, tu eşti pricina pierzării lor". Şi neputînd mai mult a grăi de mînie, a poruncit să le taie capetele tuturor; şi aşa s-au sfîrşit. Deci, s-a împlinit proorocia Sfintei Ecaterina, care a zis împăratului: "Că mulţi din palatele tale vor crede în Hristos Dumnezeu".

După acestea, aducînd muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis către dînsa: "Multă supărare şi pagubă mi-ai făcut! Tu ai înşelat pe femeia mea şi pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea oştilor mele şi alte multe răutăţi mi s-au întîmplat mie prin tine şi se cădea îndată fără de milă să te omor; dar te iert pentru că îmi este milă a te pierde pe tine, o fecioară atît de frumoasă şi înţeleaptă. Deci, fă-mi voia, iubita mea! Jertfeşte zeilor ca să te fac împărăteasă şi niciodată nu te voi mai supăra, nici voi face vreun lucru fără de sfatul tău. Şi vei vieţui împreună cu mine într-atîta veselie şi fericire, în care nici una din împărătese n-a fost vreodată".

Acestea şi multe altele grăia vicleanul, căutînd să înşele pe mireasa lui Hristos cea aleasă. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele înşelătoare să o despartă de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legătura dragostei celei adevărate. Apoi, văzînd că nici cu momeli, nici cu făgăduinţe, nici cu îngroziri, nici cu munci nu poate să o înduplece pe cea mai tare decît diamantul, a dat asupra ei hotărîrea să-i fie tăiat capul afară din cetate.

Deci, luînd-o ostaşii, au dus-o la locul de chin. Şi mergea în urma ei popor mult, bărbaţi şi femei, plîngînd pentru dînsa, căci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tînără preafrumoasă şi prea înţeleaptă. Iar cele mai alese dintre femei şi de neam bun ziceau către dînsa, tînguindu-se: "O, preafrumoasă şi prealuminată fecioară, pentru ce eşti aşa de aspră cu inima şi cinsteşti mai mult moartea decît viaţa aceasta preadulce? Şi pentru ce-ţi pierzi în deşert şi fără de vreme floarea tinereţelor tale? Oare nu este mai bine să asculţi pe împăratul şi să te îndulceşti de atîtea bunătăţi în viaţa aceasta, decît să mori ticăloşeşte?"

Iar ea a răspuns: "Lăsaţi plînsul cel fără de folos şi mai vîrtos vă bucuraţi, că eu văd acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Făcătorul şi Mîntuitorul meu, Care este frumuseţea mucenicilor, cununa şi slava mea. Şi mă cheamă către frumuseţea raiului cea negrăită, ca să împărăţesc împreună cu Dînsul şi să mă veselesc în veacul cel fără de sfîrşit. Deci nu plîngeţi pentru mine, ci plîngeţi pentru voi, căci pentru necredinţa voastră aveţi să mergeţi în focul cel fără de sfîrşit, ca să vă munciţi în veci".

Apoi, ajungînd la locul de tăiere, a făcut rugăciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, mulţumescu-Ţi că ai pus pe piatra răbdării picioarele mele şi ai îndreptat paşii mei. Tinde-Ţi acum prea cinstitele Tale palme pe care le-ai întins pe Cruce şi primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă, pentru dragostea Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, căci trup şi sînge sînt, şi nu lăsa greşelile mele cele făcute din neştiinţă, ca să fie arătate de cumpliţii ispititori la înfricoşata Ta judecată, ci spală-le cu sîngele pe care-l vărs pentru Tine şi rînduieşte ca trupul acesta, care, rănindu-se, se taie cu sabia, să fie nevăzut de vrăjmaşii tăi cei ce mă prigonesc.

Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia ce stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău Cel preasfînt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să se laude măririle Tale în veci".
Astfel rugîndu-se, a zis chinuitorului: "Săvîrşeşte-ţi porunca!" Iar el, întinzînd sabia, i-a tăiat cinstitul ei cap; şi a curs din rană lapte în loc de sînge. Iar cinstitele ei moaşte le-au luat în acel ceas sfinţii îngeri, precum s-a văzut de credincioşii cei vrednici şi le-au dus cu cinste în Muntele Sinai, în slava lui Hristos Dumnezeu, Care, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, într-o dumnezeire împărăţeşte în veci. Amin!

sursa aici

Intrarea Maicii Domnului in Biserica - Predica Parintelui Cleopa

2009-11-21T23:20:00.001+02:00

In biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare, Nascatoare de Dumnezeu,
ceea ce esti usa cereasca, deschide noua usa milei tale (Slujba Utreniei)

Intrarea Maicii Domnului in Biserica - Troparul

Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mintuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cintam: Bucura-te plinirea rinduielii Ziditorului.

Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfint aduna pe scurt ori viata acelui sfint, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: "Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu". Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din rinduiala bunavointei lui Dumnezeu de a mintui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamint aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mintui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.

continuarea aici

Indemnurile sfintilor

2009-11-19T07:28:00.004+02:00

"Fă stomacul mic, limba tăcută, păstrează-ţi mintea limpede, inima curată, blândă şi smerită. Iată postul." (Sfântul Vasile cel Mare)

"Chiar dacă ai sta flămând şi ai dormi pe pământ şi ai mânca cenuşă şi ai plânge totdeauna, dacă nu eşti de folos celuilalt, nimic măreţ nu ai realizat." (Sfântul Ioan Gură de Aur)

"Postul, acest doctor al sufletelor noastre, are puterea la unii să reprime înfierbântările şi zburdălnicia trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul sau să stimuleze dorinţa pentru fapta bună. El face pe fiecare să ia aminte la sine însuşi şi-l învaţă să-şi amintească păcatele şi lipsurile sale." (Sfântul Simeon Noul Teolog)

"Postul nu înseamnă numai să mănânci rar, ci să mănânci puţin. Adevăratul post nu constă, de altfel, numai in a domoli propriul nostru corp, ci in a renunţa la hrană in scopul de a da pâinea ta celui ce nu are." (Sfântul Serafim de Sarov)

preluat din Apostolat in Tara Fagarasului

Creştinul, mica reflexie a unei mari Lumini

2009-11-13T08:13:00.003+02:00

Iisus a spus: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit. Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.“ (Luca 11, 23-26)

***

Cuvintele fragmentului evanghelic de astăzi ne lămuresc asupra a ceea ce numim afundarea în păcat sau, altfel spus, prinderea în mrejele păcatului. Cuvintele divine ale Domnului nostru Iisus Hristos ne arată cât de vulnerabil este omul care trăieşte departe de învăţăturile şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Privind la viaţa de zi cu zi, putem observa cum cei ce nu cinstesc pe Mântuitorul devin luptători virulenţi împotriva Fiului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale. Aceştia pun sub semnul întrebării tot ceea ce are legătură cu principiile de viaţă religioasă, cu moralitatea şi buna rânduială a vieţii omului, cu viata şi minunile Domnului Hristos. Pentru ei nu este de ajuns să nege existenţa lui Dumnezeu, ci vor, dacă ar fi posibil, ca Hristos să fie scos în afara legii. În numele libertăţii lor vor să ne interzică să credem în Dumnezeu. Noi am trăit o astfel de experienţă şi acum se poate lesne observa consecinţele ateismului militant şi exclusivist. Domnul Hristos ne mai atrage atenţia asupra unui lucru: un creştin adevărat înmulţeşte darurile primite de la Dumnezeu şi ajunge apoi să culeagă roadele ascultării şi ale binecuvântării. Cei ce trăiesc la voia întâmplării, fără principii morale şi fără o perspectivă religioasă a zilei de mâine, devin risipitori. Îşi risipesc timpul, viaţa, talanţii, sentimentele şi pierd şansa înveşnicirii sufletului. Ce ne oferă Domnul Hristos? O cruce! Însă această cruce devine raniţa pentru toate faptele noastre, atât cele bune, cât şi pentru cele mai puţin bune. Depinde ce vrei să aduni şi să duci în spate toată viaţa. Adună în raniţă răbdare, dragoste, milostenie, credinţă, toate gândurile bune şi multă seninătate. Sfântul Grigorie de Nazianz ne îndeamnă: „Fiţi mica reflexie a unei mari Lumini!“.

sursa aici

Dacă pot păcătui de unul singur, nu mă pot ridica singur

2009-11-13T08:11:00.001+02:00

„Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei, care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu Pavel - o dată şi încă altă dată, - dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră.“ (I Tesaloniceni 2, 14-20)

***

Se vorbeşte mult astăzi de transferarea religiei în sfera privată. Astfel, este afirmată inutilitatea Bisericii şi a preoţilor în legătura dintre om şi Dumnezeu. Gratuitatea acestui curent o găsim tainic semnalată în fragmentul apostolic de astăzi. Sfântul Pavel se adresează tesalonicenilor ca unul care le cunoaşte meritele, dar şi neputinţele. Deşi departe de ei, el poartă cu sine icoana familiei din Tesalonic. În atitudinea sa găsim utilitatea Bisericii şi a ierarhiei slujitoare, care, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, creează nu numai legătura cu Cerul, ci şi relaţii între oameni. Fără un părinte care să poarte grija acelei comunităţi probabil că mulţi tesaloniceni nu ar mai fi devenit următori ai Evangheliei. Apostolul Pavel, deşi departe de ei „cu ochii“, nu s-a îndepăratat niciodată cu inima. Exprimând dorinţa de a-i vedea pe destinatarii epistolei, el nu face altceva decât să semnaleze fireasca nevoie de a se întâlni cu cei faţă de care poartă dăruitoare dragoste. Fiind aproape de ei cu inima, doreşte să le vadă faţa, să le privească chipul, pentru că ei au devenit bucuria, slava şi nădejdea lui (I Tes. 2, 19-20). Atât de mult se uneşte părintele duhovnicesc cu ucenicul sau fiul său încât slăbiciunile ucenicului aduc dureri părintelui. În aceste căderi umane se vede, încă o dată, nevoia unui preot. Dacă pot păcătui de unul singur, nu mă pot ridica singur, am nevoie de cineva care să fie, asemenea apostolului Pavel, cu inima alături de mine. Ca să poţi creşte ai nevoie de repere, de ajutor şi de îndrumare. Tocmai aceste puncte de sprijin, îmbrăcate în haina iubirii şi dăruirii, le oferă credinciosului Biserica prin slujitorii ei. Sfatul tainic al Preasfintei Treimi a ales să-l ridice pe om prin înomenirea Cuvântului. Dumnezeu se face unul dintre noi, adică om, pentru a ne înălţa pe noi, pământenii. Tocmai de aceea, acelaşi Dumnezeu a ales să trimită prin oameni cuvântul Său în istorie. Sfântul Pavel este o astfel de persoană şi el descrie în cuvintele apostolului de astăzi cât de apropiat a devenit de cei către care a predicat Evanghelia. Dar cine l-a oprit pe apostolul Pavel să vină în Tesalonic? O spune chiar el: Satana (I Tes. 2, 18). Dorinţa celui rău este de a despărţi inimi şi de a împiedica întâlnirea chipurilor curate. El este cel care pune bariere între oameni, depărtându-i unii de alţii. De aceea, numai la el îşi are izvorul încercarea de a transfera credinţa de la viaţă în comuniune către moarte prin izolare.

sursa aici

Informatia pasiva

2009-11-09T13:02:00.001+02:00

Din noi trebuie să iasă frumusețea care să înduhovnicească lumea, adică acel: omul sfințește locul. Tocmai de aceea suntem dezagreabili, suntem niște decepții, când din noi emană duhuri și nu razele Duhului lui Dumnezeu.

Îmi aduc aminte de un cântăreț de strană, foarte mândru și încrezător în el, care mai trăgea ceva la măsea și apoi venea ca să cânte. Și la Catavasiile Bunei Vestiri începe să cânte: Deschide-voi gura mea și se va umplea de duhuri…în loc de Duhul. Omul avea dreptate! El și mulți ca el trăg în gură duhuri, pe demoni și nu pe Duhul lui Dumnezeu!

Și când tragi alte duhuri în tine, decât harul și expectorezi tocmai răutatea lor…atunci numai a creștin ortodox nu arăți!

Adică atenție la lucrurile cărora nu le dăm atenție! Pentru că acele lucruri sunt cele care ne corup și ne definesc în același timp.

Acest fragment este finalul unui articol pe care vi-l recomand sa-l cititi in intregime ascuns sub urmatorul link: http://bastrix.wordpress.com/2009/11/08/informa%C8%9Bia-pasiva/

Urcus spre fericire

2009-11-02T11:50:00.000+02:00

Extras din “Urcusul duhovnicesc” de Arhimandritul Teofil Paraian

“…urcusul spre fericire…urcusul acesta incepe cu credinta in Dumnezeu. Nu poti sa inaintezi intr-o viata dupa voia lui Dumnezeu decat crezand in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu te angajeaza. Cineva care e credincios lui Dumnezeu ar putea purta numele grecesc Teopist, care inseamna “credincios lui Dumnezeu”.

Cine crede in Dumnezeu se angajeaza pentru Dumnezeu si devine lucrator al poruncilor lui Dumnezeu, Ii slujeste lui Dumnezeu si asa ajunge el sa fie rob al lui Dumnezeu. Cam ocolesc oamenii cuvantul “robul lui Dumnezeu”, mai ales in ultima vreme…Parca ar vrea sa zica altfel, dar sa stiti ca gresesc. Gresesc, pentru ca Maica Domnului, s-a numit pe sine “roaba Domnului”, si atunci daca Maica Domnului a zis: “Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1, 38) sau: “Ca a cautat spre smerenia roabei sale” (Luca 1, 48) de ce sa nu zicem si noi ca suntem robi ai lui Dumnezeu? Robi ai lui Dumnezeu in inteles de supusi lui Dumnezeusi in inteles de slujitori ai lui Dumnezeu.

Deci cel credincios, implinind poruncile lui Dumnezeu, straduindu-se pentru poruncile lui Dumnezeu, devine robul lui Dumnezeu.Asta in greceste se numeste Teodul; e si un nume Teodul.

Apoi, cine implineste poruncile lui Dumnezeu – pentru ca Dumnezeu e ascuns in poruncile Sale si Se descopera pe masura implinirii poruncilor – ajunge sa fie cunoscator de Dumnezeu, adica Teognost (in greceste).

Deci intai e Teopist, apoi Teodul, apoi Teognost.

Cine-L cunoaste pe Dumnezeu nu se poate sa nu-L iubeasca pe Dumnezeu. Cu cat e mai mare cunostinta de Dumnezeu, cu atat e mai mare si iubirea fata de Dumnezeu. Iar cine este iubitor de Dumnezeu se numeste Teofil.

“Teofil” inseamna iubitor de Dumnezeu.

“Cine e “Teofil”, nu se poate sa nu fie fericit din iubirea pe care o are fata de Dumnezeu si din constiinta ca si Dumnezeu il iubeste pe om. Noi stim din Sfanta Scriptura, din Epistola I a Sfantului Apostol Ioan, ca Dumnezeu este iubire. E scris in doua locuri, in aceasta epistola, ca Dumnezeu este iubire si ca pe Dumnezeu Il cunoaste numai cel care iubeste (I Ioan 4,8;4,16). In masura in care suntem si noi iubitori de Dumnezeu, in masura aceasta ne putem bucura de iubirea lui Dumnezeu.

La noi la manastire a trait candva un parinte, parintele Arsenie Boca si el spunea ca “iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu” este ceva extraordinar! Deci ce spunea parintele? Spunea ca “iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu”.

Iar cine-L iubeste pe Dumnezeu si cine se stie iubit de Dumnezeu, din insusi acest fapt este fericit. Si fericit, in limba greaca, se numeste Macarie. Prin urmare, urcusul duhovnicesc spre fericire ar fi acesta:

Teopist – credincios lui Dumnezeu;
Teodul- implinitor al poruncilor lui Dumnezeu, slujitor lui Dumnezeu, robul lui Dumnezeu;
Teognost- cunoscator de Dumnezeu
Teofil- iubitor de Dumnezeu
Macarie- fericit.”

Urcusul duhovnicesc -de la Teopist la Teodul

2009-10-30T17:10:00.002+02:00

Extras din "Urcusul duhovnicesc" de Arhimandritul Teofil Paraian

"...urcusul spre fericire...urcusul acesta incepe cu credinta in Dumnezeu. Nu poti sa inaintezi intr-o viata dupa voia lui Dumnezeu decat crezand in Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu te angajeaza. Cineva care e credincios lui Dumnezeu ar putea purta numele grecesc Teopist, care inseamna "credincios lui Dumnezeu".

Cine crede in Dumnezeu se angajeaza pentru Dumnezeu si devine lucrator al poruncilor lui Dumnezeu, Ii slujeste lui Dumnezeu si asa ajunge el sa fie rob al lui Dumnezeu. Cam ocolesc oamenii cuvantul "robul lui Dumnezeu", mai ales in ultima vreme...Parca ar vrea sa zica altfel, dar sa stiti ca gresesc. Gresesc, pentru ca Maica Domnului, s-a numit pe sine "roaba Domnului", si atunci daca Maica Domnului a zis: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38) sau: "Ca a cautat spre smerenia roabei sale" (Luca 1, 48) de ce sa nu zicem si noi ca suntem robi ai lui Dumnezeu? Robi ai lui Dumnezeu in inteles de supusi lui Dumnezeusi in inteles de slujitori ai lui Dumnezeu.

Deci cel credincios, implinind poruncile lui Dumnezeu, straduindu-se pentru poruncile lui Dumnezeu, devine robul lui Dumnezeu.Asta in greceste se numeste Teodul; e si un nume Teodul."

Va urma trecerea de la Teodul la Teognost. Daca aveti volumul Ospatul credintei, nu asteptati transcriere mea...va garantez o seara si un weekend plin de bucurie duhovniceasca, ca o impreuna calatorie cu parintele Teofil spre Rai, dupa cum spunea domnia sa intr-un interviu:

„Eu sînt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sînt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?“

sursa foto: aici

Predica de pe munte

2009-10-16T08:37:00.007+03:00

„17. Şi coborând împreună cu ei, Iisus a stat în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.

18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.

19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.

20. Şi El, ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: «Fericiţi voi cei săraci, că a voastră este Impărăţia lui Dumnezeu.

21. Fericiţi voi care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.

23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.“

(Luca 6, 17-23, Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

***

Explicatii: pr. Dumitru PĂDURARU, in Ziarul Lumina:

Fragmentul evanghelic de astăzi cuprinde ceea ce numim, în mod curent, „predica de pe munte a Domnului Iisus Hristos“. Cuvântarea sau predica Mântuitorului a urmat imediat după alegerea celor 12 apostoli. Vedem din cuvintele Evangheliei că Domnul Hristos a rostit „fericirile“ privind spre ucenicii Săi, arătându-le care va fi răsplata lor, dar şi a fiecărui creştin care prin viaţa sa devine un ucenic al lui Hristos. Cumva este puţin paradoxal: cum poţi fi fericit când eşti sărac, flămând sau plângi? Eşti tentat să te îndoieşti de realismul celor spuse de Domnul Iisus Hristos şi să crezi că „fericirile“ nu au aplicativitate în zilele noastre. Acum este timpul celor sătui, a zâmbăreţilor la comandă, a fericiţilor cu suta de grame, a celor egoişti, a tupeiştilor, a celor ascuţiţi la coate, a aplaudacilor de profesie. Numai că fericirea văzută din această perspectivă este asemenea unui pom frumos, înflorit şi înfrunzit, dar care nu are roade. Poţi fi fericit şi când îţi plângi păcatele, poţi fi fericit şi când înnozi rugăciune după rugăciune în drumul tău spre rai. Suntem uneori prea înclinaţi în a vedea fericirea legată doar de cele materiale. Să ne gândim la fericirea pe care o au părinţii la vederea copiilor, la fericirea pe care o trăieşti când cineva îţi spune că te iubeşte, la fericirea pe care o ai când ai o mare realizare sau când vezi pe cineva drag. Fericiţi sunt cei ce gustă din fericirea Crucii, a Învierii şi a Înălţării!

Cuvioasa Parascheva

2009-10-14T14:15:00.006+03:00

Articol preluat din ziarul Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1048;1;29262;0;Sfanta-Parascheva-ne-vegheaza-de-aproape-patru-secole.html

Astăzi o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, iar Iaşul a devenit, ca în fiecare an, cetatea pelerinilor şi a rugăciunii. Scopul celor prezenţi aici în aceste zile este unul singur: rugăciunea către cea pe care o ştim cu toţii mult folositoare.
Ziua de 14 octombrie a devenit o sărbătoare deosebită a Iaşilor încă de la 1641, odată cu aducerea moaştelor Sfintei pe meleagurile Moldovei, de la Constantinopol. Cele aproape patru secole n-au schimbat cu nimic evlavia oamenilor către Sfânta Parascheva, ba chiar au intensificat-o, astfel că hramul ei prilejuieşte unul dintre cele mai mari pelerinaje ale Ortodoxiei.

Momentul de răscruce din viaţa celei pe care moldovenii au cinstit-o ca ocrotitoare încă din vremea lui Vasile Lupu, s-a petrecut pe când avea doar 10 ani. Aflându-se într-o biserică, în localitatea natală, Epivata, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie“ (Matei 19, 21). „Pentru mine vorbeşte!“, a gândit fetiţa. Luând foarte în serios această poruncă, imediat ce iese din biserică îşi schimbă hainele sale frumoase cu hainele rupte ale unei fete sărmane. A repetat această faptă de mai multe ori, în ciuda mustrărilor mamei sale.

Şi sufletu-i bun şi iubitor de oameni a ajuns să fie o podoabă scumpă, căutată mai târziu, pe lângă frumuseţea ei copleşitoare, de mulţi tineri bogaţi şi cu funcţii înalte care o cereau în căsătorie. Dorul ei însă era la Hristos.

„Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta...“

Astfel, înainte de a împlini 20 de ani, a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. După ce s-a închinat în locurile prin care trecuse Hristos, pe Care Îl iubea atât de mult, Parascheva s-a oprit în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Maria Egipteanca. Aici a dus o viaţă foarte aspră, dar care a făcut-o fericită.

Petrecându-şi viaţa în rugăciune şi sfinţenie, tânăra Parascheva aştepta de acum chemarea la Hristos în mănăstirea din pustiul Iordanului. Într-o noapte însă, în timpul rugăciunii, a văzut un înger de lumină care îi spuse: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului - pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce -, iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe Care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume!“.

Moaştele făcătoare de minuni

Avea 25 de ani când a plecat din mănăstirea pe care o îndrăgise atât de mult, îndreptându-se către Constantinopol, unde s-a închinat în marea biserică a Sfintei Sofia şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne. Continuându-şi drumul, s-a oprit la Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivata, unde a tră-it fără să fie recunoscută de cineva.

După doi ani, Cuvioasa Parascheva şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, trupul fiindu-i îngropat aproape de mare.

Moaştele sale au fost descoperite după mulţi ani, când, pe acelaşi ţărm, valurile au aruncat trupul unui marinar care începuse să miroasă foarte urât. Aruncat de localnici în aceeaşi groapă cu Sfânta, ea s-a arătat într-o noapte unui credincios din Kallicrateia, pe nume Gheorghe, şi unei femei pe nume Eftimia, cărora le-a spus să aşeze moaştele sale într-un loc de cinste. A doua zi, trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost ridicat şi aşezat în Biserica „Sfinţilor Apostoli“ din Kallicrateia, după unii, sau, după opinia altor cercetători, Epivata, unde se crede că au stat vreme de 200 de ani.

Binecuvântarea Moldovei

Vestea că moaştele sale sunt făcătoare de minuni a ajuns departe, Cuvioasa începând să fie căutată de mulţimi de pelerini.

În anul 1235, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat 160 de ani, după care au fost duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, când au fost mutate la Constantinopol. După 120 de ani, moaştele Cuvioasei, care avea să devină „luminătoarea Moldovei“, au fost mutate iar, de data aceasta spre un loc definitiv: Iaşi.

După ce a plătit toate birurile impuse de turci Patriarhiei Ecumenice, în 1641, domnitorul Vasile Lupu a primit, prin hotărârea patriarhul Partenie I şi a membrilor Sinodului, în semn de recunoştinţă, moaştele Cuvioasei. Astfel, moldovenii şi-au luat-o ca ocrotitoare pe Sfânta Parascheva, ale cărei moaşte au stat la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“ până în 1889, când au fost mutate în Catedrala mitropolitană, unde, de la an la an, a început să fie căutată de tot mai multe suflete.

Recunoştinţă pentru răspunsul Cuvioasei

Şi aşa, miracolul prezenţei moaştelor Sfintei Parascheva la Iaşi, după mărturia unui pelerin din anii trecuţi, a început să aducă în capitala Moldovei oameni cu gânduri şi simţiri comune, răbdători şi sinceri, gata să suporte frigul nopţilor de toamnă doar ca o dovadă de recunoştinţă şi respect pentru ajutorul ei nemijlocit, cerut la mare strâmtorare.

Sărbătoarea Cuvioasei de la Iaşi a luat amploare începând cu hramul din anul 1955, când un sobor de arhierei a proclamat oficial, în faţa a sute de credincioşi şi a altor Biserici surori, generalizarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica noastră. Până atunci, Cuvioasa era trecută, în rândul sărbătorilor, cu cruce roşie numai regional.

Şi în timpul regimului comunist, care căuta orice cale de a împiedica manifestarea credinţei la marile sărbători, Cuvioasa Parascheva n-a fost uitată de pelerini. Chiar dacă nu ca odinioară, Catedrala mitropolitană din Iaşi devenea arhiplină pe 14 octombrie.

Începând însă cu anii â90 ai secolului trecut, într-o perioadă de mai multă libertate, sărbătoarea Cuvioasei de la Iaşi a revenit la solemnitatea ei seculară, observându-se cum tot mai mulţi pelerini din România, şi nu numai, o împodobesc, cu credinţă, de la an la an.

Astfel, la fiecare început de octombrie, evlavia credincioşilor pentru cea mai cinstită sfântă a României preface Iaşul într-o cetate eternă a Ortodoxiei.

Personalităţi istorice ale lumii, la moaştele Sfintei de la Iaşi

Începând cu anii ’90, prin stăruinţa actualului Patriarh al României, PF Părinte Daniel, hramul Cuvioasei Parascheva a căpătat o dimensiune spirituală impresionantă, la Iaşi fiind aduse de-a lungul anilor moaştele mai multor sfinţi ai Ortodoxiei.

Din mărturiile organizatorilor, în fiecare an, la Iaşi vin atât credincioşi români, cât şi greci, sârbi, bulgari, polonezi, elveţieni, cehi, americani, norvegieni.

Dar, Sfânta Parascheva a strâns în jurul ei pelerini din toată lumea încă de când a fost adusă la Iaşi. La moaştele ocrotitoarei Moldovei s-au închinat zeci de personalităţi istorice ale lumii, patriarhi, mitropoliţi, domnitori străini, regi sau regine, demnitari.

Istoria pelerinajului de la Iaşi şi popularitatea de care se bucură în rândul creştinilor au lansat ecouri în lumea întreagă.

Bucuria credinţei ortodoxe

Minunile recunoscute în urma rugăciunilor la racla Sfintei Parascheva, sutele de biserici închinate ei, dovadă a evlaviei credincioşilor, au transformat ziua de 14 octombrie într-o bucurie a credinţei ortodoxe.

Astfel, ca o atestare oficială a faptului că pelerinajul de la Iaşi este bine cunoscut şi în afara graniţelor ţării, Consiliul Mondial al Bisericilor, prin Grupul de Coordonare Europeană pentru Misiune şi Reînnoire şi Consiliul Bisericilor Europene au hotărât, în anul 2000, ca Iaşul să devină oraş internaţional de pelerinaj, alături de Tesalonic - Grecia, Trondheim - Norvegia, Edinburgh - Marea Britanie şi Praga - Cehia.

Ungerea lui Iisus de catre femeia cea pacatoasa

2009-10-14T14:03:00.003+03:00

„37. Si iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.

38. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.

39. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.

40. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Spune, Învăţătorule, zise el.

41. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.

42. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?

43. Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat

44. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.
45. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

46. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă, cu mir Mi-a uns picioarele.

47. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.

48. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele.

49. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele?

50. Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace."

(Luca 7, 37-50, Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006))

Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica, sora lui Papil

2009-10-13T17:00:00.002+03:00

Este de mare folos a pomeni pe cei care au pătimit pentru Hristos, căci însăşi aducerea aminte a chinurilor lor poate deştepta gîndul nostru spre dumnezeiasca dragoste şi să-i dea aripi pentru săvîrşirea faptelor bune, ca şi noi să suferim măcar cu mintea acele pătimiri pe care ei le-au avut cu trupul pentru răsplătirile ce vor să fie. Dintre cei care aici şi-au săvîrşit muceniceştile nevoinţe sînt Carp şi Papil, stîlpii cei mari şi temeliile Bisericii, care s-au născut în patria cea slăvită, în cetatea Pergamului, din părinţi drept credincioşi şi prin viaţa lor îmbunătăţită au fericit pe cei ce i-au născut; pentru că ramura cea sfîntă creşte din rădăcină sfîntă, iar pomul cel bun face poame bune şi rîul cel curat pe izvor îl preamăreşte. Căci amîndoi, şi Carp şi Papil, numai cu cele de nevoie îşi îndestulau trupul, lepădînd toate cele ce erau de prisos în multe feluri şi chiar cu cele de nevoie atît de puţin se îndestulau, încît numai cu trupul se deosebeau de îngeri şi prin înfrînarea cea mare abia se vedeau a avea trup. Printr-o viaţă ca aceasta, suindu-se la culmea faptelor bune, s-au făcut vrednici să li se încredinţeze cîrmuirea Bisericii. Carp, fiind ales episcop, propovăduia tainele dreptei credinţe celor ce erau în Tiatira. Iar Papil, cinstindu-se cu treapta diaconiei de către Carp şi cu chemarea sa asemănîndu-se întru ostenelile cele deopotrivă, îşi arăta sîrguinţa.

Vestea despre dînşii s-a dus în toate ţările cele ce erau acolo împrejur, precum este obiceiul, căci nu se poate ascunde fapta bună, ci întotdeauna vine întru arătare. Pentru aceasta mulţime de oameni alergau la dînşii şi ascultau învăţăturile lor cu osîrdie şi se apropiau de dreapta credinţă. Însă nu se putea nicidecum să se odihnească diavolul care ura binele cel dintru început şi, văzîndu-le faptele acestea, nu s-a odihnit ci, cînd şi-a aflat slujitori aleşi ai răutăţii sale, i-a sfătuit să-i clevetească pe sfinţi la păgînul împărat Deciu, precum că nu se închină idolilor lor, ci îi blesteamă şi urmează credinţa creştinească. Iar Deciu, auzind acestea, s-a mîniat foarte tare şi a trimis în Asia pe Valerie, unul din sfetnicii săi, care era iubitor de idoli şi om cumplit de rău, căruia împăratul îi arăta toate tainele sale; şi, spunîndu-i ce aflase în legătură cu sfinţii, i-a dat stăpînire peste dînşii. Iar Valerie, luînd această poruncă, a plecat de grabă şi, sosind la locul unde erau sfinţii, a poruncit ca aceştia să aducă jertfă deşerţilor lui idoli. Porunca lui a străbătut îndată pînă la marginile ţării Tiatiriei.

Valerie poruncea ca toţi cei ce erau în acea ţară să vină fără întîrziere în acel loc unde trebuia să se facă jertfa şi închinăciunea la zei. Aşa diavolul, nu numai el singur bolea de îndrăcirea de idoli, ci şi pe alţii voia să-i vatăme cu aceeaşi boală. Şi, adunîndu-se toţi la locul de jertfă, nu aflară pe cei doi minunaţi mucenici, Carp şi Papil, căci ei în alt loc aduceau jertfa cea curată adevăratului Dumnezeu, adică rugăciunea. Pe aceştia, neaflîndu-i Valerie în mijlocul adunării, a poruncit să-i caute şi, aflîndu-i, au fost aduşi de faţă înaintea lui şi cu mîndrie i-a întrebat: "Pentru ce nu v-aţi aflat aici ca să jertfiţi zeilor împreună cu poporul?" Apoi a adăugat: "Deci, înaintea ochilor mei să vă îndreptaţi bine greşala voastră, ca zavistia celor ce v-au vorbit pe voi să se întoarcă asupra capului lor, iar vouă să vi se înmulţească cinstea mai mult ca înainte". Dar sfinţii, ca cei ce nu aveau teamă şi frică, nici nu căutau cinste omenească, au răspuns cu îndrăzneală: "Nu se cade nouă, judecătorule, să mîniem pe Dumnezeul nostru şi să ne arătăm nemulţumitori pentru facerile Lui de bine; căci chiar şi dobitoacele ne-ar mustra de nemulţumirea noastră, pentru că şi ele îl cunosc pe Cel ce le-a hrănit, iar noi am fi nerecunoscători faţă de Ziditorul nostru dacă i-am cinsti pe zeii cei mincinoşi, lăsînd pe adevăratul nostru Dumnezeu".

Acestea grăindu-le ei, Dumnezeu a întărit cuvintele lor, cu nişte semne ca acestea: s-a cutremurat pămîntul de năprasnă şi s-au sfărîmat toţi idolii care erau cinstiţi de acei păgîni şi s-au risipit ca praful. Însă răutatea lui Valerie era mare şi a rămas neschimbată, căci atunci cînd trebuia să se minuneze de puterea cea negrăită a lui Dumnezeu şi să rîdă de neputinţa deşerţilor zei, atunci el s-a arătat mai înverşunat şi mai necunoscător; dar s-a înfrînat să pornească asupra lor chinurile cele grele, ruşinîndu-se de bunul neam şi de blîndeţea acestor bărbaţi şi a poruncit să fie puse lanţuri de fier pe grumazul lor şi să-i poarte goi prin mijlocul cetăţii.

Astfel nevoitorii cei cinstiţi erau purtaţi pe uliţe. Ei, care erau foarte cinstiţi, au fost făcuţi de rîs şi de batjocură. Ei, care erau vrednici de nenumărate laude, au fost duşi cu ocară şi cu necinste pentru Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. Judecătorului i s-a părut că pedepsindu-i cu asemenea necinste îşi vor schimba hotărîrea lor cea tare. Apoi s-a gîndit să le vorbească cu cuvinte dulci, zicîndu-le: "De nu v-aş fi văzut pe voi că sînteţi cu bună pricepere, nu v-aş fi dat sfatul cel bun, ci cu chinuri, chiar nevrînd voi, v-aş fi înduplecat la credinţa noastră. Dar de vreme ce chipul vostru cel frumos şi bunul vostru obicei este semnul vitejiei voastre, am socotit să vă fiu vouă sfetnic bun, căci mi se pare că nici nu ştiţi voi cum că din vremuri foarte vechi a început a se da nemuritorilor zei slavă şi cinste; şi aceasta se petrece pînă în ziua de acum, nu numai la noi, cei ce ştim limba grecească şi romană, ci şi la barbari. Că prin acea osîrdie către zei cetăţile se ocîrmuiesc cu legi bune şi se cîştigă războaiele contra vrăjmaşului, iar pacea se întăreşte. Şi de unde împăraţii şi nobilii romani cei de mai înainte şi de acum au ajuns întru atîta slavă, încît au răsturnat popoare şi cetăţi şi au supus sub stăpînirea lor pe toţi potrivnicii? Oare nu de aici, că au cinstit pe zei şi li s-au închinat lor? Deci, şi voi să-i cinstiţi pe aceştia. Şi de sînteţi amăgiţi cu cuvintele unor neînvăţaţi spre nepriceputa şi de curînd arătata credinţă creştinească, acum deveniţi înţelepţi şi vă întoarceţi la această credinţă care este mai bună, ca şi zeii să vă miluiască pe voi şi să vă îndestulaţi de bunătăţile cele mari care sînt la noi; şi apoi să vă cîştigaţi vouă mari daruri de la împărat. Iar de veţi petrece în cea dintîi nesupunere, veţi pierde atîtea bunătăţi şi pe noi ne veţi sili să fim mai aspri cu voi".

Sfinţii, după ce au auzit acestea, şi-au ridicat ochii spre cer, şi-au făcut semnul crucii şi au răspuns lui Valerie: "Nădăjduieşti tu oare să ne întorci pe noi ca pe nişte proşti la păgînătatea ta? Să ştii că ai aflat viteji din cei cu multă pricepere. Nu socotim noi credinţa voastră a fi vrednică de cinste pentru vechimea vremii. Pentru că nu tot ce este vechi este şi cinstit, că şi răutatea, deşi este veche, nu este vrednică să fie cinstită pentru vechimea ei. Deci, nu aceasta se cuvine a socoti, că este veche credinţa voastră, ci aceasta ne întrebăm: se cade oare a primi această credinţă rea, de la care noi ne-am sfătuit să ne abatem şi din mijlocul nostru să o lepădăm după putere, ca pe una care pregăteşte înfricoşatul foc al gheenei celor ce o iubesc? Oare voieşti să cunoşti adevărul? Socoteşte şi îl vei afla, că zeii voştri nu sînt nimic altceva decît numai lucru de mîini omeneşti, muţi şi surzi, care nu numai altora, ci nici lor nu pot să-şi aducă vreun folos.

Dumnezeul cel adevărat din fire este necuprins şi mintea noastră nu poate să-L ajungă, nici nu se numără vremea Lui, căci nu are început şi nici sfîrşit fiinţa Sa; şi pe toate cele văzute şi pe cele ce sînt cuprinse în mintea noastră, El le-a adus din nefiinţă, El l-a zidit pe om şi l-a pus în Rai şi i-a dat poruncă să se deprindă a fi ascultător Ziditorului, iar prin zavistia diavolului a căzut în neascultare şi s-a făcut vinovat de moarte. Apoi diavolul, neîndestulîndu-se cu căderea omenească, s-a sîrguit ca seminţia lui să o ducă întru uitarea de Dumnezeu, ca oamenii nu numai cu trupul ci şi cu sufletul să moară. Deci, părăsind popoarele pe Dumnezeu şi depărtîndu-şi ochii de la lumina dreptăţii, au căzut în întunericul slujit de idoli. Pentru aceasta, Ziditorul fiind îndurat şi milostiv, n-a suferit să-l vadă pe om chinuit de diavol, ci a venit pe pămînt şi, luînd chip omenesc, întru toate s-a făcut asemenea nouă, afară de păcat; S-a răstignit pe cruce şi a murit vrînd să ne izbăvească din robia diavolului şi de căderea în păcat. Şi biruind cu moarte Sa pe vrăjmaşul nostru diavol, S-a urcat la ceruri şi pe noi ne cheamă acolo, făcîndu-ne lesnicioasă suirea la El. Drept aceea, tu, o! judecătorule, oare poţi să ne spui un astfel de lucru despre idolii tăi? Sau nu-ţi este chiar ruşine a-i numi pe ei dumnezei? Iar bogăţiile voastre şi cinstea împăratului, pe care voi le numiţi bunătăţile voastre, noi nu le băgăm în seamă, pentru că ne-am pus nădejdea noastră în Dumnezeu, pentru Care am hotărît cu gînd neclintit ca să pătimim şi să murim".

Valerie, auzind aceste cuvinte, s-a mîniat şi, aprinzîndu-se cu focul mîniei, şi-a lăsat blîndeţea cea dinafară şi şi-a arătat sălbăticia cea din lăuntru: mai întîi a dat averea sfinţilor spre jefuire celor care i-au clevetit, apoi, legîndu-i pe ei de nişte cai, a poruncit ca să-i alunge în Sardia; şi caii alergau foarte tare cu sfinţii care erau legaţi de dînşii, neodihnindu-se deloc, încît într-o zi au ajuns din Tiatira în Sardia. Aspră era calea aceea a bunilor pătimitori, căci neputînd să alerge aşa de repede caii, erau tîrîţi cu de-a sila şi multe dureri au îndurat.

În urma lor, fericitul Agatodor, care era slujitorul sfinţilor mucenici, împreună pătimind, a suferit împreună cu stăpînii săi. Ajungînd în Sardia nu s-au odihnit de loc, ci au petrecut cea mai mare parte a nopţii în rugăciuni şi în cîntări dumnezeieşti. Iar după ce au adormit puţin, îngerii lui Dumnezeu în vedenie îi mîngîiau pe ei şi îi întăreau ca să poată răbda chinurile. Apoi, deşteptîndu-se din somn, au povestit unul altuia cele văzute în somn şi s-au veselit foarte mult, mulţumind lui Dumnezeu pentru că-i mîngîia pe ei în necaz, făgăduind să le ajute în chinuri; iar ei se aprindeau cu dorinţa pătimirii pentru Hristos.

A venit şi Valerie în Sardia, nădăjduind că pătimitorii, după chinurile pe care le suferiseră pe cale, fiind alergaţi şi tîrîţi, se vor îndupleca să se închine zeilor. Dar nelegiuitul nu ştia că sfinţii mai mult s-au călit spre nevoinţă cu dumnezeiescul Dar cel arătat lor în vedenie. Şi cînd i-a văzut pe ei mai luminoşi la faţă de cum erau, cu duhul mai tari şi cu inima mai curajoşi, s-a deznădăjduit că-i va birui cu muncile şi s-a întors spre vicleşug, vrînd să amăgească şi să vîneze nerăutatea sfinţilor cea întemeiată pe Hristos, cu cuvinte blînde şi cu tot felul de momeli. Şi puteai să vezi pe vulpe luptîndu-se cu leii, căci nimic nu sporea înşelăciunea lui şi nu putea să-i biruiască pe sfinţi, pe care îi întărea ajutorul Celui Prea Înalt.

Văzînd că nici cu momeli nu rezolvă nimic, s-a gîndit să procedeze altfel cu dînşii: i-a dat pe Carp şi pe Papil în paza unor bărbaţi tari şi aleşi, iar pe minunatul Agatodor, care slujea mucenicilor şi s-a făcut şi el mucenic desăvîrşit, cu dragostea sa fiind legat de dînşii ca un prieten şi părtaş la aceleaşi chinuri, întinzîndu-l, a poruncit ca să fie bătut cu vîne de bou, fără milă. Se contraziceau amîndoi, şi judecătorul, şi mucenicul; că judecătorul voia să-l biruiască pe mucenic cu mulţimea bătăilor, iar mucenicul cu atîta bunăvoinţă primea bătăile, încît se vedea că nu voia să-i obosească pe cei care îl băteau, ca doar astfel să prelungească mai mult bătaia. Şi fiind bătut mult, curgeau din el pîraie de sînge ca dintr-un izvor şi cădea carnea de pe trupul lui, încît i se vedeau măruntaiele din lăuntru şi mădularele se rupeau din încheieturile lor, pricinuind cu adevărat mari dureri acelui sfînt bărbat. Iar el din acele chinuri se arăta aşa de viteaz, ca şi cum numic nu ar fi pătimit, căci tăcea şi răbda bătăile cele grele şi pătimirea pentru Hristos o avea ca pe o îndestulată răcorire a durerilor sale celor mari. După ce a ostenit Valerie şi cei ce îl băteau, lui Agatodor chinurile îi înmulţeau bucuria, căci Domnul Iisus Hristos, privind din cer nevoinţa şi răbdarea cea bună a robului Său, i-a pregătit răsplată şi l-a chemat şi pe el la Sine, să se odihnească după atît de multe osteneli. Iar el îndată şi-a dat duhul în mîinile Domnului, lăsînd judecătorilor trupul lui mort, pe care, după porunca lui Valerie, l-au lăsat neîngropat, ca să-l mănînce fiarele şi păsările cerului. Dar sosind noaptea, unii dintre credincioşi l-au luat şi l-au îngropat.

După aceasta, Valerie a chemat la dînsul pe sfinţii mucenici Carp şi Papil şi le-a zis lor: "Nebunul de Agatodor, slujitorul vostru, şi-a luat vrednica moarte după faptele sale, căci n-a vrut să jertfească zeilor celor nemuritori; dar voi, fiind înţelepţi, de ce nu vă alegeţi ceea ce vă este de folos? Să nu voiţi a fi asemenea cu omul cel cu adevărat nenorocit, care în loc de viaţă şi de bucurie şi-a ales cu nebunie moartea cea cumplită". Sfinţii, auzind acestea, l-au ocărît şi l-au numit nebun, iar moartea sfîntului Agatodor fericind-o, au zis că aceeaşi moarte pentru Hristos o doresc şi dînşii cu osîrdie. Atunci judecătorul, mîniindu-se, a poruncit să-i lege iarăşi de cai şi să-i gonească înaintea sa la Pergam. Sfinţii, fiind goniţi pe cale şi tîrîţi, răbdau mare osteneală şi durere şi fiecare din ei grăia ca David: Pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre. Iar noaptea, spre a mări durerea lor, li se puneau pe răni legături strînse şi erau păziţi cu străşnicie de străji. Dar ei, după osteneala drumului, încă se mai osteneau cu privegherea, aducînd toată noaptea lui Dumnezeu rugăciuni. Şi iarăşi Domnul a binevoit a-i cerceta, căci li s-a arătat lor îngerul Domnului, le-a tămăduit rănile şi a umplut inimile lor de dumnezeiască bucurie, întărindu-i spre nevoinţa cea mare.

A doua zi, judecătorul, socotind că sfinţii după chinurile şi osteneala de ieri nu vor mai putea să păşească deloc, a poruncit să-i scoată înaintea sa ca să le vadă rănile.

Văzîndu-i pe ei sănătoşi şi tari, nedurîndu-i picioarele şi mergînd repede, cu feţele nu posomorîte, ci luminoase şi vesele, socotea că aceasta este o vrăjitorie de-a lor şi pentru aceasta la mai mari chinuri i-a supus, căci legînd trupurile lor cu grele lanţuri, i-a gonit pe o cale mai lungă.

Sosind la un loc oarecare, după ce a adus jertfă zeilor, s-a aşezat la judecată şi, chemînd pe Carp, a început a grăi prieteneşte cu dînsul, ca şi cum împreună ar fi suferit: "Iată, zeii, miluindu-ţi bătrîneţea, te-au făcut să alergi atîta cale fără osteneală; deci, de ce te arăţi nemulţumitor făcătorilor tăi de bine, călcînd cinstea lor? Ascultă-mă pe mine, cel ce te sfătuiesc pe tine cele folositoare, şi închină-te zeilor împreună cu mine, căci eu îţi cinstesc bătrîneţele şi sufăr împreună cu tine şi plîng de primejdia ta, nu ca de una străină, ci ca de a mea cu adevărat. Dar ce să fac? Ştiu că sînt foarte urît de tine, acum nu pot ca să-ţi mai rabd mult, însă nu pentru necinstea mea, ci pentru cinstea zeilor nu te voi mai răbda dacă nici acum nu îmi vei asculta sfatul cel bun".

La aceste cuvinte Sfîntul Carp a răspuns: "Sfatul tău care duce de la lumină la întuneric şi de la viaţă la moarte, nimeni nu poate să-l numească bun, ci vădită înşelăciune şi vînătoare vicleană. Iar dacă cinsteşti bătrîneţele mele pentru ce nu crezi mie, cel ce părinteşte te sfătuiesc pe tine, căci mie mai mult îmi este jale de pierzarea ta decît ţie de pătimirile mele şi mă mîhnesc foarte mult de primejdia ta, căci ţi-ai pus nădejdea întru deşertăciune şi cinsteşti nişte idoli care nu te vor izbăvi din muncile veşnice, pentru că aceşti idoli sînt neînsufleţiţi şi făcuţi de mînă omenească şi după dreptate nu pot fi numiţi Dumnezei, fiind idoli deşerţi şi netrebnici".

Valerie, nerăbdînd să mai audă necinstirea zeilor săi, a poruncit călăilor să-l ia pe Sfîntul Carp, să-l dezbrace, să-l spînzure şi să-l bată cumplit cu vergi de spini. Bătîndu-l în felul acesta, au rănit tot trupul sfîntului, rupîndu-i carnea de pe el, care zbura prin văzduh. Socotind că aceasta nu este de ajuns, Valerie a poruncit ca să mai vină şi alţi schingiuitori. Iar aceştia, unii îi ardeau coastele sfîntului cu lumînări, iar alţii îi presărau rănile cu sare. Şi se uda pămîntul cu sîngele sfîntului, iar venele rupîndu-se îi provocau mare durere. Dar mucenicul, cu cît i se înmulţeau chinurile, cu atît mai mult se întărea în răbdare şi întru dragoste pentru Dumnezeu şi, fiind spînzurat, a zîmbit în chinuri, drept pentru care Valerie l-a întrebat: "De ce rîzi, Carpe?" El a răspuns: "Pentru că am văzut darul Hristosului meu cel pregătit mie; de aceea m-am bucurat". Căci sfîntul a văzut cerurile deschise şi pe Domnul şezînd pe scaun cu heruvimii şi serafimii împrejurul Lui. Aşa a mîngîiat Domnul în chinuri pe robul său şi darul Domnului i-a potolit toate durerile, încît sfîntul a uitat rănile sale cele dureroase şi chinurile cele grele şi faptul că era spînzurat. Şi a fost chinuit pînă ce muncitorii au obosit. După chinuri, aruncîndu-l în temniţă, el mulţumea lui Dumnezeu, Celui ce l-a învrednicit a pătimi pentru Dînsul.

Apoi, aducîndu-l în faţă pe Sfîntul Papil, ca şi cum l-ar fi văzut acum pentru întîia oară, judecătorul a început a-l întreba: "De ce neam eşti şi din ce patrie şi care este meseria ta?" A răspuns sfîntul: "Ai fi putut de mult să ştii toate cele despre mine, că sînt născut din cel mai bun neam, în cetatea Pergamului, şi am meşteşugul doctoricesc, nu aceea ce se face din ierburile care cresc pe pămînt, ci ceea ce se ia de la Dumnezeu de sus, doctorie care nu tămăduieşte numai trupul, ci şi durerile sufleteşti le vindecă". Atunci judecătorul a zis: "Doctoria cea iscusită nu poate să fie fără învăţătura celor scrise de Galen şi de Hipocrat, cărora meşteşugul vindecării li s-a dat de la Dumnezeu". Iar Papil a răspuns: "Galen, Hipocrat şi ucenicii lor atunci pot să tămăduiască pe cineva, cînd Hristos al meu binevoieşte din milostivirea cea negrăită să dea cuiva a Sa doctorie, iar de nu voieşte El, apoi piere meşteşugul lor, neavînd nici un folos din învăţătura lor întru iscusinţa doctoricească. Iar cei pe care tu îi numeşti dumnezei, cum se vor îngriji de sănătatea cuiva, cînd nici lor nu pot să-şi ajute cu ceva? Dacă vrei să cunoşti adevărul, încearcă un lucru: Iată, cel care şade lîngă tine este orb de un ochi; deci, să-i dea idolii tăi vederea dacă pot şi eu după aceasta nimic nu voi mai zice". Iar Valerie a zis: "Oare se poate ca să fie cineva care să-l vindece pe orb?" A răspuns sfîntul: "Nu numai aceasta, ci şi alte boli nevindecate lesne vor fi tămăduite de acela care va chema pe Hristos, tămăduitorul tuturor bolilor". Iar Valerie a zis: "Deci, să vedem acum ceea ce spui; fă-l ca înaintea noastră să vadă, dacă poţi". A răspuns Papil: "Nu voiesc eu ca să fac aceasta mai întîi, pentru că mă tem să nu socoteşti că această minune a fost făcută de către idolii tăi. Mai întîi doctorii voştri să cheme pe oricare dintre zeii lor şi abia după aceasta eu voi arăta puterea Dumnezeului meu".

Atunci Valerie a chemat pe slujitorii săi şi le-a poruncit să-i cheme pe zei într-ajutor şi să tămăduiască ochiul cel orb al sfetnicului său. Iar ei au strigat către zeii lor, chemînd fiecare dintr-înşii pe zeul său, unul pe Apolon, altul pe Asclepios, altul pe Die, iar altul pe Ermis. Şi s-a făcut un lucru vrednic de rîs, căci toată ziua s-au rugat către cei ce nu puteau să le ajute nimic, strigau către cei surzi, aduceau jertfe celor neînsufleţiţi şi nu dobîndeau cererea lor şi nici n-au putut să lumineze ochiul trupesc, singuri fiind orbiţi cu sufletul. Iar robul lui Hristos, Sfîntul Papil, a ridicat ochii cei trupeşti şi cei sufleteşti spre ceruri şi a chemat pe Domnul cel milostiv. Apoi, cu mîna sa s-a atins de ochiul celui orb şi a făcut semnul crucii pe dînsul şi îndată omul a văzut bine. Şi nu numai cu ochiul cel trupesc a văzut omul acela, ci şi cu ochii cei sufleteşti s-a luminat, căci lumina cea dumnezeiască s-a atins de inima lui şi, deşteptîndu-se ca din somn, a cunoscut neputinţa deşerţilor zei şi a înţeles puterea Domnului Dumnezeu Iisus Hristos, lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume şi a crezut într-Însul. Şi nu numai omul acela, ci şi altă mulţime de popor, prin minunea aceea a venit la cunoştinţa dreptăţii, căci pe cine n-a adus întru mirare şi încredinţare acea preaslăvită minune? Şi fiecare, văzînd şi auzind aceasta, zicea: "Cu adevărat, mare este puterea lui Hristos şi Acela este Dumnezeu adevărat".

Dar cu toate că ei preamăreau pe Dumnezeul cel adevărat, Valerie cel fărădelege n-a voit să-L recunoască şi cu mai mare mînie s-a aprins împotriva Sfîntului Papil şi în loc de mulţumire pentru acea facere de bine, a poruncit ca Sfîntul Papil să fie spînzurat pe un lemn şi să fie bătut fără cruţare.

Fiind bătut acel frumos trup al Sfîntului Papil, el nu pătimea nici o durere din cauza bătăilor, ci se mîhnea că nu primeşte chinuri mai grele. Iar Valerie, văzîndu-şi chinurile biruite de vitejia mucenicului, s-a mîniat şi mai tare şi a adus asupra sfîntului chinuri peste chinuri. A aprins foc sub coapsele lui şi a poruncit să fie bătut cu pietre, dar nici împotriva focului nu s-a arătat mucenicul nerăbdător şi pietrele cădeau în alt loc, ca şi cum şi pietrele cinsteau trupul care pătimea pentru Hristos, căci îi lovea mai ales pe cei ce le aruncau, nevătămînd de loc pe Sfîntul Papil.

După ce s-a ostenit Valerie şi nu ştia ce fel de chinuri să mai poruncească împotriva sfîntului, a mai contenit cu bătaia, socotind că dacă nu vor fi bătuţi o vreme, rănile lor se vor aprinde (infecta) şi aceasta îi va face mai slabi la bătaia care urma să fie după aceea. Dar sfinţii, care îl aveau aproape pe Hristos, doctorul, pentru care de bunăvoie pătimeau chinuri şi dureri, nu numai de dureri, ci şi de vînătăi şi de răni s-au tămăduit, încît nici urmă de rană nu se mai vedea pe trupul lor, lucru care a mirat mult pe nebunul judecător, pentru că, cu cît li se uşurau durerile, cu atît mai mult inima lui Valerie bolea şi ca de foc se învăpăia de mînie.

După puţină vreme a stat Valerie iarăşi la judecată, suflînd cu turbare şi căutînd cu ochi mînioşi. Iar sfinţii mucenici stăteau înaintea lui, cu privire frumoasă şi cu faţă veselă, de parcă erau chemaţi la un ospăţ. Şi nelegiuitul, vrînd cu mînie să-i îngrozească, a auzit din gura lor cea îndrăzneaţă nişte cuvinte ca acestea: "Pentru ce, o! judecătorule, faci atîta osteneală ţie şi slujitorilor tăi, adeseori aducîndu-ne, purtîndu-ne şi chinuindu-ne pe noi şi nu pronunţi asupra noastră hotărîrea cea mai de pe urmă? Ori nădăjduieşti că ne vei abate pe noi de la Hristos, Dumnezeul nostru şi de la adevăr? Mai bine morţi ne vei vedea pe noi, decît să ne supunem poruncii tale celei fără Dumnezeu". După ce sfinţii au grăit aceste cuvinte, îndată slujitorii au aşternut pe pămînt hîrburi şi piroane de fier şi pe acestea i-au pus goi pe mucenici cu faţa în jos şi i-au tîrît, bătîndu-i cumplit. Dar nici în aceste chinuri n-a lăsat Domnul pe robii Săi, pentru că a sosit cu ajutorul Său, suflînd în faţa lor şi scoţîndu-i din acel necaz, căci îndată cioburile şi piroanele cele de fier, fără de veste au pierit, iar sfinţii au rămas nevătămaţi.

După aceasta judecătorul cu şi mai mare mînie împotriva lor s-a pornit şi a poruncit ca să le fie tăiate coapsele cu briciul; dar sfinţii le răbdau pe toate cu vitejie, mărind pe Dumnezeu.

Apoi au adunat fiare cumplite şi, fiind aduşi mucenicii, au slobozit asupra lor o ursoaică şi toţi au crezut că ursoaica se va repezi asupra lor şi că îi va rupe îndată şi va ucide trupurile lor, dar ursoaica n-a arătat nimic din năravul ei de fiară, ci, ca şi cum ar cinsti sfintele lor picioare, s-a culcat lîngă ei şi le-a cuprins picioarele. Apoi au slobozit un leu, pe care numaidecît l-au îmblînzit, ca şi pe ursoaică, dar şi mai mare putere dumnezeiască s-a arătat prin el, căci, răcnind, a grăit cu glas omenesc, ocărînd pe chinuitori şi sălbăticia lor. Iar ei, astupîndu-şi urechile, socoteau că toate acestea sînt farmece ale sfinţilor mucenici. Atunci judecătorul a poruncit ca aceştia să fie aruncaţi într-o groapă plină cu var nestins. Dar în zadar se ostenea nebunul, împotrivindu-se lui Dumnezeu, Cel ce păzea pe robii Săi pretutindeni nevătămaţi, pentru că după trei zile petrecute în groapa cu var au ieşit întregi şi sănătoşi de acolo.

Valerie, cu cît îi vedea mai mult pe sfinţi de nebiruit, cu atît mai mult se mînia împotriva lor şi încălţîndu-i cu încălţăminte de fier, plină de piroane ascuţite, i-a silit să alerge, dar nici aşa n-a putut să-i biruiască pe ostaşii lui Hristos, cei de nebiruit. Făcînd foc şi înroşind un cuptor foarte mult, a aruncat în el pe sfinţi şi împreună cu sfinţii a intrat şi Fericita Agatonica, sora Sfîntului Papil, în mijlocul văpăii, vrînd ca şi ea să fie părtaşă aceloraşi nevoinţe, dorind să moară pentru Hristos. Dar cuptorul cel înfocat nu numai că nu i-a ars pe ei, ci s-a răcorit cu puterea lui Hristos, pentru că pogorîndu-se o ploaie mare, focul s-a stins şi cuptorul s-a răcorit. După ce sfinţii au ieşit din cuptor nevătămaţi, iarăşi au fost duşi în temniţă unde cîntau lui Dumnezeu ca într-o biserică.

Judecătorul, neştiind ce să mai facă, se ruşina, fiind biruit. Apoi a pronunţat asupra lor hotărîrea cea mai de pe urmă, adică să li se taie capetele. Sfinţii, fiind duşi împreună cu Agatonica la locul de ucidere, se bucurau şi, ridicînd ochii şi mîinile lor spre cer, făceau rugăciuni nu numai pentru dînşii, ci şi pentru cei ce îi ucideau pe ei. Şi aşa şi-au sfîrşit nevoinţa lor, murind cu ucidere de sabie. Iar sfintele lor trupuri, cele fără de cinste aruncate şi nebăgate în seamă, le-au luat credincioşii în taină şi cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

Responsabilităţile creştinului

2009-10-13T11:20:00.002+03:00

Dorind să-L ispitească pe Domnul Hristos, unul dintre farisei L-a întrebat care este cea mai mare poruncă, iar Mântuitorul i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“.

Răspunsul Domnului dat fariseului ne arată că fiecare creştin are responsabilităţi faţă de Dumnezeu, faţă de sine însuşi şi faţă de aproapele.

În raport cu Dumnezeu, creştinul are datoria de a-L cunoaşte, de a-L recunoaşte ca şi Creatorul, Binefăcătorul, Sfinţitorul şi Judecătorul său. Toată slujirea şi tot cultul de adorare trebuie să fie doar faţă de Dumnezeu, aşa cum ne învaţă prima poruncă a Decalogului, precum şi Mântuitorul, prin cuvintele spuse cu prilejul ispitirii Lui de către diavol: „Piei, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti“.

Creştinul Îi slujeşte lui Dumnezeu prin practicarea celor trei virtuţi teologice (credinţa, nădejdea şi dragostea) şi prin împlinirea cu conştiinciozitate a tuturor actelor de cult, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe (rugăciunea, respectarea Duminicii şi a celorlalte zile de sărbătoare, cinstirea îngerilor, a sfinţilor, a sfintelor moaşte, a sfintelor icoane, a sfintelor cruci, respectarea persoanelor, lucrurilor şi numelor sfinţite de Dumnezeu, ţinerea jurământului şi votului, mărturisirea fără sfială şi teamă a învăţăturii sfintei noastre Biserici Ortodoxe, urmând exemplul Mântuitorului, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Mucenici).

Potrivit moralei creştine, binele se identifică cu Dumnezeu, iar cunoaşterea binelui se identifică cu cunoaşterea lui Dumnezeu. De asemenea, binele nu este obiect, ci persoană. De aceea, cunoaşterea binelui nu este asemenea cunoaşterii obiectelor, care se realizează la nivelul unor raporturi impersonale, ci se face la nivelul comuniunii personale. (pr. Gheorghe Mihaila in ziarul Lumina)

Vindecarea unui lepros

2009-10-13T11:08:00.005+03:00

„12.Şi pe când erau într-una din cetăţi, iată un om plin de lepră; văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti.

13. Şi întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, fii curăţat! Şi îndată s-a dus lepra de pe el.

14. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci, mergând, arată-te preotului şi, pentru curăţirea ta, du jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie lor.

15. Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor.

16. Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi Se ruga.“

(Luca 5, 12-16 Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

Roadele lanturilor Sfantului Apostol Pavel

2009-10-13T10:53:00.005+03:00

"8. Căci martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pe voi pe toţi, cu dragostea lui Hristos Iisus.

9. Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere,

10.Ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos,

11. Plini de roada dreptăţii, care este prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

12. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei,

13. În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi;

14. Şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu."

(din Epistola catre filipeni a Sfantului Apostol Pavel-cap.1, din Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

mai stai un pic si citeste si Evanghelia zilei:http://invat-sa-fiu-buna.blogspot.com/2009/10/vindecarea-unui-lepros.html

Rugaciunile incepatoare

2009-10-12T12:42:00.002+03:00

In numele tatalui si al fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.(de 3 ori)

Impărate ceresc, Mângăietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătătilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de 3 ori). Slavă... Şi acum...

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împaraţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelilie noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Psalmul 50

2009-10-12T12:40:00.002+03:00

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Crezul- Simbolul credintei

2009-10-12T12:39:00.003+03:00

Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal prin Care toate s-au facut.

Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, Care din Tatal purcede; Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci.
Intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa vie. Amin.

Axionul

2009-10-12T12:38:00.004+03:00

Cuvine-se cu adevarat, sa Te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita, fara de asemanare, decat serafimii, care fara stricaciune, pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut,
Pe Tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.

Rugaciunea de luni, marti,

2009-10-12T12:33:00.006+03:00

Marti:

Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpîne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.

Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele, şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

Luni:

Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!

O Doamne, astăzi îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai. La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc, pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea, stând în jurul meu şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo, pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.

Rugaciunea parintilor pentru copii

2009-10-12T12:29:00.011+03:00

Doamne, Dumnezeul cerului si al pamantului, care cu intelepciunea Ta ai zidit pe om din tarana si ai suflat in fata lui suflarea de viata facandu-l om viu, vietutor vremelnic si vesnic; apoi, binecuvantandu-l, ai zis: " Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si-l stapaniti"; iar in Cana Galileei, prin Unicul Tau Fiu, Iisus Hristos, ai binecuvantat nunta si prin aceasta nasterea de fii si fiice, cu adanca umilinta Te rugam, ajuta-ne cu Darul Tau, totdeauana a ne implini datoriile noatre de parinti , in crestera buna a copiilor nostri.

Doamne, Dumnezeul milelor, milostiveste-Te spre noi si casa noastra si in marea Ta bunatate varsa cu imbelsugare Harul Tau peste toti copiii nostri. Milostiveste-Te Doamne, spre noi si spre fii nostri, pe care Tu ni i-ai daruit.

Mult milostive, Doamne, care dai hrana pasarilor cerului si tuturor vietuitoarelor pamantului, Cel ce pazesti floarea ce rasare in mijlocul stancilor, hraneste, creste si pazeste cu bine si pe copiii nostri. Ajuta-ne, Doamne, sa rasadim in fiinta lor tot ce-i bun si folositor, Sfintei Biserici, neamului si bineplacut Tie, ca printr-insii sa se preamareasca Numele Tau cel Sfant. Umple-i, Doamne de intelepciune luminata si pricepere sfanta, care se pogoara de la Tine. Apara-i pe ei de toate cursele vrajmasilor, vazuti si nevazuti. Porunceste ingerilor tai, ca totdeauna sa fie calauzitorii si povatuitorii lor luminati, spre toate faptele cele bune. Rugamu-ne Tie, Doamne, deschide mintea lor ca sa te cunoasca pe Tine, cat se poate mai mult. Amin!

Rugăciunea soţiei pentru soţul ei

2009-10-12T12:29:00.009+03:00

O, Doamne Preabunule, Tu mi-ai dat un soţ al zilelor mele pe pământ, părtaş sorţii mele şi sprijinul meu în vremea călătoriei acestei vieţi. Fă să cunosc că el este cel ce îngrijeşte de mine şi ajută-mă să nu întristez niciodată zilele lui, nici să fiu nemulţumitoare faţă de cel care , cu toate puterile sale mă sprijină şi mă îngrijeşte. Fă-mă supusă şi îndatoritoare, ca nu cumva printr-o purtare necuviincioasă, să-i adaug la osteneli şi să-i amărăsc pâinea ce-o câştigă pentru mine şi copiii noştri.

Izvorule al înţelepciunii, luminează-mă să cunosc toate virtuţile casniciei şi printr-o înţeleaptă chivernisire să păstrez ceea ce el adună cu osteneli şi prin sudoarea feţei sale. Ajută-mi ca prin supunere, prin dulceaţa purtării mele, prin răbdarea şi dragostea mea, să încununez zilele lui cu flori şi cu bucurii, să împart cu el, fără cârtire toate loviturile vieţii şi să-i fiu însoţitoare nedespărţită, precum în fericire aşa şi în necaz.

Păzeşte-mă de împodobirile necumpătate şi de necuviinţele în care cad femeile care nu cunosc preţul unui soţ bun, punându-şi toată fericirea lor în podoabe şi petreceri zgomotoase şi deşarte ce atrag după sine neînţelegeri, dezamăgire şi dureri. Ajută-mi să deprind toate virtuţile care fac podoaba femeii, pentru ca dacă vârsta sau bolile îmi vor ridica floarea frumuseţii şi a tinereţii să-mi rămână o inimă vrednică de dragostea soţului meu şi a fiilor noştri, ca să le dau pildă bună, întărindu-i în puterea virtuţii. Ascultă, Preabunule, glasul meu cel umilit, şi trimite binecuvântarea Ta asupra zilelor noastre. Amin.

Cuviosul Cozma, Episcopul Maiumei

2009-10-12T10:53:00.009+03:00

Părinţii Sfîntului Ioan Damaschin vieţuind în cetatea Damascului, au luat la dînşii pe un copil sărman şi anume pe Cozma, care era de loc din Ierusalim şi care rămăsese de mic orfan de părinţii săi care erau creştini. Pe acesta, părinţii lui Ioan Damaschin, care erau iubitori de săraci, l-au făcut ca pe fiul lor şi l-au crescut împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Apoi răscumpărînd de la agareni pe un călugăr ce se numea tot Cozma, fost robit în Italia, care era foarte înţelept, i-au dat acestuia spre învăţătura dumnezeieştilor Scripturi pe amîndoi copii: pe Ioan, fiul lor cel firesc, şi pe Cozma, fiul cel înfiat. Cozma, înaintînd în vîrsta înţelegerii şi învăţînd iscusinţa înţelepciunii, a lăsat lumea cea deşartă şi, ducîndu-se în mănăstirea Sfîntului Sava, a luat asupra sa jugul monahicesc, bine nevoindu-se cu el şi ca o stea pe bolta cerului a strălucit în Biserica lui Hristos, prin viaţă şi prin dumnezeiască înţelegere. Pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest cuvios l-a îndemnat pe Sfîntul Ion Damaschin să scrie către dreptcredincioşi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Şi amîndoi, prin cuvînt şi prin scris, s-au nevoit mult împotriva luptătorilor sfintelor icoane. El a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare şi canoane. El a cinstit cu cîntări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină şi Patimile cele de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi alte praznice dumnezeieşti.

Apoi a fost ales de patriarhul Ierusalimului episcop la Maiuma şi, bine vieţuind, cu dumnezeiască rîvnă a povăţuit turma la păşunea cea mîntuitoare şi, ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a odihnit întru Domnul.

Liber nu este acela care face ce vrea

2009-10-12T10:53:00.007+03:00

Pentru a avea o viaţă morală şi plăcută lui Dumnezeu, e necesar să fie respectate poruncile dumnezeieşti. Prin aceste porunci, Dumnezeu îşi arată voia Sa, după care trebuie să se călăuzească creştinul în viaţă, căci spune Mântuitorul: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu Mă voi arăta lui“.

Creştinii care ţin poruncile din iubire faţă de virtute sau faţă de Dumnezeu şi nu de frică sau din interese personale, experiază libertatea cea în Hristos, ca fii ai lui Dumnezeu. Clement Alexandrinul a sesizat că lucrarea creştinului desăvârşit este aceea de a ocoli răul şi de a săvârşi binele nu de frică sau pentru răsplată, ci din dragoste de Dumnezeu. Astfel, în vreme ce începătorul ocoleşte păcatul fiindcă se teme de pedeapsă, cel desăvârşit îl ocoleşte dezinteresat şi ţine poruncile din dragoste de Dumnezeu.

Adevărata libertate este condiţionată de cunoaşterea şi urmarea adevărului mântuitor, descoperit lumii de Fiul lui Dumnezeu. Despre această libertate le-a vorbit creştinilor Sf. Apostol Pavel: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei“.

Respectarea poruncilor lui Dumnezeu menţine comuniunea cu El. Atunci când acestea nu sunt ţinute, voinţa omului acţionează independent de Dumnezeu, pierde comuniunea cu El, iar viaţa lui se reduce la o existenţă stricăcioasă, supusă păcatului. Astfel, omul se îndepărtează nu doar de Dumnezeu, ci şi de aproapele său, devenind robul propriei sale voi.

Libertatea este un privilegiu al persoanelor care trăiesc în virtute şi har. Cine trăieşte în virtute şi har este liber. Căci „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege“. (pr. Gheorghe Mihaila in Ziarul Lumina)

Sfinţii Mucenici Tarah, Prov şi Andronic

2009-10-12T10:52:00.012+03:00

În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dînşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrîn şi cinstit şi a zis către dînsul: "Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întîi a te întreba, ca pe cel mai bătrîn dintre toţi". Iar Tarah a răspuns: "Sînt creştin". Şi i-a zis Antipatul: "Nu-mi spune mie credinţa ta cea necurată, ci spune-mi numele tău". Iar Tarah iarăşi a zis: "Sînt creştin". Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: "Bateţi-l peste gură şi spuneţi-i să nu răspundă aşa înaintea judecătorului". Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: "Eu vă spun că sînt creştin şi acest nume îmi este mai scump decît numele cel dat de părinţii mei. Iar dacă vreţi să-l ştiţi şi pe acesta, vă spun că părinţii mei m-au numit Tarah, iar cînd eram ostaş mă numeau Victor". Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: "De ce neam eşti, Tarahe?" A răspuns Tarah: "Sînt de neam roman şi am slulbă de ostaş şi sînt născut în Claudiopol, cetatea Siriei şi pentru că sînt creştin am lăsat ostăşia".

Antipatul i-a zis: "Nevrednic ai fost de a fi ostaş, însă spune-mi cum ai ieşit din oaste?" Iar Tarah i-a răspuns: "L-am rugat pe Publion voievodul şi m-a eliberat". Maxim Antipatul a zis: "Cruţă-ţi bătrîneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpînesc lumea se închină lor". Iar Tarah a răspuns: "S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana". Atunci Antipatul a zis către slujitori: "Sfărmaţi-i fălcile, căci grăieşte împotriva împăraţilor, spunînd că aceştia s-au rătăcit". Iar Tarah a zis: "Am grăit şi voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca nişte oameni". Iar Antipatul a zis: "Lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor noştri". Tarah răspunse: "Eu Dumnezeului meu îi slujesc şi Îi aduc jertfă nu cu sînge, ci cu inimă curată". Antipatul a zis: "Te sfătuiesc să-ţi cruţi bătrîneţile tale şi să laşi deşertăciunea creştinească şi să jertfeşti zeilor". Tarah i-a zis din nou: "Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu şi nu mă voi depărta de la El". Antipatul a zis: "Alta este legea pe care se cade a o păzi". Iar Tarah a răspuns: "O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă porunceşte vouă, păgînilor, să cinstiţi pietrele şi lemnele, lucruri făcute de mîini omeneşti şi să vă închinaţi lor". Şi Antipatul a poruncit celor ce stăteau de faţă să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdînd loviturile, zicea: "Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mîntuieşte". Antipatul a zis: "Eu te voi întoarce de la această nebunie şi te voi face înţelegător".

Mucenicul i-a zis: "Fă ceea ce voieşti, ai stăpînire asupra trupului meu, dar nu şi asupra sufletului meu". Maxim Antipatul a spus: "Dezbrăcaţi hainele de pe dînsul şi să fie bătut cu toiege". Iar Tarah, pe cînd era bătut, grăia: "Acum într-adevăr m-ai făcut înţelept şi priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre Fiul Lui". Iar Antipatul a zis: "Nedreptule şi blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujeşti, şi acum mărturiseşti doi, adică pe Dumnezeu şi pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujeşti la aceşti doi, iar de zeii noştri cei mulţi te lepezi?" A răspuns Tarah: "Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu". A zis antipatul: "N-ai numit tu pe Dumnezeu şi pe Hristos?"

Tarah i-a zis: "Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, nădejdea tuturor creştinilor; şi, pătimind pentru El, ne mîntuim". Maxim Antipatul a zis: "Lasă vorba multă şi jertfeşte zeilor noştri". Iar Tarah a răspuns: "Nu sînt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez". Iar un sutaş, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: "O! omule, cruţă-te pe tine şi închină-te zeilor, ascultă sfatul meu". Tarah a răspuns: "Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei". Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanţuri mari de fier şi să fie aruncat în temniţă. După aceea antipatul a zis către slujitor: "Aduceţi-mi pe altul". Iar Dimitrie sutaşul a zis: "Iată, stăpîne, stă de faţă înaintea ta".

Iar Numerie Maxim Antipatul, văzînd pe celălalt creştin stînd înaintea lui, a zis: "Spune-mi mai întîi numele tău". Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: "Cel dintîi şi cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creştin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov". Antipatul l-a întrebat: "De ce neam eşti Prove?" Iar Prov a răspuns: "Tatăl meu era din Tracia şi eu m-am născut în Perghia Pamfiliei şi sînt creştin". Maxim Antipatul a zis: "La nimic nu-ţi foloseşte numele de creştin. Ascultă-mă pe mine, jertfeşte zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri şi nouă să ne fii prieten". Prov a răspuns: "Nu voiesc cinste de la stăpînitori şi nu doresc prietenia voastră, pentru că slava şi mulţimea bogăţiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu". Antipatul a zis: "Dezbrăcaţi-l, întindeţi-l jos şi bateţi-l cu vîne de bou". Şi bătîndu-l pe Sfîntul Prov, sutaşul Dimitrie, i-a zis: "O! omule, vezi sîngele tău curgînd pe pămînt, deci cruţă-te pe tine".

Prov i-a răspuns: "Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credinţa mea". Maxim Antipatul a zis: "Oare lăsa-vei deşertăciunea ta, ori vei rămîne în împietrirea ta?" Atunci Prov i-a zis: "Nu sînt deşert, ci sînt mai îmbărbătat decît voi întru Domnul". Atunci Antipatul a zis către slujitori: "Întoarceţi-l şi bateţi-l şi pe pîntece". Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: "Doamne ajută-mi mie, robul Tău". Antipatul a spus slujitorilor săi: "Bateţi-l şi-l întrebaţi: unde este ajutorul lui?" Prov a răspuns: "Ajutorul meu îmi ajută şi-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui şi nu mă plec din cauza lor la voia ta". Maxim Antipatul a zis: "Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pămîntul s-a umplut de sîngele tău". Prov i-a răspuns: "Aceasta s-o ştii: atunci cînd trupul meu pătimeşte pentru Hristos, sufletul meu se tămăduieşte şi învie". Şi judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfînt şi a zis: "Legaţi-i cu fiare mîinile şi picioarele şi aruncaţi-l în temniţă şi să nu lăsaţi pe nimeni să meargă la dînsul şi să nu aibă nimeni grijă de el".

După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creştin şi fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: "Sînt creştin". Antipatul a zis: "Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ţi se cade ca în alt chip să răspunzi". Iar el a răspuns: "Numele de obşte între oameni îmi este Andronic". Maxim Antipatul i-a zis: "De ce neam eşti Andronic?" Andronic a răspuns: "Sînt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului". Apoi Maxim Antipatul i-a spus: "Cruţă-te pe tine şi ascultă-mă ca pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici şi au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinsteşte pe zeii care sînt mai mari şi sînt părinţii noştri". Andronic i-a zis: "Bine i-ai numit pe ei părinţi; căci voi aveţi tată pe Satana şi sînteţi fii ai diavolului şi faceţi voia lui". Maxim Antipatul a zis: "Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu ştii că acum îţi sînt pregătite chinurile cele grozave?"

Andronic a răspuns: "Nu cumva ţi se pare judecătorule că eu sînt nebun ca să fiu mai prejos decît pătimitorii care au fost înaintea mea? Sînt gata la toate chinurile" Iar sutaşul Dimitrie a zis către Andronic: "Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ţi cădea carnea de pe oase". Iar Andronic i-a răspuns: "Mai bine este să piară trupul meu, decît să faceţi cu sufletul meu ceea ce voiţi". Maxim Antipatul a zis: "Ascultă de noi şi jertfeşte zeilor, mai înainte de a pieri". Andronic a răspuns: "Din tinereţele mele niciodată n-am slujit zeilor şi nici acum nu voi jertfi lor". Iar Maxim Antipatul a zis: "Răniţi-i trupul". Apoi Anxie, un sutaş din altă ceată, stînd acolo a zis către Andronic: "Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci aceasta". Andronic i-a răspuns: "Eşti bătrîn şi nu ai înţelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor şi să jertfesc diavolilor". Iar cînd era bătut, antipatul i-a zis: "Au nu simţi durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuţi şi nu te depărtezi de la deşertăciunea ta care nu poate să te mîntuiască pe tine?" Andronic i-a răspuns: "Aceea ce tu numeşti deşertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înţelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veşnică". Antipatul i-a zis: "Cine te-a învăţat nebunia aceasta?" Iar Andronic a răspuns: "Cuvîntul cel ce viază şi întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre". Maxim Antipatul a zis: "Lasă-ţi nebunia ta pînă ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri". Andronic a răspuns: "Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpînire asupra lui, fă cu el ce voieşti". Antipatul a zis: "Bateţi-l peste gură". Andronic a răspuns: "Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaş de oameni".

Iarăşi a zis antipatul: "Pentru ce nu asculţi poruncile împărăteşti şi socoteşti întru nimic judecata mea?". Andronic a răspuns: "Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre mila şi dreptatea Lui, de aceea cutez şi pătimesc toate acestea". Judecătorul a zis: "O! vrednicule de moarte! Oare au greşit împăraţii?" Andronic i-a răspuns: "În adevăr au greşit, căci de veţi voi să înţelegeţi, veţi cunoaşte că este mare păcat şi fărădelege a aduce jertfe diavolilor". Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: "Întoarceţi-l şi împungeţi-l între coaste". Şi Andronic îi grăia: "Înaintea ta sînt, chinuie-mi trupul cum voieşti". Şi aceasta făcîndu-se, Andronic a zis: "S-a întărit în bătăi trupul meu". Judecătorul a răspuns: "După puţin timp nu vei mai fi". Andronic a răspuns: "Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decît scornirile răutăţii tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri". Iar antipatul a zis către slujitori: "Puneţi fiare pe grumazul lui, ferecaţi-i picioarele şi să faceţi de strajă lîngă el".

După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăşi la judecată şi i-a supus pe creştini la întrebări. Mai întîi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrîn, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărîme gura cu pietre şi să-i zdrobească dinţii. Apoi a zis către slujitori: "Aduceţi foc şi întindeţi-i mîinile şi puneţi foc pe dînsele". Tarah a zis: "Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem ca nu cumva, învoindu-mă cu păgînătatea ta, să cad în focul cel nestins". Şi cînd au pus foc pe mîinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: "Iată, se ard cu foc mîinile tale. Pentru ce nu-ţi laşi nebunia ta şi nu jertfeşti zeilor?" Tarah a răspuns: "Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încît să mă învoiesc cu dorinţa ta? Să ştii că, avînd ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate şi sînt gata la toate chinurile ce-mi pregăteşti". După aceasta antipatul a poruncit să-l spînzure cu capul în jos şi să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecînd apoi oţet cu sare, să-l toarne în nările lui. Şi chinuind în multe chipuri pe Prov şi pe Andronic, bătîndu-i, arzîndu-i, strujindu-i cu fiare ascuţite şi presărîndu-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanţuri pînă a doua zi.

A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutaşul: "Să chemi la mine pe necuraţii creştini". Sutaşul i-a răspuns: "Iată, stau înaintea ta, stăpîne". Antipatul a zis către Tarah: "Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi şi de lanţuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ţi credinţa ta care nu-ţi foloseşte la nimic şi jertfeşte zeilor prin care toate se ţin". Tarah a răspuns: "Nu poate să fie neadevăr mai mare decît acesta, de vreme ce nu aceştia au putut să rînduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul şi veşnicile munci şi nu numai lor, ci şi tuturor celor ce fac voia lor". Antipatul a zis: "Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu ştii că pentru cuvintele tale fără de ruşine îndată voi lua capul tău şi aşa mai curînd vei sfîrşi cu chinurile?" Tarah a răspuns: "Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungeşte-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinţei mele". Atunci antipatul a zis: "Vor pătimi cu tine şi prietenii tăi şi vor muri după lege".

Tarah a răspuns: "Vorbeşti nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăţi mor, iar noi cei ce nu ştim răul şi pătimim pentru Domnul nostru, aşteptăm ca de la Dînsul să luăm răsplată". Antipatul a zis: "Blestematule şi necuratule! Ce fel de răsplată aşteptaţi, cînd vieţuiţi întru fărădelege?" Tarah i-a răspuns: "Nu se cade ţie, necredinciosule, să ştii ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mîniei tale". Maxim a zis: "Dar grăieşti cu mine cu aşa îndrăzneală ca şi cum ai fi prietenul meu?" Iar Tarah a răspuns: "Nu sînt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc aşa şi nimeni nu poate să mă oprescă". Şi Maxim a zis: "Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!" Tarah a răspuns: "Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împăraţii tăi, nici tatăl vostru Satana".

Maxim Antipatul a zis: "Legaţi-l, de vreme ce este nebun". Tarah a răspuns: "De aş fi fost nebun, m-aş fi învoit cu păgînătatea ta". Antipatul, legînd pe sfînt, i-a zis: "Jertfeşte zeilor mai înainte, pînă ce nu te voi chinui după faptele tale". Tarah a răspuns: "Fă ceea ce voieşti, necuratule!" Şi Maxim a zis: "Să nu socoteşti că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui pînă te voi ucide, iar rămăşiţele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor". Atunci Tarah i-a spus: "Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voieşti să faci". Iar Maxim i-a zis: "Socoteşti că după moartea ta nişte femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?" Şi în continuare a spus: "De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvîrşire trupul tău". Şi Tarah a răspuns: "Şi acum şi după moarte fă ce vrei cu trupul meu". Maxim i-a zis din nou: "Jertfeşte mai întîi zeilor". Iar Tarah i-a răspuns: "Nelegiuitule, ţi-am spus de atîtea ori că nu voi jertfi zeilor". Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: "Sfărmaţi-i faţa şi gura". Şi făcîndu-se acestea, Tarah a grăit: "Faţa mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat".

Judecătorul a zis: "Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deşarte şi jertfeşte zeilor, ca să te poţi izbăvi de chinurile acestea". Tarah a răspuns: "Mă socoteşti că sînt nebun şi că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu vieţuieşti cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ţi-l vei pierde". Atunci antipatul a zis către slujitori: "Înroşiţi o ţeapă de fier şi puneţi-o în fălcile lui". Răbdînd şi aceasta, Tarah a zis: "Şi mai mari decît aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor". Apoi judecătorul a poruncit ca, aducînd un brici, să-i fie tăiate urechile şi să-i fie jupuită pielea de pe cap şi să-i pună cărbuni aprinşi pe cap. Iar Tarah grăia: "Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întăreşte ca să sufăr armele războiului tău". Făcîndu-se toate acestea, antipatul a zis: "Ardeţi în foc alte ţepuşe şi le puneţi la subţiorile lui". Şi Tarah, răbdînd şi aceasta, grăia: "Să caute Domnul din ceruri şi să te judece pe tine". Şi antipatul l-a întrebat: "Pe care domn chemi, blestematule". Iar Tarah a răspuns: "Chem pe Domnul pe care tu nu-L ştii, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui". Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă şi să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutaşul a zis: "Iată stăpîne, înaintea ta stă Prov". Şi antipatul a grăit: "Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăţînare şi s-a căit de aceasta; deci jertfeşte acuma zeilor ca să fii cinstit şi de noi şi de zei!"

A răspuns Prov: "Gîndul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit şi ai văzut şi ştii că nu poţi să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimîntîndu-mă de cel cu care mă îngrozeşti. Deci ce aştepţi mai mult?" Antipatul a zis: "V-aţi sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădaţi de zei". Apoi a poruncit ca să-l lege şi să-l spînzure cu capul în jos, zicîndu-i: "Cruţă-ţi trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sînt pregătite pentru tine". Prov i-a răspuns: "Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mîngîierea sufletului meu". Iar antipatul a zis către slujitori: "Ardeţi ţepile şi frigeţi-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun". Iar Prov a grăit: "Pe cît de nebun mă socoteşti că sînt, pe atît de înţelept sînt în Legea Dumnezeului meu". Antipatul iarăşi a zis către slujitori: "Ţepile cele arse în foc să le înfigeţi în spatele lui". Iar Prov, răbdînd, a grăit: "Să vadă Domnul din ceruri smerenia şi răbdarea mea".

După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne şi vin şi a zis: "Turnaţi-i pe gît vinul şi carnea să i-o băgaţi cu de-a sila în gura lui". Şi cînd slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: "Să caute Domnul dintru înălţimea scaunului Său şi să vadă sila aceasta şi să te judece pentru fapta ta". Judecătorul a zis: "Multe ai răbdat, ticălosule, şi iată, acum ai primit jertfă". A răspuns Prov: "N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaşte voia mea". Iar Maxim judecătorul a zis: "Ai mîncat şi ai băut din cele jertfite zeilor". Şi Prov a răspuns: "Ştie Domnul şi vede silnicia pe care o rabd". Şi judecătorul a poruncit slugilor sale: "Împungeţi-i pulpele cu ţepuşe înroşite în foc". Iar Prov i-a zis: "Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui". Antipatul a zis: "Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mîinile lui".

Prov a grăit: "Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mîinile mele să pătimească pentru numele Tău". Antipatul a zis: "Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea". A răspuns Prov: "Stăpînirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci". Antipatul a zis: "Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?" Şi a poruncit să-i scoată ochii. Făcîndu-se şi aceasta, Prov a zis: "Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată". Antipatul a zis: "După asemenea chinuri oare mai nădăjduieşti să rămîi viu? Sau aştepţi ca să te lăsăm să mori cu pace?" Prov i-a răspuns: "Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvîrşesc mărturisirea cea bună şi întregă şi să fiu ucis de tine fără de milă". Iar antipatul a zis către slujitori: "Luaţi-l, de aici, legaţi-l şi să fie păzit de străji, ca să nu vină la dînsul cineva din cunoscuţii lui şi să-l fericească pentru chinurile îndurate".

După aceasta antipatul a zis: "Aduceţi-mi-l înainte pe Andronic". Sutaşul a răspuns: "Iată, stăpîne, înaintea ta stă Andronic". Antipatul a zis către Andronic: "Jertfeşte zeilor ca să fii dezlegat din legături". Şi Andronic a răspuns: "Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!". Antipatul a zis: "Eşti îndrăcit, Andronic". Iar Andronic i-a răspuns: "Dacă aş fi îndrăcit, eu m-aş fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sînt îndrăcit, ci tu eşti îndrăcit şi orb, căci faci lucruri diavoleşti". Antipatul a zis către slujitori: "Faceţi snopi de rogoz şi puneţi-i în ulei încins şi ardeţi-i pîntecele". Şi slujitorii, îndată, dezlegîndu-l pe Andronic şi întinzîndu-l la pămînt, au pus o mulţime de rogoz în ulei încins şi l-au aprins pe pîntecele lui". Iar Andronic grăia: "Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută". Antipatul a zis: "Înfierbîntaţi ţepuşe şi puneţi-le între degetele lui".

Andronic a zis: "Vrăjmaş al lui Dumnezeu şi nebunule! Eşti cu totul plin de scorniri diavoleşti. Vezi trupul meu topit de chinuri şi ţi se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lîngă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu". Antipatul a zis: "Nelegiuitule, nu ştii pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise". Atunci Andronic a spus: "Să amuţeşti, necuratule, căci nu ţi se cade ţie să grăieşti rău de Dînsul". Iar antipatul a răspuns: "Ce folos îţi este ţie că nădăjduieşti spre Omul Acela pe care îl numeşti Hristos?" Andronic i-a răspuns: "Cu adevărat am folos şi mare răsplătire şi pentru El rabd toate acestea". Atunci antipatul a zis către slujitori: "Deschideţi-i gura şi puneţi-i în ea carne jertfită zeilor şi turnaţi vin". Şi făcîndu-se acestea, Andronic a zis: "Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd". Antipatul i-a zis: "Pînă cînd vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noştri". Iar Andronic i-a răspuns: "Să piară toţi cei ce se închină idolilor celor ciopliţi, şi tu şi împăraţii tăi!" Antipatul i-a răspuns: "O! nebunule, batjocoreşti pe împăraţii care au adus pace pentru mulţi ani?" Iar Andronic a răspuns: "Eu am blestemat pe pierzătorii şi băutorii de sînge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu braţul Său cel tare îi va tulbura şi-i va pierde". Iar antipatul a zis către slujitori: "Puneţi un fier în gura lui şi sfărmaţi-i dinţii, apoi să-i tăiaţi limba lui cea hulitoare şi la urmă să i-o ardeţi cu foc, ca să se înveţe a nu mai huli pe împăraţi". Şi slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător şi după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă.

Pînă aici sînt pătimirile sfinţilor, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea cînd sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Iar celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfîrşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi, povestind cele ce urmează:

"Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemînd pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliştea în care urma ca mucenicii să fie daţi spre mîncare fiarelor. Şi a doua zi de dimineaţă bărbaţii şi femeile au ieşit să vadă acea privelişte care avea loc cam la o mie de paşi departe de cetate. Cînd s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stam la un loc ascuns şi priveam cu frică. Mai întîi a dat pe alţi osîndiţi să fie mîncaţi de fiare şi care erau o mulţime. Apoi Maxim a poruncit ostaşilor ca să-i aducă pe creştinii mucenici, Tarah, Prov şi Andronic. Iar ostaşii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, cînd i-am văzut pe ei mergînd la acel cumplit chin, întorcîndu-ne feţele, am plîns. Apoi i-au aruncat pe sfinţi în mijlocul fiarelor şi văzînd asemenea privelişte a intrat spaima în toţi şi au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Şi mulţi au plecat de la priveliştea aceea vorbind rău de Maxim şi de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzînd acest lucru, a poruncit ostaşilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.

Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor şi pentru că ele nu s-au atins de dînşii, a poruncit să fie bătuţi toţi cei ce au rînduit priveliştea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Şi a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Şi cînd s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărîta pe urs ca să-l sfîşie, dar ursul se arăta blînd. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliţă să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temîndu-se de Maxim Antipatul, se sîrguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dînd drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungînd-o cu mîna, o întărîta ca să-l mănînce, dar leoaica stătea lîngă Tarah de parcă era o oaie blîndă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntîndu-se şi mîniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărîte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temîndu-se, a început a striga: "Deschideţi uşa că leoaica o va sfărîma". Maxim, mîniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic.

Aşa s-au sfîrşit aceşti sfinţi mucenici. Şi Maxim, plecînd de acolo, a lăsat ostaşi să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraţilor, ca să nu fie recunoscute şi furate de creştini. Iar noi, văzînd acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemînare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinînd şi stînd împrejurul focului aprins pentru straja nopţii şi, plecînd genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorinţa noastră şi să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinţilor mucenici. Şi îndată s-a cutremurat pămîntul de tunete şi fulgere şi de ploaie cu furtună. Noi iarăşi ne-am rugat şi, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins şi nu mai era acolo nici un ostaş, pentru că toţi fugiseră din pricina furtunii. Şi am ridicat mîinile spre cer şi l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sînt moaştele sfinţilor mucenici, şi să le putem găsi pe cele adevărate în mulţimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă şi, deodată, trei luminări ca nişte stele s-au arătat deasupra moaştelor sfinţilor pe care, luîndu-le în taină, ne-am dus, călăuziţi de luminile cele cereşti care mergeau înaintea noastră şi cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui şi după aceea luminile cele cereşti nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peşteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinţilor acolo şi am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioşi. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întîmplă şi i-am găsit pe străjeri ucişi de Maxim. Iar noi am mulţumit Domnului nostru Iisus Hristos care vieţuieşte în vecii vecilor.

Noi: Macarie, Felix şi Verie, voim ca cealaltă vreme a vieţii noastre s-o petrecem cu dînşii, ca în acelaşi loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viaţa cea veşnică, împreună cu sfinţii pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiţi întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ne rugăm vouă să ne pomeniţi şi pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin.

Scrisă de notarii judecătorilor, în vremea cînd sfinţii erau întrebaţi la judecată. Mai apoi manuscrisul s-a răscumpărat cu mare preţ de către credincioşi şi a fost transcris, după care, mai pe urmă a scris-o Sfîntul Simeon Metafrast.

sursa http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-12-sf_tarah_prov_si_andronic.html

Iubirea apostolului pentru filipeni

2009-10-12T10:52:00.008+03:00

"1. Pavel şi Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:

2.Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos.

3.Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi,

4.Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,

5.Pentru împărtăşirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi până acum.

6.Sunt încredinţat de aceasta, că cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus,

7.Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi; căci vă port în inima mea, şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei, fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi har cu mine.

(din Epistola catre filipeni a Sfantului Apostol Pavel-cap.1, din Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

mai stai un pic si citeste si Evanghelia zilei: http://invat-sa-fiu-buna.blogspot.com/2009/10/iisus-vindeca-pe-soacra-lui-petru-si-pe.html

Iisus vindeca pe soacra lui Petru si pe altii

2009-10-12T10:38:00.003+03:00

"38. Si sculandu-Se din sinagoga, a intrat in casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsa de friguri rele si L-au rugat pentru ea.

39.Si El, plecandu-Se asupra ei, a certat frigurile, si frigurile au lasat-o. Iar ea, indata sculandu-se, le slujea;

40. Dar apunand soarele, toti cati aveau bolnavi de felurite boli ii aduceau la El; iar El, punandu-Si mainile pe fiecare dintre ei, ii facea sanatosi.

41. Din multi ieseau si demoni, care strigau si ziceau: Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Dar EL, certandu-i, nu-i lasa sa vorbeasca acestea, ca stiau ca El este Hristosul.

42. Iar facandu-se ziua, a iesit si S-a dus intr-un loc pustiu; si multimile Il cautau si au venit pana la El, si-L tineau ca sa nu plece de la ei.

43. Si El a zis catre ei: Trebuie sa binevestesc Imparatia lui Dumnezeu si altor cetati, fiindca pentru aceasta am fost trimis.

44. Si propovaduia in sinagogile Galileii."

(Luca 4, 38-44 Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

Cuviosii Andronic si Atanasia

2009-10-09T09:55:00.034+03:00

În vremea lui Teodosie cel Mare, împăratul grecesc, era un om în Antiohia anume Andronic, care se îndeletnicea cu meşteşugul de zlătar (lucrător de aur şi argint). Acesta a luat de nevastă pe fiica altui zlătar, pe care îl chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care însemnează "nemurire", căci, cu adevărat, slavă nepieritoare şi-a cîştigat prin viaţa ei cea sfîntă, precum va arăta sfîrşitul vieţii ei.

Andronic şi Atanasia, vieţuind cu cinste şi cu dumnezeiască plăcere, s-au înfrumuseţat cu toate bunătăţile, iar bogăţia lor, întru care erau îndestulaţi, o împărţeau în trei părţi: o parte o dădeau la săraci, alta o dădeau pentru împodobirea bisericii, iar alta o ţineau pentru trebuinţa casei lor. Şi erau cinstiţi şi iubiţi de toţi ceilalţi cetăţeni pentru blîndeţea şi faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu căruia i-au pus numele Ioan. Iar după aceea li s-a născut şi o fiică căreia i-au dat numele de Maria. Apoi, după naşterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaşte trupeşte, ci vieţuiau ca frate şi soră, iar sîrguinţa şi grija lor cea mare era pentru săraci, pentru că-i cercetau pe cei bolnavi, îi spălau, îi hrăneau, îi îmbrăcau şi cu averea lor erau mîngîierea străinilor şi săracilor. Şi în toate săptămînile, miercurea şi vinerea o petreceau în post şi în rugăciuni. Vieţuind ei aşa, a voit Dumnezeu să-i cheme la viaţa cea mai desăvîrşită ca, lăsîndu-le toate, să meargă după Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lăsat nouă pildă să urmăm paşilor Lui. După doisprezece ani ai vieţii lor casnice, a venit într-o zi Atanasia de la biserică după cîntarea de dimineaţă şi i-a găsit pe amîndoi copiii ei gemînd, iar ea, tulburîndu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tîrziu de la biserică şi a început a o striga pe femeia lui, iar ea a răspuns: "Nu te mînia pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii noştri sînt cuprinşi de febră mare". Şi, pipăindu-i, Andronic i-a aflat aşa cum îi spusese Atanasia şi suspinînd, a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afară din cetate, la biserica Sfîntului Mucenic Iulian, pentru că acolo erau îngropaţi părinţii lui şi zăbovind în biserică la rugăciune, pînă la al şaselea ceas, în acea vreme au murit amîndoi copiii lui: fiul său, Ioan, care avea doisprezece ani, şi fiica sa, Maria, care avea zece ani.

Întorcîndu-se Andronic de la rugăciune, a auzit în casa sa plîngere şi tînguire şi, mîhnindu-se, a alergat în grabă şi a găsit acolo multă lume adunată în curtea lui, iar amîndoi copiii zăceau morţi. Intrînd în camera sa de rugăciune, s-a aruncat înaintea chipului Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, zicînd cuvintele dreptului Iov: "Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul aşa a făcut, fie numele Domnului binecuvîntat în veci". Atanasia, plîngînd pentru fiii săi, atît de mult a slăbit din pricina mîhnirii încît era aproape de moarte, pentru că zicea: "Să mor şi eu ca fiii mei". Iar cînd au fost îngropaţi fiii lor s-au adunat toţi cetăţenii şi a venit însuşi patriarhul cu tot clerul său. Copiii au fost îngropaţi în biserica Sfîntului Iulian, acolo unde erau îngropaţi şi bunicii lor.

Atanasia, după îngroparea copiilor, nu mai voia să meargă în casa ei, ci şedea lîngă mormîntul lor, plîngînd, iar la miezul nopţii i s-a arătat Sfîntul Mucenic Iulian, în chipul unui călugăr, şi i-a zis: "O, femeie! pentru ce nu laşi pe cei ce sînt aici să se odihnească!" Iar ea a răspuns: "Nu te mînia pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sînt mîhnită, pentru că doi copii am avut şi i-am îngropat astăzi pe amîndoi". Iar el a zis: "Cîţi ani aveau copiii tăi?" A răspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celălalt avea zece ani". Şi a întrebat-o sfîntul: "Dar de ce plîngi pentru dînşii? Mai bine ai face de ai plînge pentru păcatele tale. Căci îţi zic ţie: în chipul în care firea omenească caută mîncare, pe care trebuie s-o aibă, aşa şi copiii se hrănesc cu bunătăţile cereşti de la Hristos, pe care Îl roagă, zicînd: "Dreptule Judecător, ne-ai lipsit de cele pămînteşti şi pentru aceasta nu ne lipsi de bunătăţile cereşti"". Iar ea, auzind acestea, şi-a schimbat mîhnirea în bucurie, şi a zis: "Dacă fiii mei vieţuiesc în ceruri, apoi de ce plîng eu?" Apoi s-a întors ca să vorbească mai mult cu cel ce i se arătase şi nu l-a mai văzut şi l-a căutat prin toată biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi l-a întrebat pe portarul care păzea uşa bisericii, zicînd: "Unde este părintele acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a răspuns: "Nu vezi că uşile sînt încuiate şi nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici că a vorbit cineva cu tine?".

Atunci Atanasia a cunoscut că aceea a fost vedenie şi s-a înspăimîntat şi, ducîndu-se la casa ei, a povestit bărbatului ei ceea ce văzuse şi auzise şi apoi s-a mîngîiat şi s-a liniştit. Şi Atanasia a zis către Andronic: "Domnul meu, încă de cînd trăiau copiii noştri voiam să-ţi spun, dar mă îndoiam şi iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plîng acolo păcatele mele, căci Domnul, luîndu-i pe copiii noştri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Să mergi să-ţi cercetezi gîndul tău o săptămînă şi de nu-ţi vei schimba acest gînd, ne vom sfătui despre aceasta amîndoi". Iar ea, aşteptînd multe zile, nu şi-a schimbat gîndul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viaţa singuratică şi cerea voie de la bărbatul ei s-o lase la mănăstire. Iar Andronic a vorbit cu tatăl ei şi i-a zis: "Iată, noi vrem să mergem la sfintele locuri ca să ne închinăm, iar ţie îţi încredinţăm casa şi toată averea noastră şi ne rugăm ţie, de ni se va întîmpla ceva rău pe cale, să împarţi averea noastră la cei care au trebuinţă, iar casa noastră s-o faci bolniţă pentru săraci şi gazdă pentru străini".

Andronic, încredinţîndu-şi casa şi averea socrului său, i-a eliberat pe toţi slujitorii săi. Apoi, într-o noapte, Andronic şi Atanasia s-au sfătuit amîndoi, au luat puţină avere pentru călătorie şi, nefiind ştiuţi de nimeni, au ieşit din casa lor şi au apucat calea străinătăţii, încredinţîndu-se voinţei lui Dumnezeu. Şi, trecînd de cetate, fericita Atanasia, întorcîndu-se, a văzut de departe casa sa şi căutînd spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam şi Sarei: "Ieşi din pămîntul tău şi din neamul tău şi mergi în pămîntul pe care ţi-l voi arăta ţie", Tu caută şi spre noi şi du-ne pe noi întru frica Ta. Iată, pentru Tine am lăsat casa noastră deschisă, deci să nu ne închizi nouă uşile împărăţiei Tale". Apoi, plîngînd amîndoi, au mers în calea lor.

Ajungînd la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri şi, vorbind cu mulţi părinţi, au luat binecuvîntare de la dînşii. Apoi s-au dus şi în Alexandria, ca să se închine Sfîntului Mucenic Mina. Andronic a văzut pe un mirean sfădindu-se cu un călugăr şi a zis către mirean: "De ce te sfădeşti cu călugărul?" Mireanul a răspuns: "Călugărul a închiriat dobitocul meu ca să meargă la schit şi eu i-am zis: "Să mergem acuma, ca să călătorim noaptea şi dimineaţă, la ora zece, vom ajunge la schit mai înainte de a se ivi arşiţa cea mare", iar el nu vrea să mă asculte". Apoi Andronic l-a întrebat: "Mai ai şi un alt dobitoc?" Omul a răspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi şi adu-l ca să-l închiriez de la tine, de vreme ce şi eu vreau să merg la schit". Si Andronic a zis soţiei sale: "Tu să rămîi aici, pînă ce voi merge la schit, ca să mă binecuvînteze părinţii". Iar ea i-a răspuns: "Ia-mă şi pe mine cu tine". El i-a răspuns: "Nu este obiceiul să meargă şi femeile la schit". Apoi ea, plîngînd, i-a grăit lui: "Dă-ţi cuvînt în faţa Mucenicului Mina că mă vei duce şi mă vei lăsa în mănăstirea de maici". Iar el a făgăduit să-i îndeplinească dorinţa, apoi au mers la schit şi au fost binecuvîntaţi de către părinţii schitului.

Auzind de părintele Daniil, a mers la dînsul şi s-a plecat cu smerenie înaintea lui, iar după rugăciune, vorbind cu el, i-a spus toate cele despre dînsul şi despre soţia lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a grăit: "Să aduci pe soţia ta şi vă voi scrie carte la Tebaida, ca să o duci pe ea acolo şi să o aşezi în mănăstirea de femei". Şi, mergînd, Andronic a adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfîntul stareţ Daniil, care, vorbind cu dînşii cuvinte de mîntuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare, i-a binecuvîntat şi i-a trimis la mănăstirea Tavenisiotului. Şi mergînd acolo, fericitul Andronic a aşezat-o pe sfînta sa soţie, Atanasia, în mănăstirea de femei şi îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc (adică s-a făcut călugăriţă), petrecea o viaţă îngerească. Iar Andronic s-a întors la cuviosul părinte Daniil care l-a făcut călugăr şi, învăţîndu-l viaţa cea îmbunătăţită, i-a dat o chilie ca să vieţuiască liniştit şi singur într-însa.

Fericitul Andronic a petrecut în linişte doisprezece ani, nevoindu-se în călugărie. După aceşti ani, a rugat pe părintele Daniil să-l lase să se ducă la Ierusalim, să se închine sfintelor locuri, iar părintele Daniil, făcînd rugăciune şi binecuvîntîndu-l, l-a lăsat să plece. Apoi părintele Andronic, mergînd în părţile Egiptului, a stat să se odihnească puţin sub un molift şi, după rînduiala lui Dumnezeu, a văzut-o pe fericita Atanasia, femeia lui, care mergea în chip bărbătesc şi s-a închinat ca altui părinte. Şi Atanasia l-a recunoscut pe bărbatul ei, dar el nu a recunoscut-o căci cum era cu putinţă să o mai recunoască, cînd faţa i se vestejise de înfrînare şi era neagră şi pe lîngă acestea îşi schimbase şi portul, luînd îmbrăcăminte bărbătească. Şi l-a întrebat pe soţul ei, zicînd: "Oare nu eşti tu ucenicul părintelui Daniil, care te numeşti Andronic?" Iar el a răspuns: "Eu sînt". Apoi iarăşi l-a întrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a răspuns: "Merg la locurile sfinte pentru a mă închina acolo. Dar tu - a întrebat Andronic - unde mergi şi care îţi este numele?" Ea a răspuns: "Mă duc şi eu la sfintele locuri şi mă numesc Atanasie" (pentru că acum îşi schimbase numele din Atanasia şi se numea Atanasie). Şi a zis Andronic: "Să mergem împreună", iar Atanasie a răspuns: "De voieşti să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale, ca să călătorim în tăcere". Iar el a zis: "Bine, aşa să fie precum voieşti tu". Atunci a grăit Atanasie: "Să mergem dar, şi rugăciunile sfîntului tău stareţ să ne întărească".

Ajungînd la sfînta cetate a Ierusalimului, au înconjurat toate sfintele locuri şi au mers în Alexandria ca să se închine Sfîntului Mucenic Mina. Rugîndu-se acolo, Atanasie a zis către părintele Andronic: "Părinte, voieşti să stăm amîndoi într-o chilie". Andronic a răspuns: "Să stăm, însă mai întîi îl vom întreba pe sfîntul dacă ne va da voie ca să petrecem împreună". Iar Atanasie a zis: "Mergi şi întreabă, iar eu te voi aştepta în schitul ce se cheamă al optsprezecelea. Şi de-ţi va da voie părintele să vii la mine, precum am călătorit în tăcere, tot aşa să petrecem în tăcere şi în chilie. Iar de nu vei putea să petreci în tăcere, să nu vii la mine, căci chiar dacă părintele va porunci, nu vreau să vieţuiesc acolo unde nu ar fi tăcere". Şi mergînd Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi şi să petreci cu Atanasie în tăcere, de vreme ce este un călugăr desăvîrşit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie şi l-a dus în chilia sa unde au petrecut în tăcere şi cu frica lui Dumnezeu alţi doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut că Atanasie este soţia lui, pentru că dînsa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu să nu fie recunoscută de bărbatul ei. Avva Daniil venea deseori la dînşii şi îi învăţa.

Odată, fiind la dînşii şi vorbindu-le mult despre folosul sufletului, după ce a terminat, se întorcea la chilia lui şi mai înainte de a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic şi i-a zis: "Părinte Daniile, părintele Atanasie se duce către Domnul". Întorcîndu-se înapoi părintele stareţ, l-a găsit pe părintele Atanasie cuprins de febră mare, iar acesta a început a plînge şi stareţul i-a zis: "Trebuie să te bucuri, de vreme ce mergi să-L întîmpini pe Hristos, iar nu să plîngi". Atanasie i-a răspuns: "Nu plîng pentru mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătîiul meu şi după ce o vei citi să i-o dai părintelui Andronic". Apoi Atanasie, făcîndu-şi rugăciunea, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi s-a dus către Domnul.

Cînd au venit fraţii ca să-i îngroape trupul au aflat că era femeie cu firea, iar avva Daniil a găsit sub căpătîiul ei scrisoarea şi, după ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut că părintele Atanasie era femeia lui şi toţi au preamărit pe Dumnezeu. Apoi aceasta s-a auzit în toate lavrele şi avva Daniil a chemat pe toţi părinţii din Egipt şi din pustiul cel mai depărtat, şi s-au adunat toate lavrele Alexandriei şi călugării care purtau haine albe (pentru că aşa era obiceiul unora de a umbla în haine albe), şi au îngropat cu mare cinste sfîntul trup al fericitei Atanasia, preamărind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de răbdare. După îngroparea ei, părintele stareţ a rămas cu Andronic pînă la a şaptea zi, făcînd pomenirea celei ce murise, şi a voit să-l ia pe părintele Andronic în chilia sa. Însă Andronic l-a rugat, zicînd: "Lasă-mă părinte, ca să fiu îngropat şi eu aici, lîngă doamna mea, Atanasia". Şi lăsîndu-l, stareţul s-a dus, dar n-a ajuns pînă la chilie, cînd un călugăr ajungîndu-l din urmă, i-a zis: "Părintele Andronic se duce către Domnul". Stareţul a trimis pe cineva pe urma călugărilor care plecaseră şi le-a zis: "Întoarceţi-vă cu mine înapoi la părintele Andronic". Iar ei, întorcîndu-se, l-au găsit pe părintele Andronic încă viu şi au fost binecuvîntaţi de dînsul. Sfîrşindu-se cu pace părintele Andronic, s-a ivit neînţelegere mare între părinţii schiteni, pentru că locuinţa Cuviosului Andronic şi a fericitei Atanasia fusese între două schituri: între schitul cu numărul optsprezece şi între schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine albe ziceau că al lor este fratele Andronic şi îl vor lua la schitul lor, ca să le ajute cu rugăciunile lui, la fel şi părinţii din schitul cu numărul optsprezece ziceau că al lor este fratele Andronic şi sora lui Atanasia şi că la ei trebuie să rămînă. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea ce va zice arhimandritul de la schitul cu numărul optsprezece, aceea vom face". Stareţul a poruncit să-l îngroape pe Andronic lîngă Atanasia, dar călugării în haine albe nu voiau să-l asculte, pentru că ei erau mai mulţi şi ziceau: "Stareţul este mai presus de patimi şi nu se mai teme de lupte; noi, fiind tineri, voiam să avem lîngă noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca să ne ajute cu rugăciunile sale, căci este destul că v-am lăsat-o pe Atanasia". După aceasta abia s-au potolit şi au îngropat pe Cuviosul Andronic cu fericita Atanasia, lăudînd pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, Căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi se mai face pomenirea Sfîntului şi dreptului Avraam strămoşul, care a ospătat la stejarul din Mamvri pe Sfînta Treime, în chipul a trei îngeri şi pomenirea lui Lot, nepotul lui.

Tot astăzi mai sînt pomeniţi şi sfinţii mucenici Eventie şi Maxim, ostaşi care erau purtători de arme ai împăratului Iulian Paravatul. Acesta, fiind în Antiohia Siriei, a poruncit ca izvoarele apelor şi toate bucatele ce se vindeau să fie spurcate cu sînge de la jertfe idoleşti ca, gustînd creştinii din ele, să se spurce. Văzînd acestea, Eventie şi Maxim plîngeau şi suspinau. Odată, şezînd la un ospăţ, au lăcrimat, zicînd către Dumnezeu: "Ne-ai dat pe noi împăratului celui nedrept şi urît, celui care nu respectă legea şi este mai viclean decît toţi". Auzind acestea, unii din cei necredincioşi i-au spus împăratului, iar împăratul, prinzîndu-i îndată, i-a chinuit şi pe urmă i-a ucis cu sabia.

Tot în această zi se mai face pomenirea sfintei Puplia, care a fost diaconiţă la biserica Antiohiei. Aceasta a fost căsătorită în tinereţea sa cu nuntă legiuită şi a născut pe Sfîntul Ioan Presbiterul. După aceea, rămînînd văduvă şi vieţuind în curăţie, a adunat o ceată de fecioare şi slujeau lui Dumnezeu. Odată, pe cînd împăratul Iulian, călcătorul de lege, trecea pe lîngă casa ei, ea împreună cu fecioarele cîntau cu mare glas: "Idolii păgînilor sînt argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti; asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se nădăjduiesc spre dînşii". Împăratul, auzind acestea, a poruncit s-o prindă şi s-o bată peste obraz, aşa că fiecare din ostaşii care erau cu dînsul o băteau unul cîte unul, iar ea mustra necredinţa împăratului. Apoi, fiind eliberată, s-a întors acasă, mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a învrednicit-o să pătimească unele ca acestea pentru numele Lui. Şi petrecînd ceilalţi ani ai vieţii sale cu rîvnă dumnezeiască, s-a sfîrşit cu pace.

Tot în această zi se mai face pomenire şi pentru cuviosul părintele nostru Petru, care mai înainte a fost ostaş în eparhia Galatiei. Împăratul Teofil l-a cinstit cu dregătoria de comit, iar el, defăimîndu-le pe toate, s-a făcut călugăr şi, bine nevoindu-se, s-a sfîrşit în locaşul Sfîntului Foca, în vremea împărăţiei lui Vasile.

sursa: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-09-cv_andronic_si_atanasia.html

Bizuie-te pe ajutorul Său la modul absolut!

2009-10-09T09:55:00.032+03:00

Atunci când se tulbură şi îţi umple inima de deznădejde răutatea oamenilor, adu-ţi aminte că Domnul Dumnezeu Cel atotputernic şi atotdrept te iubeşte nemărginit şi că El rabdă o vreme răutatea oamenilor, dar când vine timpul, o pedepseşte după merit. Tu nu eşti în stare să dispui, aşa cum ai dori, de tine, de gura ta, de un singur mădular al trupului tău.

Ţinând seama de aceasta, gândeşte-te cum este Cel ce conduce întreg universul, ţinându-l într-o asemenea, minunată, extraordinară ordine, Cel ce stăpâneşte tot neamul omenesc cel cuprins de răutate şi desmăţare, oamenii fiind gata oricând să se nimicească unii pe alţii, dar în acelaşi timp având parte, sub stăpânirea Lui, mai mult de bucurii decât de supărări. Cât de atotputernic şi de preaînţelept este Domnul, Cel ce cârmuieşte peste o asemenea imensă şi felurită multitudine! Bizuie-te pe ajutorul Său la modul absolut.

Dacă Dumnezeu poartă de grijă, cu înţelepciunea Sa proniatoare, firului de iarbă, florii sau frunzei unui copac, lăsa-ne-va oare pe noi în părăsire? Convinge-te, din toată inima, omule, că însuşi Domnul Dumnezeu, în a Sa iconomie, se îngrijeşte de toată făptura Sa, până la cea mai de pe urmă.

Înţelege că lângă fiecare făptură stă nevăzut Creatorul. După cuvintele Mântuitorului, Dumnezeu îmbracă iarba câmpului (Matei 6, 30), hrăneşte păsările cerului (Matei 6, 26). Cu ce nu ne înveseleşte Domnul pe noi, făpturile Sale? Chiar şi cu flori. Ca o gingaşă mamă, cu puterea Sa atotfiitoare şi cu înţelepciunea Sa, în fiecare primăvară face să crească pentru noi, din nimic, superba vegetaţie. Să ne desfătăm cu ea şi să nu uităm a prea-slăvi bunătatea Creatorului, Părintele nostru ceresc; să răspundem iubirii Sale cu inimile noastre iubitoare.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/05/bizuie-te-pe-ajutorul-sau-la-modul-absolut/

Mustrările Mântuitorului Iisus Hristos

2009-10-09T09:55:00.028+03:00

22. Şi toţi Îl încuviinţau pe Iisus şi se mirau de cuvintele harului care ieşea din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?.

23. Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.

24. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.

25. Si adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.

26. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.

27. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul.

28. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie.

29. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie;

30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.“ (Luca 4, 22-30 Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

***

Explicatii: pr. Dumitru PĂDURARU, in Ziarul Lumina:

Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos au deranjat pe concitadinii Săi. Mulţi aveau o atitudine de superioritate faţă de ceilalţi şi se considerau deja mântuiţi. Mustrarea Mântuitorului i-a făcut să se vadă aşa cum erau, limitaţi şi încă necopţi în cele ale vieţii spirituale. Noi spunem despre cineva că se supără de adevăr, iar în cuvintele evangheliei de astăzi avem concretizarea acestei vorbe înţelepte. Atât de jigniţi s-au simţit cei din Nazaret, încât, umplându-se de mânie, au hotărât să curme viaţa Domnului Hristos. Mulţi dintre fraţii noştri se regăsesc în mustrările Mântuitorului. Şi tot la fel de deranjaţi se simt şi ei! Atunci când cuvintele Domnului Iisus Hristos atrag atenţia asupra vieţii imorale, cei vizaţi strigă sus şi tare că învăţăturile lui Hristos sunt demodate. Astăzi este vremea pseudocăsătoriilor, a erotismului exacerbat, a furtişagurilor cu acte în regulă, a nesimţirii legalizate. Scuza este următoarea: aşa fac toţi cei din jurul meu deci aşa trebuie să fac şi eu. Am ajuns să ne măsurăm şi să ne comparăm doar în răutăţi şi în blestemăţii. Să nu ne amăgim! Demonii generalizează, distrugând, însă Domnul Hristos particularizează, mântuind.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1043;1;29076;0;Evanghelia-zilei-Mustrarile-Mantuitorului-Iisus-Hristos.html

mai stai un pic si citeste si Apostolul zilei:http://invat-sa-fiu-buna.blogspot.com/2009/10/sa-ne-rugam-mereu.html

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu

2009-10-09T09:55:00.027+03:00

Sfântul Iacob a fost fratele Sfântului Apostol Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a propovăduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei şi în Egipt. Tradiţia spune că Sfântul Iacob a murit răstignit pe cruce.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfinţilor Cuvioşi Andronic şi Atanasia, soţia lui; a dreptului Avraam şi a nepotului său, Lot; a Sfintei Muceniţe Poplia şi a Sfântului Cuvios Petru.

sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1043;1;29078;0;Memoria-zilei.html

mai mult aici :http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-09-sf_ap_iacob_al_lui_alfeu.html

Sa ne rugam mereu

2009-10-09T09:55:00.018+03:00

"18. Faceti in toata vremea, in Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri, intru aceasta priveghind cu toata staruinta si rugaciunea pentru toti sfintii.

19. Rugati-va si pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvant, cand voi deschide gura mea, sa fac cunoscuta cu indrazneala taina Evangheliei.

20. Pe care o binevestesc, in lanturi, ca sa vorbesc despre Evanghelie fara sfiala, precum trebuie sa vorbesc.

21. Iar ca sa stiti si voi cele despre mine si ce fac, Tihic, iubitul frate si credinciosul slujitor intru Domnul, vi le va aduce la cunostinta pe toate.

22. L-am trimis pe el la voi pentru aceasta, ca sa aflati cele despre noi si sa mangaie inimile voastre.

23. Pace fratilor si dragoste, cu credinta de la Dumnezeu -Tatal, si de la Domnul Iisus Hristos

24. Harul fie cu toti care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos in curatie."

(din Epistola catre efeseni a Sfantului Apostol Pavel-cap.6, din Noul Testament, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 2006)

mai stai un pic si citeste si Evanghelia zilei:http://invat-sa-fiu-buna.blogspot.com/2009/10/mustrarile-mantuitorului-iisus-hristos.html

Cum ar trebui sa evolueze societatea noastra?

2009-10-08T11:29:00.004+03:00

Parintele Dumitru Staniloae:

"Societatea noastra ar trebui sa evolueze adancindu-si continutul in planul spiritual, intarind spiritul din oameni, care inseamna depasirea egoismului, a dezbinarilor, care inseamna iubirea intre oameni, care inseamna o intelegere mult mai profunda a realitatii, care nu reduce toata realitatea la cele materiale ale lumii acesteia, care descopera bogatia la care poate ajunge omul prin spiritul sau, inaintand in Dumnezeu.

Niciodata nu se va margini atunci la cele materiale. Cultura lui va depasi monotonia in care traieste acum. Sigur ca tehnica a dus lucruri importante pentru om; am depasit oarecum spatiul prin telefon, prin televiziune, prin radio, prin mijloacele tehnice de miscare, dar acestea nu ajung. Pe masura ce am depasit aceste deosebiri si distante spatiale, am uitat de adevarata realitate a noastra. Nu ne mai gandim ce suntem noi, nu ne mai gandim ce este semenul nostru, nu-l mai pretuim, nu mai vedem taina lui; ne-am inchis inaltarea in infinitatea spirituala si iubitoare a lui Dumnezeu.

Cred ca dimensiunile cunoasterii universului in cele materiale ar trebui sa ne uimeasca prin bogatia lor, prin armonia lor, printr-un fel de imposibilitate de a le cuprinde pe toate cate sunt in univers, deschizand chiar stiintei perspectivei nesfarsite. Dar tocmai acestea ar trebui sa ne faca sa vedem ca nu ne putem margini la acestea, ca ele nu ne fac fericiti.

Oricat ne-ar multumi tehnica, oricat ne-ar multumi ceea ce ne ofera mijloacele tehnice, nu ne sunt de ajuns acestea. Omul are alte dimensiuni virtuale in el. Acestea ar trebui sa fie descoperite si sa fie puse in aplicare. Sa vedem chiar in ele cat de mare trebuie sa fie autorul lor, cat de mare trebuie sa fie Cel ce le-a facut pe toate. Pentru ca ele nu pot fi singure, odata ce nu ne multumesc. Dar ele arata cat de mare trebuie sa fie Dumnezeu. Ele arata tot mai evident pe Cel de care depind toate.

Stiinta deschide societatii de astazi posibilitatea sa descopere aceste dimensiuni ale spiritualitatii si ale existentei lui Dumnezeu, pentru ca nu putem ramane in unilateralitatea aceasta. Vedem ca toate sunt dependente; fiecare e dependent de celalalt si toate sunt dependente de ceva care le depaseste. Fizica a ajuns sa vada in molecula atomul, in atom sa vada electronul, ba a mers mai departe, despartind si electronul in alte particele. A mers pana la a nu mai vedea o substanta in cele materiale, ci a vedea numai o energie. Dar energia aceasta trebuie sa aiba si ea un subiect, nu poate fi de la sine, si acest subiect e dincolo de ea.

Cine manuieste aceasta inertie? Ma pot intreba: cine manuieste tot ce fac eu? E un "eu", e un subiect care e dincolo de toate aceste lucrari si care aduna prin ele si cele materiale, de formeaza un trup. Asa se poate ajunge, chiar prin stiinta, pana la acel subiect suprem care nu numai organizeaza toate, ci le da si existenta, le da fiinta tuturor si le si calauzeste si le tine pe toate intr-o ordine, intr-o armonie. Eu cred ca asta este perspectiva societatii: pe masura ce inainteaza in stiinta, poate sa inainteze: si in adevarul unei existente mai presus de toate, de care depind toate.

Toate sunt dependente; trebuie sa fie unul care nu e dependent de nimic, care e prin Sine, care e absolut, care are toate prin Sine; are pana si puterea de a le crea pe toate. Si daca vom ajunge sa intelegem lucrurile acestea, vom deveni si credinciosi; pe masura ce am inaintat in stiinta vom inainta si in credinta, unindu-le pe acestea doua si folosind cele ale stiintei pentru a ne ajuta unii pe altii si folosind cele ale credintei pentru a ne iubi unii pe altii.

Aceasta este perspectiva cea mai buna pe care o vad deschizandu-se omenirii. Caci daca nu merge in directia aceasta, atuncea ramane intr-o monotonie; va sti tot mai multe amanunte despre lume, dar nu va avea explicarea lor si nu va avea putinta sa depaseasca dorinta fiecaruia de a fi mai destept, de a cuceri tot mai multe lucruri pentru el in dauna celorlalti, de a se lupta unii cu altii pentru putere, a se lupta condusi de lacomie, de egoism, care pare ca are o nesfarsire in poftele lui si ca te imbogateste prin poftele lui, dar de fapt nu te imbogateste, ci te lasa tot mai singur.

Caci daca nu iubesti pe altii, nici ei nu te iubesc pe tine, si ramai mai mult intr-o parere ca te-ai imbogatit si ca te imbogatesti, cand de fapt te saracesti continuu. Te saracesti si in continutul intelegerii spirituale a lumii, si in continutul pe care il poti primi din comunicarea unuia cu altul, si aceasta saracie si monotonie, aceasta lipsa de atentie a altora fata de tine si a ta fata de altii iti da si un chin, iti da si o foarte redusa satisfactie, o foarte trecatoare si amagitoare satisfactie de viata.

Nu e viata aceasta, e moarte - cum se spune in Evanghelie. Viata este in comuniunea spirituala, in comuniunea prin care altul iti comunica adancurile lui de iubire, adancurile lui spirituale, si tu i le comunici pe ale tale; viata este aceea in care infinitul dumnezeiesc imi comunica adancurile infinite ale iubirii Lui si in care eu inaintez la nesfarsit, atat in cunoastere, cat si in iubire. Aceasta cred ca ar fi perspectiva normala in care ar trebui sa se dezvolte societatea."

sursa:http://www.crestinortodox.ro/diverse/97015-cum-ar-trebui-sa-evolueze-societatea-noastra

Despre smerenie si mandrie

2009-10-08T11:23:00.001+03:00

Ce este smerenia, părinte Paisie? - l-au întrebat odată câţiva ucenici.

Smerenia este cugetul inimii noastre, care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine, nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele“, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-l ia, ca să te facă călugăr. Când te mută de ici-colo mai marele tău, Dumnezeu îţi schimbă locul, ca să-ţi schimbi şi năravul şi obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevărată. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici, ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăşte. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune, şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Părintele Paisie Duhovnicul)

sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1042;1;29048;0;Raspunsuri-duhovnicesti-Dumnezeu-i-a-poruncit-fratelui-sa-ma-ocarasca-pentru-pacatele-mele.html